Trei sferturi dintre români nu s-au testat pentru hepatita C, deși o pot face gratuit
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Trei sferturi dintre români nu s-au testat pentru hepatita C, deși o pot face gratuit

GALERIE
hepatita
  • hepatita
- +

Un sondaj de opinie realizat de către Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) arată că 70% dintre români nu s-au testat niciodată pentru depistarea hepatitei C, în ciuda faptului că aproape toţi cei chestionaţi au declarat că sunt conştienţi de gravitatea acestei afecţiuni.

Reprezentanţii APAH au precizat că se observă, astfel, o lipsă a informării, mai ales având în vedere că fiecare persoană asigurată are dreptul să se testeze gratuit, doar cu trimitere de la medicul de familie.

„Pentru a ne alinia obiectivului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de eliminare a hepatitelor virale până în 2030, trebuie să parcurgem etape importante precum prevenţia şi diagnosticarea. Controalele medicale nu trebuie să fie privite drept o ultimă soluţie atunci când ne simţim rău, ci trebuie să devină o rutină anuală pentru a preveni complicaţiile care ne pot afecta viaţa pe termen mediu şi lung”, a precizat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

Mai mult, deşi majoritatea au menţionat că din punctul lor de vedere cancerul şi ciroza sunt complicaţii generate de afecţiunile hepa­tice, 44% dintre aceştia au spus că nu ştiu cum ar putea fi prevenită apariţia bolii. Tot din cauza lipsei de informaţii, oamenii au recunoscut că şi-ar schimba atitudinea dacă ar afla că o persoană apropiată are hepatită şi ar interacţiona mai puţin cu aceasta.

„Persoanele diagnosticate cu hepatita C trebuie să ştie că, din septembrie anul acesta, a intrat în vigoare un nou contract cost-volum-rezultat pentru programul cu interferon free şi, potrivit noilor prevederi, pacienţii începând cu gradul unu de fibroză au acces la tratament. În plus, medicii au la dispoziţie, în sistem de decontare, toate terapiile inovatoare existente pe piaţa din România pentru ca tratamentul fiecărui bolnav să fie cât mai personalizat“, au completat reprezentanţii asociaţiei.

De asemenea, aceştia susţin că vor continua campaniile de testare în perioada următoare, doar anul acesta contribuind la testarea a 1.000 de persoane, în special fiind vorba despre oameni din zone defavorizate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pandemos

Cătălin ONOFREI

Pandemos

Profitorii şi (de)mobilizaţii.

Filmuletul zilei

opinii

Răul învinge

Briscan ZARA

Răul învinge

Răul învinge aproape de fiecare dată pentru că noi, oamenii, îl supraestimăm. Victoria binelui poate fi cel mult de moment, dar pe termen lung se dovedeşte mereu că răul îşi revendică izbânda înzecit. Şi asta numai din cauza reacţiei noastre, a oamenilor, la spaimă.

Câţi (mai) suntem?

Ciprian IFTIMOAEI

Câţi (mai) suntem?

Un răspuns din perspectiva statisticii oficiale.

Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga

Mihai DORIN

Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga

Mai bine mai târziu decât niciodată, s-a dezvelit la Iaşi, în contextul Centenarului Marii Uniri, un bust al lui Octavian Goga. Corifeii revizionismului progresist au reacţionat nervos. Nu mai este loc pentru ctitorii Marii Uniri şi ai ideii naţionale, dacă nu corespund grilei lor de lectură. Câteva generaţii de români au crescut cu versurile, ideile şi idealurile lui O. Goga, crezând în România şi datorită geniului poetului „patimii noastre”. A venit se pare vremea să curmăm această tradiţie periculoasă şi să-l sacrificăm din nou pe Goga. Comuniştii nu au procedat altfel.

pulspulspuls

Are sau nu Iaşul om ca să-l ungă ministru plin? Madam, aveţi legătura!

Are sau nu Iaşul om ca să-l ungă ministru plin? Madam, aveţi legătura!

Auzim că s-a discutat la vârf în coaliţie, mai ales ieri, ca ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să fie schimbat din funcţie în urma gafelor, chiar dacă discutabile, din ultima perioadă. 

Caricatura zilei

Tot felu

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.