Cu câţiva ani în urmă, colegul meu de la Stilistică, Romeo Prăjanie, m-a invitat să fiu referent în comisia unui doctorat îndrumat de el. După susţinere, n-am reuşit să scap de protocolul obişnuit al acestor evenimente. Romeo devenise agresiv-insistent în rugămintea lui să însoţesc grupul de examinatori şi proaspătul doctor în filologie la restaurant, aşa încât, uşor speriat, am cedat. La masă am fost surprins să observ că profesorul Prăjanie comanda băuturi spirtoase, pe care le sorbea repede. El era un caz notoriu de „abstinent”, cum se zicea cândva, adică de nebăutor convins. Nu insista asupra motivelor anti-alcoolismului său, dar lumea le ştia. Suferea de probleme enterologice, mai precis avea o gastrită chinuitoare încă din tinereţe. Ce s-a întâmplat între timp? Nici măcar n-am formulat eu întrebarea, ci o doamnă profesoară din Bucureşti, care-l cunoştea pe Romeo de multe decenii. Prăjanie a luat o înghiţitură mare de scotch şi s-a pus pe povestit cu aer de narator experimentat: „Dragii mei, am gastrită de vreo treizeci de ani. Nimeni nu i-a dat vreodată de capăt. Recent însă, am auzit că ar funcţiona în urbe cabinetul particular al unui gastroenterolog excepţional, doctorul Costel Fălcuţă Frontală...” Prăjanie s-a uitat la mine cu asprime şi mi-a spus: „Să nu te prind, Codrine, că te hlizeşti ori ceva! şi eu, şi tu avem nume de familie aiurea. Şi alţii. Dacă mă gândesc la personajele tale din presă, mă ia cu tremurici. Aşa-l cheamă pe om şi cu asta basta!” Am tăcut mâlc.

„În sfârşit”, şi-a continuat profesorul povestea, „m-am bucurat enorm şi m-am şi programat telefonic pentru o consultaţie. Surpriză! Asistenta m-a întrebat dacă vreau la domnul doctor Fălcuţă Costel, alopat, sau la domnul doctor Frontală Costel, homeopat? Măi, să fie! Mă interesez dacă amândoi au specialitate pe gastro? Cum să nu, mă asigură domnişoara! În plus, a adăugat ea, mă pot programa la ambii în aceeaşi zi, la ore succesive. Pentru a doua consultaţie aş plăti doar jumătate din preţ, într-o asemenea variantă. Accept imediat, gândindu-mă că amândoi doctorii or fi excelenţi. Pacienţii îi laudă prin oraş deopotrivă. Ba sărmanii mai cred că sunt una şi aceeaşi persoană, derutaţi probabil de prenumele identic şi de expertiza comună enterologică. Două păreri avizate nu puteau să strice bătrânei şi sâcâitoarei mele gastrite! Mă prezint deci la cabinet. Acolo, totul elegant, civilizat, frumos. Aştept foarte puţin în recepţie. Domnişoara mă îndrumă întâi spre uşa pe care scria Dr. Fălcuţă Costel. Gastroenterologie alopată. Înăuntru, un ins afabil, simpatic. Se uită peste dosarul meu medical, mă asigură că rezolvăm chestiunea şi îmi prescrie un tratament de început. Apoi, se arată curios dacă m-am înscris şi pentru homeopatie. Da, răspund cam cu jumătate de gură. Băieţii sunt şarlatani, observă el. Să mă duc, dacă tot am achitat, dar să nu am aşteptări! Granulele lor? Apă de ploaie, frecţii la un picior de lemn, efect imaginar, placebo. Alopatia este soluţia, frate!”

Romeo a mai înghiţit o doză de scotch şi a revenit cu dinamism: „Hait, mi-am zis. |ştia doi, alopatul şi homeopatul, se urăsc! Au pornit pesemne împreună la drum, fiind cândva prieteni, şi s-au certat. Actualmente, împart cabinetul de nevoie. Merg în recepţie şi mai aştept câteva minute să se facă ora pentru homeopatie. Şoc şi groază! La fix, Costel Fălcuţă iese din cabinetul lui şi intră voios în cabinetul pe uşa căruia scria Dr. Frontală Costel. Homeopatie. Domnişoara mă invită să intru la noua consultaţie. Parcă teleghidat, mă aşez şi în faţa homeopatului Frontală, după ce, în prealabil, discutasem cu alopatul Fălcuţă. Îi zâmbeam, jumătate terifiat, jumătate ghiduş, sperând, cu bucăţica rămasă intactă din creierul meu, cu ultimul piticel sănătos de pe scoarţa cerebrală, la o rezolvare haioasă a bizareriei. Bănuiam prosteşte că homeopatul va sări vesel în picioare şi-mi va spune că totul a fost o farsă, indicându-mi camera ascunsă din perete, montată pentru nu ştiu ce show de divertisment, de la nu ştiu ce televiziune. Aş! Costel îmi studiază iarăşi dosarul, ca şi cum mă vedea pentru prima oară. Îmi face o anamneză homeopată detaliată şi îmi prescrie granule, neuitând să adauge, vehement, că alopatia e o porcărie imensă, care distruge organismul. Să fiu prudent atunci când apelez la exponenţii ei medicali limitaţi la minte şi la cunoştinţe! Să nu fiu naiv! Am curiozitatea morbidă, la plecare, să citesc iute semnăturile de pe cele două reţete...”

Ascultam, cu respiraţia tăiată, relatarea de film horror a profesorului. „Ei bine”, a strigat el, declanşându-ne tresăriri spasmodice (doamna din Bucureşti l-a stropit chiar pe fostul doctorand, pe faţă, cu şampania sărită din paharul ei), „era una şi aceeaşi semnătură: Dr. Costel Fălcuţă Frontală! Aşa mi-a venit ideea salvatoare, vindecătoare! Eu sunt Prof. dr. Romeo Prăjanie! Acasă, Prof. Romeo ţine regim feroce, la şcoală, Dr. Prăjanie bea de stinge! Încă un scotch la băiatu’!”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi