Traseul de weekend: propunerea ZDI – Evadare prin lanurile de lavandă, la mai puțin de o oră de Iași: șase destinații exacte
Visezi la peisajele din Provence? Lasă avionul pentru altă dată! Acum doar pornești din Iași și în câțiva zeci de kilometri ești în mijlocul lavandei. „Ziarul de Iași” a selectat pentru tine șase lanuri de lavandă, pe care ți le prezintă în ordinea distanței față de oraș.
Poate fi o ieșire scurtă de câteva ore sau o zi întreagă în aer liber. Nu uita pălăria și ochelarii de soare, fiindcă peisajul te va face să crezi că ești în sud-estul Franței!
După câteva săptămâni pline de drumeții prin Codrii Iașului, e timpul să schimbi puțin peisajul. În județul Iași și împrejurimi găsești mai multe plantații de lavandă care își deschid porțile vizitatorilor în această perioadă. În funcție de cât de departe vrei să ajungi, poți alege între destinații aflate la distanțe ce variază de la 30 la 70 de kilometri.
Vezi AICI harta lanurilor de lavandă din România.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
- Lavanda Aura Essential
La doar 30 de kilometri de Iași, în Movileni, chiar lângă Complex Delta Moldovei, găsești Lavanda Aura Essential. Urmează traseul Cârlig – Vânători – Horlești – Larga Jijia și ajungi în vreo 40 de minute. Poți continua și cu o vizită prin Delta Moldovei, după ce termini plimbarea prin lanul de lavandă.
Programul este următorul: de luni până vineri de la ora 17.00 la 21.30, iar sâmbătă și duminică de la 10.00 la 21.30. Biletul de intrare este 15 lei.
Găsești AICI locația exactă.
- Purple Joy
Aproximativ 35 de kilometri sunt până la Purple Joy, iar în vreo 50 de minute pe drumul Tomești – Țuțora – Prisăcani ar trebui să ajungeți la lanul de lavandă din Măcărești.
Poți merge oricând, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-21.00. Biletul de intrare este 15 lei.
Găsești AICI locația exactă.
- Lavandă Șerbești
Până la lanul de lavandă din Șerbești faceți vreo 47 de kilometri cu mașina. Din Bucium mergeți pe traseul Schitu Duca – Satu Nou – Șerbești și ajungeți direct la Lavanda Șerbești.
Programul de vizitare este de luni până duminică, de la ora 9.00 până la 21.00.
Găsești AICI locația exactă.
- Purple Field
Tot vreo 47 de kilometri faci și până la Purple Field, lanul de lavandă de lângă Târgu Frumos. Drumul e simplu, Lețcani – Podu Iloaiei – Târgu Frumos, iar de la intersecția de intrare în oraș o iei pe ieșirea din dreapta, spre Boureni.
Programul este de luni până duminică, de la ora 10.00 la 20.00.
Găsești AICI locația exactă.
- Lavanda lui Dragoș
Până la Lavanda lui Dragoș din Scobinți ai de parcurs în jur de 65 de kilometri din Iași. Ții drumul spre Podu Iloaiei, apoi o iei spre Erbiceni, Spinoasa, Belcești, Hodora, Bahluiu, Ceplenița, până ajungi în Scobinți.
Poți vizita Lavanda lui Dragoș în zilele de luni și marți, între 17.00 și 21.00.
Găsești AICI locația exactă.
- Lavanda Hărmănești
Lavanda Hărmănești e la 70 de kilometri de Iași. Țineți drumul până la Ruginoasa, iar apoi, în loc să o luați spre Pașcani, mergeți spre Hărmăneștii Vechi. Puteți face o scurtă oprire și la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, care e deschis de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-17.00, iar prețul unui bilet este 35 lei/adult, 17,5 lei/pensionari și 8,75 lei/elevi și studenți.
Poți vizita lanul de lavandă din Hărmănești de luni până duminică, de la 10.00 la 21.00. Biletul de intrare este 15 lei.
Găsești AICI locația exactă.
Publicitate și alte recomandări video