Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Trei decenii de la destrămarea URSS

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Contextul internaţional favorabil al anilor 1990, marcat şi de avansul procesului de integrare europeană, nu poate fi conceput fără justa considerare a evenimentului decisiv din decembrie 1991: destrămarea politică, non-violentă a uneia dintre cele mai violente mari puteri din secolul XX.

S-au împlinit, în ziua de 25 decembrie, treizeci de ani de la dispariţia oficială a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), a cărei hegemonie asupra unei mari părţi din globul pământesc a influenţat, timp de peste şapte decenii, vieţile a miliarde de oameni. A fost, desigur, punctul culminant şi totodată final al unui proces mai îndelungat - un proces pe care nu ar trebui să-l restrângem la aşa-numita epocă Gorbaciov. Formulele simple, adesea încărcate propagandistic, nu vor fi niciodată capabile să cuprindă întreaga încărcătură semantică a acestui moment istoric.

Ştim astăzi, graţie cercetărilor sociale întreprinse după 1991 pe teritoriul fostei URSS, cât de largă şi diversă a fost paleta reacţiilor interne faţă de destrămarea Uniunii. Desigur că binomul comunism - anticomunism are un rol esenţial, însă lucrurile sunt mult, mult mai complicate. În toate republicile componente, chiar şi în Federaţia Rusă, s-a pus problema unei reconstrucţii naţionale şi etatice care urma să aibă loc pe un teren presărat cu reminiscenţe mai mult sau mai puţin utilizabile, mai mult sau mai puţin periculoase ale vechii ordini sovietice. Foarte puţine din aceste aspecte ne erau cunoscute, în 1991. Şi chiar dacă am fi avut cunoştinţă de ele, probabil că grila de interpretare ar fi pornit tot „dinspre interior”, de la experienţa noastră. Pentru cei mai mulţi dintre noi, sfârşitul anului 1991 venea să consacre ceea ce începuse anul 1989: mediul internaţional se schimba într-o direcţie favorabilă propriilor căutări în direcţia libertăţii şi democraţiei, propriilor aspiraţii de racordare la Occident. Şi nu se poate spune că a fost o percepţie eronată - dar, cu siguranţă, a fost una incompletă.

Evident că, la o privire mai atentă, am fi putut face mai bine legătura cu conflictele etnice deja apărute în noile state suverane (inclusiv în Republica Moldova) şi am fi putut înţelege mai bine frustrările populaţiilor ruse din afara graniţelor, neîncrezătoare în capacitatea noului instrument adoptat de liderii politici - aşa-numita Comunitate a Statelor Independente - de a le prezerva statutul în noile comunităţi, în care se vedeau minoritari. Probabil că, sub influenţa „anului miraculos” 1989 de la noi şi din celelalte state ex-socialiste, am subestimat rolul naţionalismelor în procesele de demolare şi reconstrucţie de pe teritoriul fostei URSS. Naţionalismele - pluralul este, aici, recomandabil - sunt mereu cele mai bune substitute ale mesajelor ideologice mai coerente. Iar evoluţia Rusiei sub Vladimir Putin ne arată cum naţionalismul rus a devenit fundamentul noii autocraţii, încă lipsită de acea sofisticare intelectuală ce ar transforma-o într-un bun produs de export.

În decembrie 1991, mulţi români doreau şi sperau ca ţara noastră să devină aliat oficial al Occidentului. Dispariţia URSS a înlăturat de pe ordinea de zi, se ştie, tratatul semnat de administraţia Ion Iliescu, prin care România se angaja să nu adere la nicio alianţă pe care URSS o desemna drept ostilă. Am sfidat, până la urmă, pretenţiile Rusiei şi am depus cererea de aderare la NATO, care avea să fie aprobată (alături de cele ale altor state din regiune, inclusiv cele trei republici baltice) în 2002, la doi ani de la preluarea puterii de către Vladimir Putin, la Moscova. Această a doua etapă a extinderii a fost, într-un fel, „valul lui Putin”, evenimentul care a înlăturat iluziile cooperării egale, nutrite nejustificat de liderul rus, după 11 septembrie 2001. Noi, în România, nu am perceput în toată amploarea ei această lezare a orgoliului (noului) lider de la Kremlin şi contribuţia ei la decizia ulterioară de a abandona orice bune maniere politico-diplomatice, în duelul cu Vestul. Dar, la Moscova, valurile extinderii NATO sunt o consecinţă îndepărtată, dar directă a destrămării URSS, în decembrie 1991.

Ar mai fi multe alte linii interesante de discuţie, pornind de la percepţiile noastre din decembrie 1991. Întotdeauna, dezordinea provocată de ieşirea din scenă a unei mari puteri creează oportunităţi pentru unele ţări mai mici, doar că ele vin frecvent asociate cu multe, multe riscuri. Contextul internaţional favorabil al anilor 1990, marcat şi de avansul procesului de integrare europeană, nu poate fi conceput fără justa considerare a evenimentului decisiv din decembrie 1991: destrămarea politică, non-violentă a uneia dintre cele mai violente mari puteri din secolul XX.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri