anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 28.05.2022

Trei firme stau la pândă să vă ridice maşinile. Au de recuperat bani după ce au câştigat acest drept

GALERIE
masini ridicate de pe strazi
  • masini ridicate de pe strazi
- +

Trei companii şi-au împărţit fră­ţeşte contractele pentru ridicarea maşinilor din oraş. Servicii Publice SA a atribuit, prin ne­gociere, prestarea acestei activităţi către companiile CSR Transport SRL, Hor­nar SRL şi Floritrans Impex SRL.

Aceleaşi firme au realizat această activitate şi pe parcursul anului 2014. Pentru 2015, fiecare companie a înaintat câte o ofertă pentru fiecare contract şi, în cele din urmă, fiecare a avut de câştigat. „Noi am început procedurile de la sfârşitul anului trecut şi le-am încheiat la sfâr­şitul lunii februarie. Doar aceste trei firme au fost interesate, am soli­citat oferte şi din partea altor companii, dar fără succes“, a declarat ieri directorul Servicii Publice SA, Laurenţiu Ivan.

Cel mai mare contract a fost atribuit către CSR Transport, în valoare de 350.000 lei, în timp ce Floritrans va încasa 250.000 lei, iar Hornar SRL 200.000 lei. „Aceste sume sunt, în fapt, estimări în baza ac­tivităţilor din anii trecuţi. Acum, nu avem de unde să ştim câte maşini se vor ridica, e posibil să nu fie încasaţi toţi aceşti bani“, a explicat Ivan.

Potrivit directorului Servicii Publice, în atribuirea contractelor au fost unele probleme întrucât s-au schimbat regulile faţă de anul trecut. „În 2014, a fost un tarif diferenţiat. Firmele încasau o sumă cuprinsă între 90 şi 150 lei/maşină în funcţie de câte maşini ridicau. Acum, nu mai există tariful diferenţiat, ci am stabilit o valoare raportată la cea minimă de anul trecut, respectiv 90 lei/maşină pentru ridicarea pe platformă fără macara şi 120 lei/maşină pentru ridicarea pe platformă cu macara“, a mai precizat Ivan. El a subliniat că, la un moment dat, firmele ar fi vrut să-şi retragă ofertele pentru că nivelul încasărilor din 2015 va fi inferior celui din 2014. „Ei s-ar fi aşteptat să creas­că“, a completat Ivan.

Directorul Servicii Publice a mai spus că, prin eliminarea tarifului diferenţiat, se are în vedere şi o micşorare a taxei pe care trebuie să o plătească proprietarii cu autoturismele tractate. Dar, acesta nu a precizat cu cât ar putea să scadă tariful, în contextul în care, în prezent, suma este de 400 de lei la care se adaugă alţi 120 lei/zi în cazul în care proprietarul maşinii nu-şi ridică în timp util vehiculul.

În schimb, Ivan a men­ţionat că există în dezbatere la nivelul Consiliului Local un nou regulament pentru activitatea de ridicare a maşinilor care propune o serie de modificări „în beneficiul cetă­ţeanului“. „De exemplu, facilitatea de a plăti pe loc jumătate din sumă“, a detaliat Ivan.

Regu­lamentul ar fi trebuit să fie aprobat în luna ianuarie, dar a fost amânat după ce unele prevederi au stârnit controverse.
Un exemplu în acest sens este amenda de până la 25.000 lei în situaţia în care se distruge dispozitivul de blocare a roţilor.

Anul trecut, de pe raza oraşului s-au ridicat 5.405 maşini. Având în vedere taxa de 400 lei, rezultă că această activitate a ge­nerat în 2014 încasări de aproape 2,2 milioane lei, cea mai mare parte a acestei a sume intrând în bugetul Servicii Publice SA.


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.