
Transfer incredibil – A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni!

Transfer incredibil în eșaloanele inferioare din România. Daniel Pranjic, 43 ani, dublu finalist de Liga Campionilor alături de Bayern, va evolua pentru ACS Adunații Copăceni!
Soția fotbalistului retras din activitate în 2021 este pe jumătate româncă, fapt ce a facilitat mutarea surprinzătoare a clubului giurgiuvean, ce are drept obiectiv promovarea în Liga a 3-a. De asemenea, acesta este bun prieten și cu Alin Predescu, fost jucător la Steaua, actualmente la Adunații Copăceni.
CV impresionant pentru Danijel Pranjic
De-a lungul carierei, Pranjic, care a jucat în flancul stâng al terenului, fie ca fundaș, fie ca mijlocaș, a jucat pentru NASK, echipă la care și-a făcut și junioratul, Papuk, Belisce, Dinamo Zagreb, Heerenveen, Bayern Munchen, Sporting, Celta Vigo, Panathinaikos, Koper, Anorthosis Famagusta, Ayia Napa și Omonia Psevda.
Totodată, a bifat și 15 selecții pentru prima reprezentativă a Croației între 2004 și 2015. Are în palmares o Cupă a Olandei, o Cupă a Greciei, un titlu în Bundesliga, precum și o Cupă sau Supercupă în Germania. Alături de bavarezi, a disputat și două finale de Champions League, ambele pierdute. Citește mai mult pe gsp.ro.
Publicitate și alte recomandări video