Trei luni până la alegeri, trei mari crize după. Cum stăm?

Toate semnele par a arăta că nu numai România, ci și Europa, și chiar lumea ar putea să nu mai arate la fel până la sfârșitul acestui an. Vorbim de trei mari posibile crize în fața cărora, cel puțin în cazul României, nu sunt deloc semne că suntem pregătiți să le facem față: o adâncă criză politică internă, o criză politico-economică transatlantică potențată de noua administraţie Trump şi de războiul din Ucraina, ce poate deveni o criză de securitate pentru România, și una strict economică care se profilează pe plan mondial, ajutată şi aceasta din plin de un veritabil „război” al taxelor.

Ce amploare va avea fiecare din ele, asta rămâne de văzut. Cum va face România faţă fiecăreia, sau tuturor la un loc? Aici, mai curând putem spune „Dumnezeu cu mila!” decât altceva.

Criza internă. În România, de circa 10 ani vorbim de o adâncă criză de lideri autentici, de o ţară cu şefi politici care nu au convins nici măcar în propriul partid, apoi de o criză identitară a partidelor politice, toate pierdute nu numai între doctrine şi ideologii incerte, pe care în mod real nimeni din politica noastră nu dă doi bani, dar şi de partide sufocate de reţele de corupţie şi clientelism, și, mai grav, partide incapabile de o reproducţie sănătoasă a liderilor în adevăratul sens al cuvântului. Peste toate acestea, colac peste pupăză, o criză instituțională profundă a unor poli de stabilitate cheie pentru democrație și stat de drept. Ce mai înseamnă astăzi, faţă de intenţia pentru care au fost create sau pentru primii ani de existenţă a lor, instituţii precum Curtea Constituţională a lui Dorneanu-Enache, Autoritatea Electorală Permanentă a lui Toni Greblă, Avocatul Poporului a lui Renate Weber? Să mai adăugăm oare aici şi serviciile secrete, două din ele neavând de ani buni nici şefi, aflate de luni bune parcă în degringoladă după anularea alegerilor şi după impotenţa de a nu fi fost în stare să ofere explicaţii cât de cât credibile pentru ceea ce au numit interferenţe din afara ţării? Iată, cu trei luni înaintea alegerilor prezidenţiale, un tablou absolut dezolant al României actuale!

Să ne mai mirăm că, iată, pe piața politică eşti dispărut zece ani din peisaj, eşti scos apoi ca din joben drept candidat minune al coaliţiei, apari apoi în direct la marile televiziuni unde spui că ai trăit bine merci pe banii soției, și cu toate astea eşti votat de circa 25% dintre români. Să adăugăm, aşadar, clar, alături de Georgescu, şi o criză a valorilor politice în rândul electoratului românesc.

Criza transatlantică. Ceea ce se petrece în aceste zile între noua administraţie americană şi liderii europeni este de neconceput de-a dreptul, de neimaginat nici măcar acum o lună. Dacă iniţial părea un joc de negociere, în care Trump doar ridică ştacheta exagerat de sus ca să aibă de unde o coborî, apoi dacă totul nu părea decât o reorientare a SUA pentru a contracara adevăratul său rival, care este China şi nu Rusia, iată că ultimele zile ne-au adus câteva crâmpeie de explicaţie despre ce ar însemna în realitate acel „America First” al liderului de la Casa Albă. Analişti credibili, avizaţi şi neangajaţi politic, compară vremurile actuale din SUA cu revoluţia burgheziei şi a industriaşilor din perioada modernă a istoriei occidentale. Aceştia aveau deja bani, căci revoluţia industrială acapara societatea şi aducea deja beneficii uriaşe, dar nu aveau acces la putere în stat şi la privilegii sociale, de care se bucurau doar nobilii şi marii latifundiari, încât primii şi-au croit cu forţa drum către puterea politică de la care nu se lăsau duşi ultimii reprezentanţi ai feudalismului.

Acum ar fi vorba, pe scurt, de un asalt al miliardarilor din hi-tech, JD Vance şi Elon Musk fiind doar vârful icebergului, având în spate o teorie a „Iluminismului întunecat” promovată alături de mai puţin cunoscutul dar deloc neinfluentul Peter Thiel (fondatorul PayPal), şi care o spun aproape pe şleau: gata cu democraţia consensuală, în care puterea în stat e exercitată de tabere politice ce negociază, căci acestea, alături de statul în forma actuală, au devenit o piedică în dezvoltare. Şi că puterea trebuie exercitată de noile elite, de dreapta, cu mai mult autoritarism, unul „luminat”. Pare un scenariu SF, dar, o spunem din nou: acesta nu ne aparţine. Îl veţi găsi prezentat în ultima perioadă de analişti foarte credibili şi bine cotaţi. Până unde se va merge pe această cale? Asta va fi de urmărit…

De ce ne-ar interesa pe noi, românii, atât de mult toate acestea? Pentru că exact toate acestea se pot reflecta, dacă nu cumva o și fac deja, într-o gravă criză de securitate a țării, securitate asigurată acum de umbrela NATO, totul în condițiile unui conflict la graniță cu state mai puternice militar. Mulți nici nu-și pot imagina acum cât de grav pot evolua astfel de lucruri, dacă va fi să fim pe cont propriu.

Criza economică. Incertă, ca orice criză de acest fel, dar luată în calcul la cel mai serios nivel de toată lumea. Inclusiv de Mugur Isărescu, dacă aţi urmărit declaraţiile din ultimele zile, adică taman de cel care spunea în 2008 că acea criză de peste Ocean nu are cum să ajungă în România, și care acum chiar are îngrijorări reale. În contextul deficitului bugetar uriaş al României, o criză ar fi nu cireaşa, ci sacul de cireşe de pe tort, care-l va și îngropa. De altfel, aşteptaţi-vă şi la primele măsuri de contracarare, imediat după alegerile din luna mai! Da, aţi ghicit: până atunci nu vă va vorbi nimeni serios despre acest pericol care bate la uşă.

Ce poate fi așadar mai rău, în tot acest context de crize care mai de care mai amenințătoare, decât să avem alegeri peste nici trei luni de zile din care, în loc să ieșim întăriți, avem toate indiciile că vom ieși mai slăbiți, mai vulnerabili, mai derutați, probabil și cu mai puțin sprijin extern în chestiunile strategice?

Așadar, cum spuneam: bun venit la bord, dar pregătiți-vă pentru o aterizare dură! Foarte dură…

Publicitate și alte recomandări video