Trei zile de meșteșug, pe Esplanada Palatului Culturii

joi, 15 mai 2025, 03:35
2 MIN
 Trei zile de meșteșug, pe Esplanada Palatului Culturii

Timp de trei zile, între 16 și 18 mai, Esplanada Palatului Culturii din Iași devine tărâmul creației autentice, unde peste 60 de meșteri populari din România și Republica Moldova readuc la viață arta tradițională. Ediția aniversară a Târgului Meșterilor Populari marchează 25 de ani de existență, în același an în care Palatul Culturii celebrează un secol de la inaugurare.

Târgul cuprinde atât expoziții cu vânzare, cât și ateliere demonstrative ce ilustrează meșteșuguri vechi de sute de ani: olărit, prelucrarea lemnului, țesut, confecționarea portului popular, încondeierea ouălor, pielărit, blănărit, realizarea măștilor, icoanelor, podoabelor și împletituri din sfoară.

Program prelungit cu ocazia Nopții Muzeelor

Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 16 mai, la ora 11.00, evenimentul fiind deschis vizitatorilor între orele 10.00 și 19.00. Ziua de sâmbătă aduce un program special, în contextul celei de-a XXI-a ediții a Nopții Europene a Muzeelor, când publicul se va putea bucura de atmosfera târgului până la ora 22.00. Duminică, în ultima zi, porțile evenimentului se vor închide la ora 17.00.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„În anul în care Palatul Culturii împlinește 100 de ani de la inaugurare, sărbătorim cu bucurie și un sfert de secol de când meșteri vestiți oferă publicului prezent la Iași cele mai frumoase și, totodată cele mai autentice creații populare, în cadrul acestui eveniment organizat cu multă dăruire de echipa Muzeului Etnografic al Moldovei”, a transmis Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova”.

Târgul Meşterilor Populari este organizat de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii