Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tranziţie lină la CS Politehnica

GALERIE
manole-vasile
  • manole-vasile
- +

 

Antrenorul de şah Vasile Manole va fi preşedinte interimar al clubului pe o perioadă de şase luni, înainte de a da concurs pentru post
 
 
Ceea ce se vorbea mai de mult în sportul ieşean, retragerea preşedintelui clubului Leonida Antohi din fruntea Clubului Sportiv Politehnica Iaşi (unul dintre cele mai performante cluburi studenţeşti din ţară) a fost pregătită din timp. Antohi a notificat acum câteva săptămâni Ministerul în privinţa intenţiei sale, cu propunerea ca în locul său să fie numit interimar pentru şase luni Vasile Manole, care, după acest interimat, va da concurs pentru ocuparea postului de preşedinte. “Până atunci, Vasile Manole se va ocupa de problemele administrative ale clubului, iar eu de cele sportive”, a spus Antohi, care a motivat acest lucru prin aceea că, această predare de ştafetă are loc într-un moment delicat al clubului, generat de problemele cunoscute: întârzierea remuneraţiilor sportivilor, nervozitate în sânul echipelor şi toate celelalte.
Vasile Manole (49 de ani) se ocupă, împreună cu Vladimir Danilov, de echipele de şah ale clubului Politehnica şi în mod nemijlocit de cea feminină, care recent a câştigat Superliga. În plus, Manole este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Iaşi şi, din 2010,  vicepreşedintele Federaţiei Române de Şah, al cărei preşedinte este un alt ieşean, deputatul Sorin Iacoban.
În cadrul unei emisiuni difuzate de TVR Iaşi, noul preşedinte interimar a recunoscut faptul că a conduce un club sportiv cu zece secţii, toate de sporturi olimpice, este mai dificilă decât o activitate managerială în şah, dar speră ca în prima perioadă să beneficieze din plin de experienţa profesorului Antohi. Dacă în prim plan vor fi sportivii de frunte capabili de performanţe individuale, Manole a precizat că va fi acordată mai multă atenţie sporturilor de echipă, care atrag spectatorii: “Avem echipe de baschet feminin şi rugby în primul eşalon, iar handbalul masculin şi baschetul masculin au mari şanse de promovare. Este nevoie de o echipă-locomotivă în Iaşi, care să obţină performanţe şi să le atragă şi pe celelalte pe acest drum”, a spus Vasile Manole la TVR Iaşi.
În privinţa sporturilor individuale, principalul obiectiv al anului viitor este, după cum a spus Leonida Antohi, Universiada de Vară care va avea loc în China şi la care, CS Politehnica poate înscrie mulţi sportivi de frunte.
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri