Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Transportatorii care tranzitează Franţa şi Belgia ar putea mări tarifele

GALERIE
TIR-in-autostrada
  • TIR-in-autostrada
- +

Transportatorii care tranzitează Franţa şi Belgia nu mai pot dormi în cabina camionului, cele două ţări introducând din iunie sancţiuni în acest sens de 30.000 euro, respectiv 18.000 euro, măsură care va duce la creşterea tarifelor operatorilor de transport, avertizează UNTRR.

"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) avertizează asupra creşterii tarifelor operatorilor de transport ca urmare a introducerii de către Franţa şi Belgia a unor noi prevederi împotriva efectuării perioadei de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului. UNTRR sfătuieşte operatorii de transport să evite efectuarea perioadei de repaus în cele două state, ca urmare a introducerii de noi reglementări privind perioada de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului, reglementări ce prevăd amenzi în cuantum de 1.800 euro în Belgia şi 30.000 euro în Franţa", se arată într-un comunicat al organizaţiei. În situaţia în care operatorii de transport sunt obligaţi să tranziteze cele două state şi să efectueze perioada de repaus săptămânal normală pe teritoriul statelor menţionate, UNTRR avertizează că aceştia vor fi nevoiţi să crească tarifele de operare. Ei explică faptul că tarifele de operare vor suporta majorări deoarece operatorul de transport va fi obligat să suporte atât cazarea şoferilor pe perioada respectivă, cât şi costurile aferente parcărilor păzite obligatorii pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă ale mărfurilor transportate. "O posibilă soluţie temporară este ca şoferul să efectueze această perioadă de repaus săptămânală, mai ales în cazul tranzitării Franţei, în cort, lângă vehicul, dacă nu există interdicţii clare în acest sens", menţionează sursa citată. În Franţa a intrat în vigoare legea prin care se interzice conducătorilor auto să efectueze perioada de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului. Nerespectarea regulamentului se consideră infracţiune şi este amendată de 30.000 euro şi un an de închisoare pentru administratorul firmei. În data de 21 iunie 2014 a intrat în vigoare în Belgia decretul regal prin care se interzice efectuarea perioadei de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei prevederi poate ajunge la 1.800 euro.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri