Traian Băsescu, despre candidatul la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu: Este o alternativă reală

miercuri, 16 aprilie 2025, 20:00
1 MIN
 Traian Băsescu, despre candidatul la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu: Este o alternativă reală

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, miercuri, despre candidatul la prezidenţiale Daniel Funeriu, că este o alternativă reală, scrie news.ro.

Fostul preşedinte a scris o postare despre candidaţii înscrişi în cursa electorală la alegerile prezidenţiale.

”Vor reuşi acum? Nici unul din candidaţii la funcţia de Preşeddinte al României, care s-au calificat în turul doi la alegerile din Noiembrie 2024, nu mai candidează sau nu mai este susţinut să candideze la alegerile din Mai 2025. Interesant. În schimb, candidează ambii lideri ai USL care în 2012, sub comanda Varanului, au destructurat în două zile Statul Roman, mânaţi de varanescianul îndemn “nu avem toată puterea până nu avem justiţia.” Oare vor reuşi acum?”, se arată în postarea lui Băsescu.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Acesta a primit un comentariu la postare, din partea unei internaute, care afirma că are convingerea că tot mai mulţi îl vor lua în considerare ca opţiune de vot pe Daniel Funeriu.

Traian Băsescu a răspuns: ”Este o alternativă reală”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii