Situaţiile de criză reprezintă creuzetul perfect pe reţelele de socializare pentru amestecul de informaţie validă şi dezinformare, rezultatul fiind jumătatea de adevăr convenabilă, în fapt, tot un „fake news”, aparent benign, în realitate elaborat şi parşiv. Dacă pentru ştirile voit false există o cenzură a reţelei, o autocenzură la redistribuire din partea presei responsabile şi, mai nou, sancţiuni din partea autorităţilor, părerile diverşilor utilizatori de bună(rea)-credinţă se scurg fără un filtru factual şi atrag mii de like-uri. Ne vom referi mai jos la trei astfel de opinii (curente) aparent majoritare pe reţelele de socializare, cel puţin discutabile.

1.Românii sunt mai iresponsabili decât cetăţenii celorlalte state, ne merităm soarta. Gratarele încinse weekendul trecut în apropierea Capitalei şi a altor oraşe din sud (în Moldova pândea gerul) s-au viralizat rapid şi au demonstrat că suntem, de felul nostru, un popor mai cretin. Ce nu s-a viralizat suficient pe la noi sunt imaginile cu plajele pline de lume din Marea Britanie şi SUA sau parcurile şi terasele aglomerate din majoritatea oraşelor europene cu restricţii rămase la stadiul de recomandări (pe atunci şi la noi încă funcţionau recomandările). Cu câteva zile înainte, când Belgia a impus primele restricţii, mii de tineri au trecut graniţa în „relaxata” Olandă să se îmbete şi să danseze pe mese. Peste tot, opinia publică a sancţionat comportamentul imbecil al celor care încalcă recomandările, dar pe tonul potrivit, fără generalizări şi căderi în depresie. Măcar în astfel de momente ar trebui să înţelegem că inconştienţi mişună peste tot şi că o perspectivă nuanţată face diferenţa dintre autocritică (necesară) şi autoflagelare.

2.La greu, marile corporaţii internaţionale ne lasă de izbelişte. Povestea e foarte răspândită pe Facebook sub diverse forme şi se bucură de un succes care pune pe gânduri. Astfel de opinii tranşante atrag mii de like-uri, în vreme ce listele cu donatori - în care marile companii alocă cele mai mari sume - aproape trec neobservate. Cu excepţiile inerente, marile corporaţii şi-au demonstrat până acum implicarea socială cel puţin în aceeaşi măsură ca întreprinzătorii români. Dar diferă, din nou, tonul. N-o să-i auziţi pe şefii acestor companii bătându-se cu pumnul în piept că „io am făcut” şi „io am dres”. Din contră, multe companii preferă - dintr-o decenţă care nouă ne este încă străină - să apară ca „anonim” pe listele de donaţii. În orice caz, senzaţia este că în acest moment statul nu pare pregătit să primească atât cât oferă prin donaţii restul societăţii (cetăţeni, ONG-uri, mediu de afaceri). O scurtă paranteză, o observaţie care nu-mi aparţine, dar merită amintită. Ce s-ar fi întâmplat astăzi fără marii retaileri care s-au extins în mai toate scările de bloc şi care au adus cu ei un know-how organizaţional necesar în situaţii de criză? Cum ar fi arătat cozile la pâine şi hârtie igienică în vechile magazine de cartier?

3.UE a demonstrat că nu există în situaţii de criză, vezi cazul României, dar mai ales cel al Italiei. Parţial adevărat. În mod cert, Uniunea Europeană a fost luată prin surprindere de extinderea rapidă a epidemiei, însă e valabil pentru toate marile puteri - China, SUA şi Rusia (ultima se trezeşte din starea de negare). Dar trebuie să remarcăm că birocraţii de la Bruxelles s-au mişcat destul de rapid după buimăceala iniţială şi au aprobat un plan de urgenţă de 37 de miliarde de euro în plan medical, 1 miliard revenind României. Banca Centrală Europeană a pregătit un total de 970 de miliarde euro pentru redresarea economică a celor 27 de state şi va mai pune la bătaie alte zeci de miliarde, separat, pentru Italia (eventual, şi alte state care urmează funebrul bilanţ). Şi e numai începutul, în condiţiile care printr-o decizie fără precedent, Comisia Europeană a propus suspendarea Pactului de Stabilitate şi Creştere, pentru a permite statelor membre să cheltuiască „cât va fi nevoie” pentru a-şi salva economiile.

P.S. Staţi acasă şi citiţi cât mai mult.