anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 11.07.2020

Tranziţie democratică prin lovitură de stat

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +
 Lovitura de stat a fost învelită, aşa cum era de aşteptat, în vocabularul democraţiei, afirmându-se că ea nu este decât o corecţie temporară ce va conduce, prin intermediul unor noi alegeri, la o tranziţie „corectă” şi la o democraţie „reală”.

Dacă mai era nevoie, evenimentele din ultimele zile ne-au dovedit că drumul Egiptului spre democraţie este mult mai problematic decât şi-au închipuit cei prea încrezători în potenţialul „primăverii arabe”. Trebuie să fim precauţi în ceea ce priveşte folosirea termenului de „tranziţie spre democraţie” în cazul Egiptului, chiar dacă majoritatea egiptenilor o doreşte. Eternul duel între cei ce au Coranul şi cei ce au armele ar putea genera (încă) o soluţie nedemocratică.

Destituirea prin mijloace extraconstituţionale a preşedintelui Mohamed Morsi a reprezentat nucleul unui demers care nu poate fi numit altfel decât lovitură de stat, calificativ confirmat prin arestări politice şi închiderea unor instituţii de presă aparţinând Frăţiilor Musulmane (FM). Puterea aparţine, în prezent, establishment-ului militar condus de generalul Abdul Fattah al-Sisi, iar preşedintele interimar Adli Mansour are un rol pur decorativ. În momentul în care a fost încheiat acest text, militarii şi forţele politice care au orchestrat răsturnarea lui Morsi nu conveniseră încă asupra unui prim-ministru interimar. Cel mai probabil, se doreşte o personalitate acceptabilă atât pentru forţele laice coagulate în „mişcarea Tamarrod”, cât şi pentru islamiştii duri din partidul salafist Al-Nour, a căror participare la jocul noii tranziţii este esenţială: acţiunea trebuie prezentată ca şi cum ar fi doar o reacţie la abuzul de putere al FM, nu o lovitură împotriva ideologiei politice islamiste.

Lovitura de stat a fost învelită, aşa cum era de aşteptat, în vocabularul democraţiei, afirmându-se că ea nu este decât o corecţie temporară ce va conduce, prin intermediul unor noi alegeri, la o tranziţie „corectă” şi la o democraţie „reală”. În fapt, alegerile nu pot fi libere decât dacă FM capătă dreptul de a participa pe baze egale şi, în caz de victorie, pe acela de a guverna. Cum este greu de crezut că armata va fi dispusă a-şi asuma un asemenea risc, se pare că nu ne (mai) situăm în logica tranziţiei democratice, ci în aceea a unei liberalizări controlate, a unei „democraţii dirijate”.

În esenţă, armata egipteană încearcă să vopsească în culori democratice o mică parte din moştenirea epocii Mubarak şi să o facă acceptabilă, dacă nu chiar atractivă pentru adepţii modernizării laice, speriaţi de islamizare şi de majorităţile din spatele FM. Armata ar urma să arbitreze – părtinitor – competiţia între un segment „progresist” timorat şi o opoziţie islamistă intimidată.

Alegerile şi reformele instituţionale post-Mubarak s-au produs într-un climat care nu a fost în niciun caz democratic. Controversele din jurul anulării primului scrutin parlamentar (2011), cearta cu privire la componenţa comisiei de redactare a noii Constituţii, blocarea primei candidaturi înaintate de FM pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut (Morsi a fost varianta de rezervă) şi, în fine, amânarea noilor alegeri legislative, care ar fi trebuit să se desfăşoare în această primăvară sunt doar câteva exemple care ilustrează dorinţa armatei egiptene de a-şi menţine controlul asupra procesului politic.

Presiunea politică internă şi externă nu a fost singurul determinant al deciziei militarilor de a permite FM să se bucure de majoritatea parlamentară şi de a-l lăsa pe Mohamed Morsi să preia funcţia prezidenţială. În condiţiile unei crize economice extrem de dure, ideea că Morsi şi FM se vor compromite la guvernare a părut, probabil, foarte interesantă. Sprijinul electoral urma să se erodeze (şi, odată cu el, mitul), opoziţia urma să se intensifice, iar în acest context armata urma să intervină din nou în politică – în aplauzele veteranilor Pieţei Tahrir şi sub privirile indulgente ale Washingtonului. Morsi nu a făcut decât să grăbească acest deznodământ, prin încercările sale stângace de a-şi consolida puterea şi de a rupe pânza ţesută în jurul său de gestionarii aşa-numitei tranziţii. Forţând ei înşişi cadrul constituţional – ceea ce era, de altfel, de aşteptat – islamiştii şi-au grăbit căderea. 

Frăţiile Musulmane nu sunt, nici pe departe, un personaj pozitiv în piesa tranziţiei democratice. Mohamed Morsi nu vede în democraţie decât dominaţia majorităţii (o face, într-un alt context, şi un lider islamist mult mai „occidentalizat”, premierul turc Erdogan). În fine, s-ar putea ca lovitura de stat să aibă, pe termen mediu, consecinţe benefice pentru stabilitatea politică a Egiptului, dacă se reuşeşte evitarea violenţelor pe scară largă. Însă, din păcate, nu trebuie să pierdem din vedere esenţialul: ţara s-a îndepărtat mult de traiectoria democratică pe care, timid, se înscrisese după căderea lui Hosni Mubarak.  

 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Binele propriu şi răul altora

Nicolae GRECU

Binele propriu şi răul altora

La fel ca predecesoarea sa de acum 46 de ani, Politehnica actuală nu vrea degringolada unei glorii de altădată, ci propria-i salvare.

Filmuletul zilei

opinii

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

Eugen MUNTEANU

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

Autorul continuă relatarea, începută în episodul trecut, a unui eveniment istoric unic, la care a avut şansa să participe, ca martor: luarea cu asalt, de către manifestanţi, a sediului central al Securităţii din fosta Germanie comunistă (RDG).

Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

pr. Constantin STURZU

Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

Poate un creştin, în lume fiind, să ajungă la măsura sfinţeniei? Desigur, nimic nu-l împiedică. Mărturie ne sunt sinaxarele şi nu numai. Dar cineva care trăieşte în păcate grele poate săvârşi fapte comparabile cu cele ale unui pustnic care trăieşte în rugăciune şi în asceză aspră? Greu de închipuit aşa ceva. 

Nostalgii

Alexandru CĂLINESCU

Nostalgii

Toată zona - cartierul se numeşte La Goutte d Or - e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti - dacă mergi la Gara de Nord - să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper...

pulspulspuls

Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

Pentru că ieri am rămas restanţi în ce priveşte votul din forul de conducere al filialei în privinţa desemnării noului candidat la premărie, în persoana madamei cu Camelii, haideţi să vă amărâm olecuţă sâmbăta de dimineaţă cu chestiuni sălcii ale politichiei. 

Caricatura zilei

Probleme între frați

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.