Trei medalii internaționale la doar 14 ani. Elevul ieșean Andrei Nemțișor aduce acasă argintul de la Balcaniada de Informatică

marți, 04 noiembrie 2025, 03:33
3 MIN
 Trei medalii internaționale la doar 14 ani. Elevul ieșean Andrei Nemțișor aduce acasă argintul de la Balcaniada de Informatică

Andrei Nemțișor, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, bifează cea de-a treia performanță din acest an. După medalia de argint la Informatică și cea de aur la Matematică, tânărul adaugă acum în palmares încă o medalie de argint, obținută la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată între 24 și 30 octombrie 2025, la Larnaca, Cipru.

Aceasta este a treia reușită internațională din acest an pentru tânărul olimpic. În 2025, el a cucerit medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, cu punctaj maxim, și medalia de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori.

„Este a treia medalie obținută anul acesta la o competiție internațională. Este o medalie la care m-am așteptat, deși au fost probleme destul de dificile. E o plăcere pentru mine să particip la competiții și consider, totodată, că sunt importante, mai ales că participă și elevi din alte țări. În clasa a IV-a am participat pentru prima dată la Olimpiada de Informatică pentru clasa a V-a, unde am obținut medalie de aur. În prezent mă pregătesc la Informatică la fel de mult ca la Matematică, adică aproape zilnic”, a declarat Andrei Nemțișor, pentru „Ziarul de Iași”.

Competiția din Cipru a presupus două zile de probe, separate de o zi de pauză, în care participanții au mers într-o excursie de descoperire a insulei. În fiecare zi de concurs, elevii au avut de rezolvat trei probleme în patru ore.

Deși nu s-a hotărât încă asupra liceului pe care îl va alege, Andrei Nemțișor a spus că va opta pentru profilul Matematică-Informatică și intenționează să continue participarea la olimpiadele de specialitate și în anii următori.

Patru medalii pentru România la JBOI 2025

România a obținut patru medalii la ediția din acest an a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori: două de argint și două de bronz. Toți cei patru reprezentanți ai țării s-au întors acasă cu distincții:

  • Rareș Hanganu, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București – medalie de argint (locul 4)
  • Andrei Nemțișor, Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași – medalie de argint (locul 6)
  • Horia-Andrei Boeriu, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București – medalie de bronz (locul 10)
  • Mihnea Petru Apostol, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București – medalie de bronz (locul 15)

Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), la competiție au participat 33 de elevi din nouă țări (Bosnia & Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Moldova, Macedonia de Nord, România, Serbia și Slovenia), alături de o echipă neoficială a țării gazdă.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Echipa României a fost coordonată de profesoara Emanuela Cerchez (Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași), vicepreședintă a Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, și de Alin Gabriel Răileanu, student la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din partea Ministerului Educației, coordonarea organizatorică a fost asigurată de Georgeta Crăciunescu, consilier MEC, și Naghi Elisabeta Ana, inspector MEC.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii