Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tragedia din Răducăneni: preotul s-a opus cununiei părinţilor. Cine poartă vina morţii celor doi copii?

GALERIE
IMG_5923
  • IMG_5923
- +

„M-am opus. Le-am pus de la început problema cum se vor descurca ei fiind diagnosticaţi cu handicap. S-a băgat însă mama fetei“, spune preotul catolic din sat. În final, cei doi s-au cununat la ortodocşi, de preotul din satul soţului .„Protecţia Copilului“ din Iaşi nu ştia nimic despre un astfel de caz aberant, de soţi cu handicap şi cu soţia mereu cu burta la gură, cu cine apuca. Asta în timp ce tot satul vuia. Cum e posibil aşa ceva?

Doi copii din Răducăneni s-au stins din viaţă sufocaţi de fum marţi după-amiaza, dar nimeni nu pare a fi vinovat. Părinţii lor, două persoane diagnosticate cu handicap -, mama mintal şi tatăl locomotor, respectiv de vorbire -, nu se aflau în momentul procedurii tragicului eveniment acasă, precum nici cei doi bunici. În schimb, micuţii au fost lăsaţi în grija unei străbunici de 86 de ani, care abia se încumetă să iasă afară din locuinţă. Pentru ca să-i ştie în siguranţă până venea cineva acasă, bătrâna a decis să-i închidă pe cei doi micuţi într-o anexă a casei, de unde copiii să nu poată ieşi pe stradă, astfel încât să fie în pericol. Cu toate acestea, copiii au murit. Jucându-se în magazia casei, cei doi minori au găsit o cutie cu chibrituri şi au aprins câteva beţe, care au provocat un incediu ce a ars mocnit. Astfel, hainele şi salteaua din anexă au ars încet, iar fumul înghiţit de copii i-a ucis lent, micuţii neavând nici o şansă să supravieţuiască. La un moment dat, mama i-a găsit, însă, ţinând cont că este diagnosticată cu handicap mintal, ea a considerat că micuţii dorm. Abia după ce şi-a dus fetiţa pe braţe în casă, şi când bunica a văzut-o, familia şi-a dat seama de tragedia petrecută. Degeaba a intervenit un echipaj de prim ajutor, pentru că minorii erau morţi deja, iar paramedicii nu au putut decât să constate decesul acestora.


Anchetă în familie


Ieri, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a trimis o echipă pluridisciplinară la Răducăneni ca să evalueze situaţia familiei. Conform conducerii instituţiei, asistentul social din comună nu le-a adus la cunoştinţă din timp situaţia în care se afla familia, deşi acesta a declarat presei după producerea evenimentului nefericit că DGASPC era la curent cu acest caz. „Noi aşteptăm echipa de pe teren ca să putem întocmi un raport, însă azi am sunat asistentul social şi am auzit-o şi eu, şi încă patru oameni care au participat la conversaţie când a recunoscut că nu ne-a sesizat anterior cu privire la acest caz. Noi de la Iaşi nu putem fi la curent cu ce se întâmplă într-un sătuc oarecare din judeţ dacă autorităţile de acolo nu ne comunică situaţia concret“, a declarat directorul DGASPC, Florin Ion. Mai mult, direcţia precizează că, în astfel de cazuri, în care mama suferă de handicap, ea trebuie să fie monitorizată şi sprijinită de DGASPC, însă în condiţiile în care asistentul social nu aduce la cunoştinţa instituţiei din Iaşi situaţia, apar astfel de tragedii. În plus, în astfel de familii, „dacă direcţia consideră că minorii sunt în pericol, aceştia sunt aduşi în centrele speciale, indiferent de poziţia mamei, pentru că se urmăreşte protejarea drepturilor copiilor“,  a adăugat directorul DGASPC.


