
Tragedia de pe Calea Chișinăului. Tânărul de 18 ani și-a pierdut viața într-un act suicidar? Iată ce spun rudele sale/VIDEO

Un grav accident rutier s-a petrecut aseară pe Calea Chișinăului, în zona Coca Cola, unde un tânăr de doar 18 ani, cu permis de conducere de numai o lună, a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un camion parcat pe marginea drumului. Impactul a fost devastator, iar echipajele de intervenție au fost nevoite să-l descarcereze dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.
Alex A., din Horlești, a lovit în plin ultimul vehicul din coloană. Martorii spun că mașina circula cu viteză mare, iar înainte de impact, șoferul ar fi fost la un pas de a lovi bordura. Deocamdată, nu se știe dacă acesta consumase alcool sau alte substanțe interzise, însă autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele accidentului. Tânărul a fost resuscitat în ambulanță și transportat de urgență la spital, dar, din păcate, nu a mai supraviețuit.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Accident sau gest intenționat?
Încă există mister în jurul morții sale, deoarece nu este clar dacă a fost un accident sau o sinucidere. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere nu se observă nicio încercare de a frâna sau de a evita impactul. Unele voci susțin că Alex ar fi intrat intenționat în camion, posibil din cauza unei iubiri eșuate. Rudele sale sunt șocate și încearcă să înțeleagă ce l-ar fi putut determina să facă un asemenea gest extrem.
Mărturia unchiului său:
„Nici nu ne-am gândit la o asemenea tragedie. Era un băiat cuminte, harnic, muncitor. Cred că a fost prima lui dragoste și s-a consumat foarte tare. Așa ceva nu se poate întâmpla în familia noastră, suntem distruși. Mama lui lucrează de mulți ani în Italia, tatăl său a ieșit la pensie. El lucra la Drumuri și Poduri Iași, era un mecanic priceput. Noi toți am fost învățați cu munca de mici”, a spus unchiul băiatului.
„Credeți că a făcut intenționat asta? Ce se întâmplă cu tineretul de astăzi… Noi nu putem fi între ei, s-au îndrăgostit amândoi, vă spun eu că îl cunosc de mic. Un băiat voinic, solid, făcea treabă cu noi în fiecare zi. M-a ajutat mereu. Eu îl ajutam pe taică-su, că suntem vecini, iar el mereu era acolo, să pună mâna, să dea o mână de ajutor. Când venea seara de la serviciu, trecea întâi pe la prietenă, apoi acasă. Parcă era un băiat fericit, dar cine știe ce avea în suflet…
Mașina o parca mereu în fața casei, nu o mai băga în curte, ca să nu-l trezească pe tatăl lui. Tatăl lui și-a pus porți cu telecomandă și îi era mai ușor așa. Era tare bucuros că a luat permisul, era o realizare pentru el. A dat prima dată și nu a luat, dar a doua oară a reușit și se vedea că e fericit. Lucra la un service auto, avea contract, era pe picioarele lui”, a mai adăugat bărbatul.
Familia, în stare de șoc
Mama băiatului a aflat vestea tragică în Italia, unde se afla la muncă, și a plecat imediat spre România. Alex mai avea un frate și o soră vitregă, ambii mai mari decât el. Prietena lui s-ar fi despărțit de el recent, iar apropiații spun că acesta trecea printr-o depresie severă. Tânărul locuia împreună cu tatăl său în satul Bogdănești, comuna Horlești, iar apropiații lui încearcă acum să găsească răspunsuri pentru gestul său tragic.
Publicitate și alte recomandări video