Trenuri private pe Iași-Suceava. Se scoate din circulație trenul Iași Timișoara
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 28.11.2021

Trenuri private pe Iași-Suceava. Se scoate din circulație trenul Iași Timișoara

GALERIE
tren iasi timisoara
  • tren iasi timisoara
- +

CFR Călători nu are de gând, se pare, să renunțe la anularea perechii de trenuri IR 1837-1838 Iași-Timișoara Nord, tren care era programat inițial pentru anulare în luna august, dar, în urma mai multor solicitări și demersuri, făcute mai ales de la Suceava, a mai fost lăsat în circulație.

Planul șefilor de la București a rămas însă în picioare, și, conform surselor noastre, bine informate, acest tren nu mai apare în planul deja conturat at noului mers al trenurilor, care va intra în vigoare de la începutul lunii decembrie. Mai mult, trenul nu mai apare în sistem decât ceva mai mult de o săptămână. După data de 22 octombrie, trenul nu mai apare pe site-ul oficial cfrcalatori.ro, nu se mai vând bilete la el, deci este practic scos din circulație.

O informație nouă este că cea mai importantă companie privată de transport călători pe calea ferată, Regio Călători, are în plan ca din luna decembrie să pună în circulație trenuri de la Iași la Suceava și retur. Este foarte probabil ca orele vizate să fie chiar cele rămase neacoperite dacă nu se va întâmpla vreo „minune” privind anularea trenului IR 1837-1838.

Regio Călători ar urma să circule pe trasa Vaslui-Iași-Suceava și retur. Oricum ar fi, vestea că un operator privat mare este interesat și de Suceava este foarte bună.

Ruta Suceava-Iași este una avantajoasă ca transport feroviar, având în vedere timpii buni de parcurs, puțin sub două ore în cazul trenurilor cu mai puține opriri – respectiv garniturile IR.

CFR Călători nu a reușit în ultimii ani să acopere prea bine acest traseu, fiind multe intervale orare în care nu asigură trenuri directe. Prin venirea foarte probabilă a Regio Călători pe această rută, există șanse ca opțiunile de călătorie de la Suceava la Iași și retur să fie mai generoase.

Așa cum se întâmplă pe alte rute, trenurile private nu ar trebui decât să fie opțiuni în plus peste cele ale CFR Călători. Anularea unui tren cu o tradiție de zeci de ani, despre care nimeni nu poate afirma că circulă gol, cel puțin pe partea Moldovei, este doar încă o pată neagră pe imaginea companiei de transport feroviar de stat. 

Mai mult, pe monitorulsv

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremea păcatelor, era păcătoşilor

Nicolae GRECU

Vremea păcatelor, era păcătoşilor

Eliminarea campionilor României din CCE (Cupa Calicilor Europei) este momentul suprem al umilinţei fotbalului autohton. Să sperăm că mai rău nu se poate.

Filmuletul zilei

opinii

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Eugen MUNTEANU

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Argumentaţia autorului în favoarea editării ştiinţifice a textelor vechi se sprijină în acest foileton pe prezentarea unei iniţiative nefericite de a edita Pravila de la Govora (1640), monument important al vechii culturi româneşti.

Despre post

pr. Constantin STURZU

Despre post

Postul nu este doar o perioadă mai specială a anului liturgic, ci şi şansa de a ne reevalua viaţa, pregătind sau operând deja schimbări adecvate voii divine. Postul îmi stârneşte dorul după libertatea cea în Dumnezeu. Postul dă gust vieţii. 

Capitalismul privit şi înţeles ca hiperobiect (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Capitalismul privit şi înţeles ca hiperobiect (I)

În articolul de astăzi, voi rezuma o serie de idei, opinii şi conjecturi legate de capitalism formulate de Horia-Roman Patapievici, în cadrul unei excelente conferinţe susţinută la Bursa de Valori Bucureşti acum fix 5 ani.

pulspulspuls

O dramoletă înduioşătoare între un domn bine şi o doamnă directoare

O dramoletă înduioşătoare între un domn bine şi o doamnă directoare

O întâmplare înduioşătoare s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni pe holurile liceului negruzzist, o dramoletă cu nuanţe adolescentine, dar trăită de personagii în toată firea din târgul acesta atât de dulce. 

Caricatura zilei

Agentul 00oaie

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.