Mama micuţilor morţi are un IQ de copil de 10 ani


Comunitatea locală din Răducăneni ştia situaţia familiei foarte bine, şi de multe ori se implica în susţinerea ei. De exemplu, preotul paroh Iulian Kropp merge lunar în casa familiei, pentru a-i acorda sprijin medical străbuncii celor doi copii decedaţi. De asemenea, de multe ori, părintele s-a îngrijit şi de soarta celor mici, şi astfel le-a adus alimente acasă, ca să-i ajute pe toţi din avutul parohiei. Pe de altă parte, preotul s-a opus ferm căsătoriei celor doi părinţi pentru că, văzându-i cât sunt de afectaţi de handicapul de care suferă, şi-a dat seama că cei doi tineri nu pot creşte şi îngriji copii. Însă, familia fiind refuzată de preotul catolic, s-a dus la cel ortodox, preot paroh în satul Roşu -, sat de care aparţine tatăl minorilor decedaţi -, iar acesta i-a cununat.

Citeste si REVOLTĂTOR! Doi minori ucişi de nepăsarea familiei şi indolenţa autorităţilor (FOTO VIDEO)

„Eu m-am opus unei astfel de căsătorii, pentru că le-am pus de la început problema cum se vor descurca ei cu o familie fiind diagnosticaţi cu handicap. Însă, în loc să-mi răspundă cei doi concubini, s-a băgat mama fetei şi mi-a spus: lăsaţi că vom găsi noi o soluţie, el o să gândească, că spre deosebire de Cristina el poate, iar ea o să facă ce gândeşte el, pentru că ea se poate mişca, dar nu poate discerne. Am fost şi eu şocat când am auzit asta“, a declarat pr. Iulian Kropp. În plus, preotul susţine că o femeie cu astfel de probleme trebuie să fie ajutată medical astfel încât să nu mai poată face copii, pentru că ea nu-şi dă seama ce face şi imediat rămâne iar gravidă. De altfel, în acest moment, mama minorilor este însărcinată cu un alt bărbat, şi urmează să nască peste o lună. Mai mult, femeia mai are un copil de şapte ani dintr-o relaţie anterioară, care în momentul tragediei se afla la şcoală. „IQ-ul femeii acesteia este egal cu cel al unei fetiţe de 9-10 ani, deci din punct de vedere mintal ea are vârsta unui copil. Şi chiar aşa a procedat când şi-a găsit copiii morţi. Precum un copil care se joacă în legea lui cu o păpuşă şi o adoarme, aşa a reacţionat şi mama în cauză. A crezut că fetiţa doarme şi că nu are nimic“, a mai explicat preotul din sat.


2.000 de lei pe lună


Pe de altă parte, sătenii din Răducăneni ştiu că mama minorilor pleacă adesea de acasă prin satele vecine, la diverşi concubini, şi că unii memebri ai familiei sunt mereu cu băutura în cap. Totodată, viceprimarul comunei, Benedict Ghergheluş, admite faptul că bărbaţii din comună profită de femeia cu deficienţe, iar ea cade în plasa lor. „Nu este vorba de libertinaj, ci de faptul că femeia nu are minte, iar bărbaţii sunt bărbaţi. Din nefericire, această situaţie a apărut cu toate că bunica familiei, mama tinerei cu probleme, şi-a asumat creşterea şi supravegherea minorilor. Eu de la naşterea primului copil am propus să se ia măsuri astfel încât femeia să nu mai poată aduce pe lume şi alţii. Dar a apărut bunica, care şi-a luat anagajamentul că-i creşte şi că nu trebuie să-i instituţionalizăm. Unde era când s-a produs tragedia, Dumnezeu ştie“. Altfel spus, cea care trebuia să aibă grijă de minorii familiei era plecată de acasă, şi i-a încredinţat sarcina sa unei bătrâne de 86 de ani care abia poate să se mişte, după cum precizează preotul paroh. Mai mult, viceprimarul din Răducăneni a declarat că ambii părinţi primesc indemnizaţii de la stat pentru situaţia lor, iar potrivit DGASPC venitul lunar al familiei în care au murit minorii este de aproximativ 2.000 de lei pe lună. Însă, din imaginile surprinse de reporteri la faţa locului, părinţii şi bunicii trăiesc într-o sărăcie lucie, iar copiii care au murit erau ţinuţi într-o cameră lipsită de orice condiţii de trai. Potrivit DGASPC, zilele următoare se va stabili dacă asistentul social va fi sancţionat, dacă părinţii vor fi decăzuţi din drepturi şi dacă celălalt copil al familiei va fi preluat din sânul acesteia printr-o procedură de urgenţă.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri