De Business

Punem punctul pe știi

Trenurile lui Anchidin au fost oprite din drum de bombardamentele Hamas. Prevăzute pentru ruta Iași – București

sâmbătă, 19 aprilie 2025, 03:02
3 MIN
 Trenurile lui Anchidin au fost oprite din drum de bombardamentele Hamas. Prevăzute pentru ruta Iași – București

Compania ieșeană de transporturi feroviare Ferotrans TFI amână pentru luna septembrie punerea în circulație a trenurilor achiziționate anul trecut din Israel. Potrivit planului inițial, trenurile ar fi urmat să circule pe rutele Iași – București, Suceava – București și retur începând cu data de 18 mai.

Din cele 33 de trenuri achiziționate anul trecut de compania ieșeană, doar șase au ajuns în România, la începutul acestui an. „Organizarea transporturilor din Haifa nu a putut fi făcută din cauza războiului izbucnit în Israel. Iar în România mai avem de urmat procedura de omologare a trenurilor”, a explicat pentru „Ziarul de Iași” Dumitru Anchidin, proprietarul Ferotrans TFI.

Sezonul estival a fost ratat

Programul după care vor circula trenurile companiei ieșene, despre care Dumitru Anchidin promite că vor fi cele mai rapide din regiunea Moldovei, și pentru care a primit confirmarea de publicare în noul mers al trenurilor, la finalul anului trecut. Însă întârzierea în punerea în circulație a acestor trenuri va face ca Ferotrans să rateze lansarea cursei estivale pe care intenționa să o introducă pe ruta Suceava – Mangalia. Potrivit planului inițial, acest tren urma să circule zilnic între 14 iunie și 7 septembrie 2025, cu plecare la ora 05:15 din Suceava și sosire la Mangalia la ora 13:00, după o oprire de nouă minute în Constanța. Iar returul era programat de la ora 13:31 din Mangalia, cu sosire în Suceava la ora 21:28.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Noi încărcăm trenurile din Haifa, un port din nordul Israelului care a fost bombardat în atacurile Hamas, motiv pentru care multe nave nu au mai mers în Israel. Asiguratorii au transmis armatorilor că nu vor fi despăgubiți în caz de bombardamente, așa că transporturile nu s-au mai făcut așa cum erau planificate inițial”, spune Dumitru Anchidin.

Anchidin era optimist la începutul anului

La începutul acestui an, în momentul în care primele 6 din cele 33 de trenuri achiziționate de compania ieșeană ajungeau la Iași, Anchidin părea totuși mai optimist în ce privește aducerea în țară a trenurilor și respectarea planului privind punerea lor în circulație. Mai ales că la finalul anului trecut se confirmase publicarea orarului după care vor circula aceste trenuri în 2025.

„Dacă nu vor mai exista alte amânări, trenurile vor circula după acel program deja stabilit”, precizează Dumitru Anchidin. Ceea ce înseamnă că pentru ruta Iași – București vor circula două trenuri zilnic. Primul va pleca din Iași la ora 06:00 și va ajunge în Capitală la 11:42, după un parcurs de 5 ore și 42 de minute, cu opriri doar în Vaslui, Bârlad, Focșani și Buzău. Trenul de întoarcere va pleca din București la 16:28, cu sosire în Iași la 22:01.

Al doilea tren va pleca din Iași după-amiază, la 15:47, și va ajunge în București la ora 21:30. Returul se va face în dimineața următoare, cu plecare la 07:22 din București și sosire la 12:49 în Iași – un parcurs estimat la 5 ore și 27 de minute. Vezi aici și orele de plecare din Suceava către București.

Trenurile pot atinge o viteză de 180 km/h

Informația privind achiziționarea de către Ferotrans TFI a unui număr de 33 de trenuri de la Israel Railways (IR) a fost publicată pe 16 iulie de revista online International Railways Journal și preluată rapid de presa internațională. Potrivit acestei surse, achiziția are o valoare de 1,5 milioane de dolari americani, iar trenurile ar fi fost retrase din circulație de către Israel Railways, ca urmare a progresului făcut în programul național de electrificare.

Principala caracteristică a acestor trenuri, mai notează International Railways Journal, „este prezența unui dispozitiv automat de cuplare între vagoane, care permit conectarea ușoară a vagoanelor. (…) Motoarele diesel de 400 CP, amplasate în vagoanele de la capăt, permit trenurilor să atingă viteze de până la 180 km/h. Capacitatea de a cupla seturile de trenuri permite o gestionare eficientă a fluxului de pasageri, oferind un nivel ridicat de flexibilitate operațională. Acest pas face parte din strategia Ferotrans TFI de a moderniza și extinde flota de material rulant, ceea ce ar trebui să îmbunătățească semnificativ calitatea transportului feroviar din România”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii