Transportatorii ameninţă cu blocarea transportului în toată ţara
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 16.05.2021

Transportatorii ameninţă cu blocarea transportului în toată ţara

GALERIE
blocaj tiruri
  • blocaj tiruri
- +

Patronatele, federaţiile şi sindicatele din transporturi anunţă ample acţiuni de protest în zilele de 25, 26 şi 27 septembrie, între orele 9:00 - 17:00, ce presupun întreruperea transportului în toată ţara şi un protest în faţa Ministerului Transporturilor, fiind în dezacord cu unele prevederi din Ordinul referitor la efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora. Mai mult, într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită demisia sau demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova, "după ce şi-a demonstrat incompetenţa, în repetate rânduri".
 

"Nemulţumirile tuturor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare", se menţionează în comunicatul citat. Oficialii COTAR consideră inoportună orice modificare a Ordinului 980/2011 în acest moment şi solicită urgent scoaterea de pe ordinea de zi a oricărei discuţii privind modificarea OMT 980/2011, deoarece ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane, atât interjudeţean, cât şi judeţean.

"O astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populaţiei care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur şi prestabilit. De asemenea, cerem să se modifice Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor 'în mod repetat' şi 'în mod permanent', precum şi activitatea de 'rent a car' să treacă la Ministerul Transporturilor, conform solicitărilor depuse în repetate rânduri. Dorim ca activitatea de 'rent a car' să fie trecută în administraţia ARR, pentru a exista o mai bună coordonare şi funcţionare a acesteia, eliminând astfel orice posibilitate de activitate neautorizată", susţin reprezentanţii transportatorilor.

În acest context, toate patronatele, federaţiile şi sindicatele din transporturi anunţă proteste în stradă, în faţa Ministerului Transporturilor, în perioada 25 - 27 septembrie, între orele 9:00 - 17:00, ca urmare a cererii depuse pe 19 septembrie 2018 la Primăria Capitalei. De asemenea, va fi întrerupt transportul în toată ţara. Aceasta ar însemna o primă etapă a protestelor programate, transportatorii având în plan să blocheze Capitala şi să întrerupă transportul în toată ţara, în perioada 25 septembrie - 27 octombrie, "dacă ministerul de resort va continua lupta împotriva acestui sector de activitate, prin modificările propuse".

"Considerăm că domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză în acest moment, având în vedere preţul combustibilului, care a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport, cu aproape 2,6%. Acestea reprezintă, din punctul nostru de vedere, problemele reale ale societăţii, iar ministrul Transporturilor nu militează în niciun fel pentru soluţionarea acestora. Dacă nu se retrage proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor, pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de pe ordinea de zi, solicităm premierului României, Viorica Dăncilă, demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova, care ignoră dialogul social şi nu ţine cont de solicitările patronatelor, sindicatelor şi ale federaţiilor care reprezintă antreprenorii din domeniul transporturilor, companiile care îşi onorează lunar obligaţiile fiscale impuse de lege şi care respectă legislaţia în vigoare", se notează în informarea COTAR.

Transportatorii sunt de părere că actualul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, este "autorul modificării legislative din 2015 care a legalizat pirateria din transportul rutier de persoane, prin introducerea celor două sintagme, 'în mod permanent' şi 'în mod repetat' în cadrul Legii 38/2003, servind grupurile de interese care vor să îngroape orice afacere legală, înlocuind această piaţă cu una a pirateriei". 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.