Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Trei ani de puşcărie încep cu 300 ml de whisky

GALERIE
whisky
  • whisky
- +

O simplă ieşire nocturnă cu maşina i-a adus unui tânăr din Răducăneni o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie. Băut fiind, a avut ghinionul de a se întâlni cu o patrulă de poliţişti. Judecătorii nici nu au luat în calcul o eventuală condamnare cu suspendare: tânărul se afla încă în termenul de supraveghere pentru o condamnare anterioară. Dacă amâna plimbarea cu trei luni, ar fi scăpat probabil basma curată.

În noaptea de 22/23 februarie a anului trecut, Radu Cozma băuse aproximativ 300 ml de whisky. În jurul orei 2.00, s-a urcat la volan, ieşind la o plimbare fără ţintă împreună cu un prieten. După câţiva kilometri parcurşi prin satul Bohotin, a ieşit pe drumul naţional, parcurgând încă 5 km, până în faţa unui club din centrul comunei Răducăneni. Nu a apucat să coboare din maşină, pentru că în acel moment a fost sunat de concubina tatălui său, care i-a spus că acesta se simte rău. A decis să se întoarcă la Bohotin pentru a-şi vedea tatăl, dar pe drum a fost oprit de poliţişti. Testarea făcută pe loc a indicat o concentraţie alcoolică de 0,93 mg/l în aerul expirat, corespunzând unei alcoolemii teoretice de 2,15‰.

Tânărul a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului în formă continuată. Procurorii au apreciat că Radu Cozma săvârşise două fapte distincte: a condus băut până la clubul din Răducăneni, iar de acolo a condus băut înapoi spre Bohotin. Magistraţii Judecătoriei Răducăneni au respins însă această încadrare, întrucât procurorii nu demonstraseră că şoferul se dăduse jos din maşină. Faptul că a fost judecat pentru o singură faptă, nu l-a ajutat însă pe Cozma prea mult. A fost condamnat de judecători la 8 luni de închisoare. Ghinionul lui Cozma a fost însă că mai fusese condamnat, în mai 2018, la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru contrabandă, ca şi la plata a 22.500 lei despăgubiri către Fisc. Acceptase să transporte, de la Gorban la Iaşi 2.000 de pachete de ţigări Ritm introduse ilegal în ţară. Ajuns în Răducăneni, la vederea unei maşini de poliţie s-a speriat şi a intrat brusc în parcarea principală din comună, fapt ce li s-a părut suspect oamenilor legii, care i-au percheziţionat maşina.

În aceste condiţii, pentru conducere sub influenţa alcoolului, Cozma a fost judecat ca recidivist. Cele 8 luni acordate de judecători s-au adăugat la cei 2 ani cu suspendare pentru contrabandă, transformându-se într-o pedeapsă totală de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executarea în regim de detenţie. Apelul declarat de Cozma împotriva sentinţei va fi judecat în noiembrie. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri