Trei blocuri noi în Tătărași: vecinii contestă proiectul, dezvoltatorul solicită aprobarea finală

vineri, 07 februarie 2025, 04:59
2 MIN
 Trei blocuri noi în Tătărași: vecinii contestă proiectul, dezvoltatorul solicită aprobarea finală

Un proiect imobiliar care a stârnit controverse între vecini a ajuns pe ultima sută de metri în procesul de avizare. Trei blocuri propuse pentru zona Tătărași au făcut obiectul unei contestații. Dezvoltatorul spune că a adus modificări documentației inițiale și solicită Primăriei să aprobe proiectul.

Investiția aparține firmei ESB Investment și vizează reglementarea urbanistică a unui teren de pe strada Gălățeanu (zona Baș Ceauș – Eternitate), cu o suprafață de circa 3.200 mp, prin construirea a trei tronsoane de bloc cu regim mediu de înălțime.

Proiectul este în consultare publică încă din a doua parte a anului 2023. De atunci, au avut loc două dezbateri, ocazie cu care vecinii au contestat mai multe prevederi din Planul Urbanistic Zonal (PUZ), exprimându-și dezacordul pentru investiție.

Printre altele, vecinii au solicitat realizarea mai multor analize (expertiză geotehnică, studiu de însorire, studiu de trafic etc.) și au semnalat posibile nereguli în întocmirea documentației PUZ. Într-un răspuns la petiție, transmis prin intermediul Primăriei, dezvoltatorul susține că a făcut mai multe modificări la documentația inițială.

„Aceste modificări au fost făcute în detrimentul eficienței financiare a beneficiarului, punând mai mult accent pe calitatea locuințelor pe care urmează să le construiască încercând să păstreze astfel un echilibru față de clădirile învecinate și față de căile de circulație”, se arată în răspunsul ESB.

Printre modificări se numără inclusiv reducerea regimului de înălțime cu cel puțin un nivel, astfel că imobilele sunt propuse acum cu 3 etaje, iar ultimul etaj este retras (amprenta nivelului este mai mică decât cea a parterului). În același timp, au fost stabilite distanțe mai mari față de limita terenului astfel încât, pe viitor, să fie posibilă o eventuală lărgire a străzilor Călărași și Gălățeanu, dacă Primăria va demara o astfel de lucrare de infrastructură.

„Deoarece proiectul a trecut prin două dezbateri publice și a fost modificat conform cerințelor persoanelor care au participat la acestea, solicităm continuarea procedurii de avizare a proiectului pentru introducerea acestuia spre aprobare în Consiliul Local Iași”, se mai arată în solicitarea dezvoltatorului către Primărie.

Cel mai probabil, proiectul de PUZ va ajunge pe masa consilierilor locali în această primăvară.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii