Din multitudinea de informații cu care suntem bombardați în fiecare minut de marea majoritate a presei noastre finanțată astăzi şi de stat, cine poate spune care dintre acestea sunt ancorate în realitate și care sunt doar menite a crea senzații tari? Cine poate spune care dintre aceste informații sunt menite a satisface dorințe bolnăvicioase, spre a crea panică și a dezorienta populații întregi?

Se vorbea de multă vreme despre o iminentă criză economică, financiară și, evident, socială. Poate că informația ne-a fost furnizată ca un preambul! Numai că după evenimentele petrecute în ultimile luni ne-am pomenit în plină criză, pandemia fiind considerată generatoarea acestei stări economice alterate. Cert este că trăsătura vremurilor  pe care le trăim este… nesiguranța zilei de mâine.

Pentru cei mai mulți este mai mult decât justificată temerea. Trăim de treizeci de ani într-o Românie în care valoarea umană este îndepărtată, cea materială distrusă, vândută pe nimic ori privatizată în mod fraudulos, trăim într-o Românie în care nu mai producem, doar consumăm.

Avem sau mai bine spus aveam până recent zice-se… creștere economică. Să mai spunem că de 30 de ani încoace nu mai suntem în stare să producem măcar pentru consum propriu, darămite pentru exporturi masive. Şi atunci putem numi aşa-zisa creşterea economică bazată pe consum creştere economică sustenabilă? NU! Mâncăm din viitoarea muncă a nepoților şi străepoților noştri. Măcar de-am fi produs în toată această perioadă cât o făceam până în 1989 când ne asiguram cel puțin necesarul de autocamioane, autobuze și tramvaie, locomotive şi vagoane, macarale și tractoare, avioane și elicoptere, ciment și cărămidă, confecții și mobilă, pâine, carne, lapte, etc.

Dar ce-a fost, s-a dus. Rămâne doar de văzut ce mai poate fi reconstruit după „războiul“ economic de treizeci de ani dezlănțuit pe meleagurile noastre și pierdut în favoarea țărilor dezvoltate economic, a fostelor imperii. Rămâne de văzut cum ne putem reasigura securitatea economică şi alimentară în contextul în care hienele planetare continuă să ne încolțească încercând să mai smulgă câte ceva din ce se mai găsește prin ținuturile noastre mioritice.

Până nu este prea târziu, trebuie să conservăm și să valorificăm în interesul românilor bogățiile la care râvnesc atâția: pământul, resursele naturale terestre și subterane, codrii, zonele turistice şi edificiile de o valoare inestimabilă, dar mai presus de toate istoria acestui neam exprimată în tradiții, obiceiuri și folclorul atât dr drag nouă.

Este greu sau chiar imposibil să mai fim ceea ce am fost. Nu pentru că trăim „mai democratic“ ori suntem mai liberi, ci pentru că, din păcate, nu trăim vremurile pe care le speram în anii î90. Nu ne este suficientă libertatea de mișcare, exprimare și informare, românii au nevoie de siguranță socială, familială și personală, de un trai decent și nu de polarizarea  extremă a societății în general şi a regiunilor în special.

Așadar, trăsătura vremii rămâne… teama de necunoscut și, cum spuneam, nesiguranța zilei de mâine. Și totuşi, cine poate schimba situația în care ne aflăm? De la cei cu pâinea și cuțitul de azi, slabe speranțe... Rămâne doar voința românilor, uneori de nezdruncinat... Ferească Dumnezeu să explodeze mămăliga!