luni, 08.08.2022
Consiliul de Administrație a decis să propună Consiliului Judeţean încetarea contractului de management pentru Carmen Dorobăţ.
Dr. Carmen Dorobăţ, cercetată pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals intelectual, îşi pierde scaunul de director al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. Ordinea de zi a Consiliului de Administraţie (CA) ţinut ieri în spital a fost modificată după poziţia luată de Consiliul Judeţean (CJ), astfel încât principalul punct al întâlnirii a fost de fapt respectarea contractului de management încheiat între dr. Carmen Dorobăţ şi preşedintele CJ.
În urma discuţiilor, majoritatea membrilor au votat pentru a propune CJ să înceteze contractul, conform clauzelor sale. „Eu am convocat CA pentru a lua act de ultimele două dispoziţii date de CJ, însă după ce tot CJ a spus că CA trebuie să propună încetarea contractului întrucât se încalcă prevederile legale, astăzi s-a votat pentru respingerea Deciziei 224 a CJ, privind încetarea suspendării prof. dr. Carmen Dorobăţ. Mai mult, vom înainta o propunere de analiză privind încetarea contractului de management, conform articolelor din Ordinului 1384, dat de Ministerul Sănătăţii“, a arătat dr. Doina Azoicăi, preşedintele CA al Spitalului de Boli Infecţioase.
Surse din interiorul CA au precizat că trei din cinci membri ai CA au votat pentru încetarea contractului de management, în timp ce preşedintele dr. Doina Azoicăi s-a abţinut, iar reprezentantul preşedintelui CJ, Oana Ţarălungă, a votat împotrivă. Articolul 22, litera (p), din Ordinul 1384, în baza căruia CA a luat decizia, precizează că documentul încheiat între directorul spitalului şi preşedintele CJ încetează atunci când primul este indisponibil mai mult de „90 de zile consecutiv“.
Având în vedere că managerul spitalului a fost indisponibil 107 zile, dr. Carmen Dorobăţ nu mai poate conduce spitalul. Mai mult, conform literei (d) a aceluiaşi ordin, contractul de management încetează şi în cazul apariţiei unei situaţii de incompatibilitate, ori potrivit Monitorului Oficial nr. 3046 de joi, 29 mai 2014, managerul împreună cu soţul său dr. Gheorghe Dorobăţ au calitatea de „asociaţi şi administratori ai SC Carvic Mercato SRL“. Prin intermediul acesteia, familia Dorobăţ oferă servicii hoteliere în satul Voroneţ, judeţul Suceava, la pensiunea „Carmen Silvae“. În ultima declaraţie de avere a dr. Carmen Dorobăţ, acest „detaliu“ a fost uitat.
Potrivit unor informaţii, ieri, înainte de şedinţa CA, infecţionistul a fost chemat la CJ pentru a fi sfătuit să-şi dea demisia, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Cu toate că la şedinţele CA comitetul director - din care face parte şi managerul - are statut de invitat, ieri, prof. dr. Carmen Dorobăţ nu a participat la întâlnirea prin care practic s-a pus punct celor aproape 11 ani de când conduce Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ din Iaşi.
Conform procedurii, în zilele următoare CJ va lua act de propunerea CA şi în cele din urmă va trebui să dispună încetarea contractului şi să numească un manager interimar. Prof. dr. Carmen Dorobăţ a fost reţinută pe 30 ianuarie după ce procurorii DNA au ridicat din biroul directoarei 20 de carnete studenţeşti printre filele cărora se găseau câte 100 de euro. În schimbul celor 2.000 de euro, medicul îi ajuta pe studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ să promoveze cu nota noua examenul la disciplina Anestezie Generală, coordonată de soţul său, prof. dr. Gheorghe Dorobăţ. În total, potrivit DNA, managerul împreună cu soţul său, ambii cadre didactice în acel moment la UMF, au primit bani de la 124 de studenţi pentru promovarea examenelor.
CITEȘTE ȘI:
Juriştii CJ s-au spălat pe mâini în cazul înscăunării de la Spitalul de Infecţioase
Pentru a nu se pronunţa în privinţa încălcării unui Ordin al Ministerului Sănătăţii, juriştii CJ au pasat problema Consiliului de Administraţie al spitalului. Reprezentanţii CJ în Consiliul de Administraţie se fac că plouă.
Cuvinte cheie: + Carmen Dorobat, Spitalul de Infectioase Iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Creații în aer liber pentru a vă ușura viața! Cât de repede se face un duș de grădină
Încă două persoane s-au înecat astăzi pe litoral, după tânărul care a murit dimineață în Saturn
VIDEO Controlor de tren bătut cu bestialitate de un călător. I-a cerut biletul
VIDEO Hoț de catalizatoare, prins în timpul acțiunii. Bătut măr de proprietar
Deputatul PNL Muraru, un aristocrat de mucava. Zero realizări pentru Iași! (P)
Tânărul ieșean scos din mare, la Saturn, a murit. A ignorat steagul roșu
George Simion a tocmit 42 de perechi de nași pentru nunta de pe 27 august
Un dop auto, care-i disperă pe șoferi, s-a format între Uricani și rond Valea Ursului
Remanieri în cabinetul Ciucă: Eduard Novak, ministrul UDMR al Sportului, va pleca din guvern
FOTO Evitați zona Podu de Piatră. Trafic de coșmar, cu mașini pe 3-4 rânduri
Rusia plantează în Donbas „mine fluture” . Victime sunt în special copiii
Leandro Lo, de opt ori campion mondial la Jiu Jitsu, împușcat mortal de un polițist
Un ieșean, cel mai mare datornic din țară. ANAF îi impută o creanță de 3,7 milioane de lei
Beluga ajunsă la Paris moare de foame. Nu s-a reușit salvarea ei
E jale pe Autostrada A2, în drum spe mare: patru accidente au avut loc luni dimineață
Restricții în benzinăriile din Ungaria. Maxim 20 de litri de carburant, chiar și pentru unguri
Cât de importante sunt condițiile de cazare într-un hotel? (P)
Se majorează bursele elevilor, de anul viitor. Rol important în reducerea abandonului şcolar
Taţii, obligaţi prin lege să-şi ia concediu de creştere a copilului
Ucrainenii spun că rușii au încercat atacuri în șase zone din Donețk, dar au fost respinși
VIDEO Un pod deosebit din China, vechi de 900 de ani, a ars în câteva minute
Licitații pentru 22 de locuri de parcare în Iași. Unde sunt amplasate
(VIDEO) CINIC Spațiu de relaxare pentru pensionari, amenajat chiar lângă cimitir, în Făgăraș
Costel Alexe prioritizează pe agenda guvernamentală marile proiecte ale Iașului (P)
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
Sfaturi pentru angajații care își desfășoară activitatea la birou (P)
Auditul public, între ineficiență și dezideratul consolidării
Zece cadre didactice de la Colegiul Naţional au mers în Spania în cadrul unui proiect Erasmus
Profesori de la Colegiul “Alecsandri”, la cursuri în Florenţa
127 de lucrări de artă, pe simezele internetului. „Şase – şase! Poartă-n casă!”
Licitaţie pentru parcele de teren de casă la Dobrovăţ. Redevenţă minimă de 1352 lei/an
„Ana Bogdan, cetăţean de onoare al Iaşului!” Albe şi negre după Iaşi BCR Open
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Alexandru LĂZESCUUcraina, Taiwanul şi Amnesty International (I) |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Michael ASTNERŢara asta-i un miracol |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.