Un caz disperat cu un regizor: Ping-pong cu bolnavii cronici ce vor vaccin anti COVID
Pe lânga iesenii de peste 65 de ani, sau tineri dar cu boli asociate, exista si cazuri excepti (...)
citeste totvineri, 22.01.2021
Duminică, începând cu ora 2.00, trenurile au acumulat întârzieri uriaşe din cauza căderii unor copaci peste liniile de contact în mai multe puncte din sud-vestul ţării. Situaţia s-a mai îmbunătăţit doar după ora 17.00, dar câteva trenuri au staţionat între 9 şi 15 ore, fie în zona Orşova, fie la câteva zeci de kilometri de Arad. A fost una dintre cele mai grave avarii din ultimii ani, deranjamentele înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică fiind numeroase şi greu de remediat. Două trenuri au acumulat şi peste 800 de minute întârziere.
Problemele au afectat trei magistrale şi trenurile au fost blocate începând cu orele 2.00 - 3.00 duminică dimineaţa. Pe M900 primele trenuri au plecat în jurul orei 11.00, iar pe M200, după ora 17.00. CN CFR anunţa duminică la prânz că peste 200 de feroviari şi 10 drezine pantograf acţionau la intrările în staţii, în staţii şi pe secţiile de cale ferată unde circulaţia era încă întreruptă din cauza copacilor care au rupt firele de contact şi s-au prăbuşit pe calea ferată. Cursa Iasi Timisoara a inregistrat una dintre cele mai mari intarzieri. IR 1765 Iaşi - Vatra Dornei Cluj - Arad - Timişoara 13 ore şi 29 de minute întârziere. Este unul dintre trenurile româneşti cu cel mai lung traseu, 848 km ar trebui parcurşi în 18 ore şi 12 minute. Trenul a plecat sâmbătă la 15.25 din Iaşi, iar la 8.10 ajungea la Zam, între Deva şi Arad, unde avea să staţioneze zece ore. Au mai urmat opriri în plus şi până la Arad, iar trenul a ajuns la Timişoara duminică la 23.17. Drumul a durat 32 de ore.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
EXCLUSIV: Fabrica din Iaşi care va produce cabluri de încărcare pentru Ferrari, Tesla sau Mercedes
Tânăra şoferiţă din maşina morţii era solistă de muzică populară. Avea şi formaţie
Distincţie pentru call center-ul dedicat sfaturilor medicale pentru copii
Propunere: nicio stradă reabilitată la Iaşi fără pistă de biciclete
Un tânăr fără nicio experienţă, uns ieri pe noua funcţie de manager public al judeţului
Am descoperit misterul detaşărilor la Palat: era dosit în cabinetul unui deputat PNL
„Mortul” de la Costuleni bate la uşa lumii celor vii: cere judecătorilor să admită că trăieşte
Medicii de familie către pacienţi: Programaţi-vă singuri pe portalul de vaccinare!
Decizie a instanţei: videoconferinţă cu ucigaşa de la Iaşi a preotului Roger
Poliţist prins cu mită la bariera BJATM: 150 lei ca să nu salte permisul!
Până pe 25 ianuarie, Dieceza catolică din Iaşi se roagă pentru unitatea creştinilor
Un caz disperat cu un regizor: Ping-pong cu bolnavii cronici ce vor vaccin anti COVID
Carantină pentru toate persoanele care ajung în SUA cu avionul
Consiliul European, acord privind folosirea testelor rapide antigen şi recunoaşterea rezultatelor
UE nu introduce deocamdată paşapoarte de vaccinare şi menţine graniţele deschise
Poliţia arestează aliaţi ai lui Navalnîi înaintea manifestaţiilor programate pentru weekend
Joe Biden aprobă din prima zi de mandat o serie de cereri ale comunităţii LGBT+
Un pacient bolnav de COVID a avut nevoie de 306 zile de spitalizare pentru a se vindeca
Adrian Gheorghe, numit în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
Şeful PSD sperie pensionarii cu îngheţarea veniturilor: astea sunt regulile
Ciolacu îi să replica Vioricăi Dăncilă: nu poţi să inventezi altă matematică decât cea existentă
FOTO - Un Logan MCV care cobora Buciumul a aterizat într-o râpă
Fostul premier Dăncilă îi acuză pe Ciolacu şi Stănescu că au procedat la fel ca Dragnea
Centrul European pentru Controlul Bolilor solicită membrilor să pregătească măsuri mai stricte
VIDEO: Ce a păţit un bărbat care a vrut să facă ture pe un lac îngheţat cu maşina
VIDEO Dealer de droguri și fără permis prins de polițiști la accidentul mortal de la Scânteia
FOTO: Ea este șoferița de doar 18 ani care a provocat un accident cu trei morți
Unde va locui Kamala Harris. Istoria Observatorului Naval, reședința vicepreședinților SUA
104 cazuri noi de COVID la Iași în ultima zi. Ne-a depășit din nou Suceava
2.878 cazuri noi și 69 de decese în ultimele 24 de ore. 30.000 de teste făcute
FOTO Te ia cu frig numai când privești aceste imagini. Așa arătau iernile odinioară în Iași
Platforma de programare la vaccinare va fi modificată: 75% pentru vârstnici
Municipiul Iași, la un pas să iasă din scenariul galben și să revină în cel verde
AUR recunoaște cât a cheltuit în campanie: peste 300.000 euro. Și cere banii de la stat!
VIDEO Dacă vreți să vă amuzați....Cum nu poți intra în casă deoarece ai fost la stomatolog
Newsweek: UMF a vrut să ia 30.000 euro cu japca de la fiecare student intrat la suprataxă
Cum a ajutat ministrul Ghinea ex-firma secretarului de stat Barna să ia patru proiecte UE
Se pot face programări începând cu 1 martie la toate centrele de vaccinare din Iași
L-AŢI VĂZUT? Un bărbat din Ciurea a fost dat dispărut. Lipsește de o săptămână
Becali și-a cumpărat oi și plănuiește să se retragă la mănăstire
Premieră: Tot mai puţini români vor să muncească în străinătate
Noile categorii din etapa a doua de vaccinare. Cine va avea prioritate în etapa a treia
Mănușile senatorului Bernie Sanders au devenit virale după ceremonia de învestire
Radu POPESCUMaia Sandu la Bruxelles, Igor Dodon - la copcă |
Alexandru CĂLINESCUO poveste sordidă |
Nicolae CREŢUCaruselul filmelor „de Crăciun” |
Codrin Liviu CUȚITARUTutoriat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.