
Tragedie într-o familie din Buzău. Un bărbat și-a salvat fiul de la înec, dar a murit împreună cu fiica lui adolescentă

Tragedie, duminică seara, într-o familie din Buzău. Un bărbat de 36 de ani și fiica lui de 15 au murit după ce s-au înecat în apele unui râu din zonă.
Voiau să se răcorească după o zi toridă și au fost luați de curenți, într-un loc cu gropi de câțiva metri adâncime.
Alarma s-a dat seara, în jurul orei 19:00. Bărbatul de 36 de ani a venit la scăldat pe malul râului Buzău, în apropiere de podul de la Mărăcineni, împreună cu cei doi copii de 15, respectiv 8 ani.
Au vrut să se răcorească, însă cei mici au simțit cum sunt luați de curenți și-au strigat panicați după tată. Omul a sărit să-i ajute și l-a scos pe băiatul de 8 ani la mal. S-a întors, apoi, după fată, însă amândoi au dispărut în apă. Martorii au sunat la 112.
- CITEȘTE ȘI: VIDEO Tragedie pe Jijia: unbărbat s-a înecat, iar altul este în comă după ce sărise în apă să-și salveze prietenul
Pompierii au sosit în zonă și au început căutările cu bărci de salvare. Au găsit cele două victime după mai bine de o oră.
Publicitate și alte recomandări video