luni, 23.05.2022
Trei şoferi suceveni au ajuns în arestul poliţiei judeţene, în aceeaşi zi, joi, 15 iulie, după ce au fost implicaţi în accidente rutiere şi erau în stare avansată de ebrietate. Practic, constatăm că o abatere foarte gravă a devenit la ordinea zilei, pe şoselele din judeţ.
Într-un prim caz, poliţiştii au continuat cercetările cu privire la accidentul produs pe 12 iulie, pe un drum comunal neclasificat din Dorneşti.
Aflat la volanul unui autovehicul marca Opel deşi era băut zdravăn, Sandu Spînu, din comuna Bălcăuţi, şi-a găsit de lucru şi la telefonul mobil. Cumulate, băutura şi lipsa de atenţie au făcut ca şoferul să intre pe sensul opus de mers, unde a lovit un BMW parcat neregulamentar, la volanul căruia se afla un tânăr de 22 de ani, din Siret. Impactul a fost inevitabil, iar şoferul de pe BMW a suferit leziuni, fiind transportat ulterior la spital.
Sandu Spînu a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat o valoare de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Probele de sânge au indicat ulterior valorile de 2,78 g/l alcool în sânge, prima probă, respectiv 2,55 g/l alcool pur în sânge. Având în vedere alcoolemia imensă, pe numele şoferului a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
Tot rezultatele probelor de sânge, care au indicat o alcoolemie foarte mare, i-au făcut pe poliţişti să ia măsuri şi în cazul unui eveniment produs pe 2 iulie, pe drumul judeţean din satul Hurjuieni, comuna Gălăneşti. Ionel Chimilevschi, din comuna Frătăuţii Vechi, a provocat un accident la volanul unui BMW, în urma căruia el şi un pasager au fost răniţi.
El a condus cu o îmbibaţie alcoolică de 2,87 g‰ alcool pur în sânge (proba I) şi 2,68 g‰ alcool pur în sânge (proba II), conform Buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Suceava. Şi acest şofer a fost condus, sub escortă, în arestul poliţiei judeţene.
La 16 ani, pus sub acuzare pentru conducere fără permis şi alcoolemie, cu repetiţie
În fine, în arest a ajuns şi un minor de 16 ani, din Voitinel, care a sustras maşina părinţilor şi, pe raza comunei, a pierdut controlul asupra direcţiei, intrând cu maşina în gardul unui imobil. Acest eveniment rutier s-a produs pe 3 iulie, iar minorul a fost verificat cu etilotestul, rezultând concentraţia de 0,76 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au continuat cercetările şi au extins numărul de fapte de care este acuzat minorul. În acest caz, Iosif F., în vârstă de 16 ani, este pus sub acuzare pentru două infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului, două de conducere fără permis şi una de furt în scop de folosinţă.
Iosif F. a fost audiat în calitate de suspect, iar pe numele său a fost emisă ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore. În toate cazurile, cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
SURSA: monitorulsv.ro
Cuvinte cheie: + accidente, rutiere, racoare, alcoolemie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Rușii nu au refăcut aerodromul din Transnistria. Echipamentele ar fi fost furate
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen
Bilanțul morților ruși în Ucraina este "similar" cu cel al războiului sovietic din Afganistan
Poezie pe piatră, conceptul lui Ion Barbu. Instalația poetică unică expusă la Iași
Militar rus condamnat la închisoare pe viaţă din cauza crimelor din Ucraina
Zelenski: Până la 100 de oameni sunt ucişi în fiecare zi în luptele din estul Ucrainei
Preţul gazelor din import a urcat de patru ori în ultimul an
Ce se mai întâmplă azi la Romanian Creative Week (RCW) - Musicalling
Medicul care a ”descoperit” variola maimuței la Rădăuți, dus din mașina de gunoi la Psihiatrie
Portarul Manuel Neuer şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen
Trei ieșeni arestați: unul pentru trafic de droguri, doi pentru trafic cu produse psihoactive
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Program de spectacole la Teatrul Luceafărul în săptămâna 24-29 mai 2022
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Emblematica chitară a lui Kurt Cobain, adjudecată la 4,5 milioane de dolari
Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea
Fenechiu: PNL nu este dispus să renunţe la cota unică. Este una din liniile roşii
Un tânăr de 21 de ani a murit sub privirile tatălui său. Cei doi lucrau împreună
Militar rus: „Eram murdari şi obosiţi. Oamenii din jurul nostru mureau”
Schimbare majoră la admiterea la liceu. Notele din gimnaziu nu vor mai fi luate în calcul
Editura JUNIMEA şi revista SCRIPTOR invită publicul marţi la un dialog cultural
Cum a făcut România jocurile politice ale Rusiei. Abia de acum vine greul!
Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari
Canalul de Suez aduce Egiptului venituri de circa 7 miliarde de dolari în actualul an fiscal
Alarmă falsă în Grecia. Turistul englez bănuit ca ar fi avut variola maimuţei are de fapt varicelă
Echipa FC Porto a câştigat duminică a XVIII-a oară Cupa Portugaliei
Cannes 2022: Cristian Mungiu radiografiază xenofobia care macină Europa
Cum iroseşte România o importantă sursă de energie în aşteptarea legislaţiei privind investiţiile
Un feribot a luat foc în Filipine: cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa (VIDEO)
WhatsApp nu va mai funcţiona pe versiunile de iOS lansate în 2016 şi 2017
Primul abandon important în proba mersului fără mâncare, după 660 km parcurși
Fondul de salarii lunar din Iaşi cu tot cu taxe şi impozite se ridică la circa 900 milioane de lei
Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)
300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie
Licitaţie majoră a ApaVital: extindere înspre Mogoşeşti şi Scânteia
Doar 15 cazuri de COVID-19 peste weekend la Iaşi. Recorduri negative şi la nivel naţional
Spitalul Mitropoliei s-a extins: o investiţie de 2 milioane de euro
Proiectul Sălii Polivalente Iaşi, preluat la Guvern. Investiţia a ajuns la 340 milioane lei.
Nichita DANILOVBiberonul |
Ciprian IFTIMOAEIDespre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II) |
Michael ASTNERMamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.