Trei români, în clasamentul celor 40 de europarlamentari care merită urmăriţi în 2017
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Trei români, în clasamentul celor 40 de europarlamentari care merită urmăriţi în 2017

GALERIE
Sorin-Moisa-dreapta
  • Sorin-Moisa-dreapta
- +

Trei români figurează într-un clasament al europarlamentarilor a căror activitate merită urmărită în anul 2017, top realizat anual de publicaţia Politico, în condiţiile în care în 2016 în ierarhia celor mai importanţi 40 de legiuitori europeni se regăsea un singur român.Cel mai bine plasat dintre români este social-democratul Sorin Moisă, care ocupă poziţia 31, potrivit Agerpres. 

Un alt social-democrat, Victor Boştinaru, este pe locul 33, în timp ce Adina Vălean, reprezentantă a grupului popularilor europeni (PPE), ocupă locul 35. Germania are cei mai mulţi reprezentanţi (11) în clasamentul de 40 de poziţii, fiind urmată de Franţa (6 reprezentanţi) şi de România, Olanda şi Spania, care au câte trei europarlamentari. Alte opt ţări se află pe următoarele locuri, cu unul sau doi europarlamentari, scrie Agerpres.

Despre Sorin Moisă, singurul român care a figurat în ierarhia din 2016, Politico notează că a jucat un rol extrem de important în finalizarea acordului CETA. "Unii ar spune că Moisă a avut o contribuţie mai importantă chiar decât cea a comisarului european Cecilia Malmstrom. A fost stânca schimbului economic liber într-un grup socialist divizat", se arată în articol.

Victor Boştinaru este prezentat drept "un socialist dedicat" care a menţinut linia partidului în dezbaterea care a avut loc în Parlamentul European cu privire la protestele anti-corupţie care au avut loc în România. Deţinător al funcţiei de vicepreşedinte al grupului socialiştilor şi democraţilor din PE, Boştinaru are drept interes-cheie relaţiile israelo-palestiniene, potrivit Politico.

Adina Vălean este noul preşedinte al influentei Comisii pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa Alimentară. Politico notează că Vălean "nu este foarte cunoscută în ţara natală, dar a avansat de la o etapă politică la alta în Parlamentul European" şi o prezintă drept "o liberală devotată". Lista celor mai de viitor 40 de europarlamentari nu este, potrivit Politico, o ierarhie a celor mai ample CV-uri sau a celor mai răsunătoare nume, ci o evaluare în funcţie de rezultatele individuale şi de priorităţile legislative.

 

SURSA: Agerpres

 

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Alexandru LĂZESCU

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Încercând să revină la formulele tradiţionale de abordare în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, formule care au eşuat de fiecare dată în trecut, şi la negocierile cu Iranul, administraţia Biden nu a făcut decât să destabilizeze şi mai mult situaţia din regiune facilitând probabil ascensiunea grupării teroriste Hamas.

Filmuletul zilei

opinii

Eu, El, Supremul

Nichita DANILOV

Eu, El, Supremul

În ciuda dansului diplomatic mai mult sau mai puţin impus din afară, fiecare parte stă la cotitură şi aşteaptă ca partea adversă să facă un pas greşit şi să clacheze.

Plugarul şi moartea

Dana ȚABREA

Plugarul şi moartea

Nu e foarte evident ce se petrece în Plugarul şi moartea deoarece, dincolo de revolta protagonistului faţă de fenomenul morţii - o revoltă deopotrivă disperată şi sfidătoare - sau de justificările aduse de personajul Moartea, nu avem o poveste aşa cum poate ne-am fi aşteptat. Cu toate acestea, datorită proiecţiilor şi a filmărilor, unele realizate de sus, a modului în care se jonglează cu decorul din scenă şi cu cel proiectat, deşi oarecum static, luând forma unei meditaţii de scenă, spectacolul are un ritm al său, chiar dacă unul mai mult interior, la care contribuie culorile, formele, hiperbolele artistice (imagini supradimensionate) şi sunetele.

Cale bătută de la ţară la oraş

Michael ASTNER

Cale bătută de la ţară la oraş

Gata. Bagajele-s făcute.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.