Trebuie să ne îngrijorăm pentru ce se întâmplă la Cernobîl? NU, spun specialiştii ieşeni
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 23.06.2021

Trebuie să ne îngrijorăm pentru ce se întâmplă la Cernobîl? NU, spun specialiştii ieşeni

GALERIE
cernobil-reactie-fisiune-nucleara-26186
  • cernobil-reactie-fisiune-nucleara-26186
- +

Un articol publicat de oamenii de ştiinţă în revista Science arată că, în sarcofagul care acoperă rămăşiţele centralei nucleare de la Cernobîl, a început să crească numărul neutronilor, ceea ce indică reaprinderea fenomenului de fisiune nucleară.

În pleiada de speculaţii care a urmat în spaţiul public, s-au vehiculat ipoteze cu privire la o posibilă explozie nucleară (un fenomen mult mai grav faţă de cel întâmplat în urmă cu 35 de ani la Cernobîl), la o creştere a nivelului radiaţiei în Ucraina şi în ţările din jur, inclusiv în România.

În acest context, "Ziarul de Iaşi" a luat legătura cu lectorul universitar doctor Dan Mihăilescu, fizician, care efectuează activitate de cercetare şi predare la Facultatea de Fizică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

Acesta a explicat că, dată fiind natura secretoasă din urmă cu 35 de ani, când s-a produs evenimentul, este greu să spunem ce anume se află acum la Cernobîl.

Un lucru este însă sigur, explică profesorul, sunt "99,999999% şanse să nu se producă o explozie nucleară".

"Lumea poate să stea liniştită, acolo nu mai pot fi întrunite condiţiile necesare pentru o explozie nucleară. Se mai pot produce reacţii de fisiune; atunci când un neutron rupe un nucleu de uraniu, acesta se desface în două fragmente: unul mai greu, unul mai uşor şi 2 sau 3 neutroni. Dacă aceştia reuşesc să producă, mai departe, fisiunea în lanţ atunci, necontrolată, se poate produce fisiunea nucleară - cam ceea ce se întâmplă într-o bombă atomică. Dar, din toate informaţiile pe care le avem, asta nu se poate întâmpla la Cernobîl", a declarat lect. univ. dr. Dan Mihăilescu.

La Cernobîl stă activ mereu un "un jar atomic"

Fizicianul a explicat pentru "Ziarul de Iaşi" că el nu s-a alarmat la citirea ştirii şi îndeamnă publicul general la calm şi la cumpătare.

"Nu sunt motive să ne îngrijorăm în momentul de faţă", a spus profesorul. El i-a îndemnat pe toţi cei care vor să înţeleagă componenta ştiinţifică a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani la Cernobîl să se uite la seria lansată recent de HBO, despre care profesorul spune că validează foarte corect componenta ştiinţifică, în contextul în care vorbim de un film.

Lect. univ. dr. Dan Mihăilescu spune că sarcofagul amplasat peste Cernobîl a avut ca scop exact păstrarea neutronilor, a radiaţiilor, acolo, pentru că vorbim de radiaţii penetrante şi o parte dintre ele reuşesc să treacă şi prin "scutul" respectiv.

"Asta ne arată că există acolo reacţii de fisiune, dar pentru fisiune în lanţ trebuie o serie de condiţii speciale, iar ele nu sunt acolo. Important este ca acolo să nu cumva să fie apă, fiindcă apa evaporată produce abur, iar aburul încălzit la temperaturi foarte mari poate produce o explozie termică. Dar sunt lucruri ţinute sub control de oamenii de ştiinţă din Ucraina, care fac măsurători şi ţin lucrurile sub monitorizare", a explicat lect. univ. dr. Dan Mihăilescu.

Acesta a spus că metafora folosită de Petre Cornel Mil, şeful Centrului de Răspuns la Urgenţe de la CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare) în a descrie fenomenul este una corectă - la Cernobîl este un fel de "jar atomic".

"O scânteie poate iniţia un foc, dar cât de mare este, nu ştim. Sunt foarte multe elemente acolo, siliciu mult, bor, grafit plus barele de combustibil care erau, toate fiind topite", a explicat profesorul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vocile Europei

Lucian DÎRDALA

Vocile Europei

Pentru ca proiectul CVE să nu eşueze în irelevanţă, toate vocile Europei, inclusiv cele care displac establishment-ului de la Bruxelles, trebuie să se poată face auzite.

Filmuletul zilei

opinii

Uitarea vinovată: Pogromul de la Iaşi (I)

Florin CÎNTIC

Uitarea vinovată: Pogromul de la Iaşi (I)

Ca ieşean, simt nevoia acum, la opt decenii de la acele evenimente tragice, să meditez la ce înseamnă rana istorică a pogromului pentru memoria noastră. Cu îngăduinţa cititorilor mei, voi relua, în trei episoade, cele câteva lucruri pe care am găsit de cuviinţă să le scriu în anii din urmă, tot aici, pe acest subiect greu de epuizat.

Domnul Savaste

Radu PĂRPĂUȚĂ

Domnul Savaste

Lumea asta formată din oameni - era convins domnul Savaste - e singurul lucru care nu se poate lăsa în urmă. Ea este ceea ce ne ajunge întotdeauna. Voia să spună realitatea, nu lumea, - înţelegeam eu. Şi - mai zicea domnul Savaste - toată lumea e bună sau rea după împrejurări. „Bunioară, eu: beau şi fac urât, altădată beau şi sunt ca pâinea caldă - mă ştiu toţi copiii din cartier. De la BPR (aşa zicea el la Bodega Podu Roş) şi până acasă am juma de kilometru - la toţi le dau bomboane. Anume îmi ies dracii înainte, că ştiu că eu cumpăr bomboane pentru ei. Na!”

Muzică de toate felurile?

Alex VASILIU

Muzică de toate felurile?

Iată o întrebare ce îşi merită răspunsul ambivalent: da şi nu. 

pulspulspuls

Întrebarea dimineţii: au fost sau n-au fost mascaţii la ficiorul premarelui niţos?

Întrebarea dimineţii: au fost sau n-au fost mascaţii la ficiorul premarelui niţos?

Fierbe piaţa politichiei liberale de câteva zile încoa’, stimaţi telespectatori, toţi întrebându-se dacă e adevărat au ba ceea ce se tot aude din ce în ce mai insistent şi mai cu detalii picante: au fost au ba zilele trecute mascaţii de la Ţaigheria din Copou acasă la ficiorul premarelui Niţos, cel la care ar fi ajuns felia cea mai groasă din caşcavalul afacerii schimbului de terenuri în care e băgat şi Peni Hill de la Iaşi? 

Caricatura zilei

Tort imobiliar

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.