De Business

Punem punctul pe știi

Trenurile lui Anchidin: Ce program vor avea cursele feroviare Iași-București și Suceava-București ce vor fi introduse din mai 2025

joi, 05 decembrie 2024, 02:30
5 MIN
 Trenurile lui Anchidin: Ce program vor avea cursele feroviare Iași-București și Suceava-București ce vor fi introduse din mai 2025

Trenurile achiziționate în acest an de compania ieșeană Ferotrans TFI din Israel „sunt într-o fază avansată de pregătire pentru transport și urmează să ajungă în România în luna decembrie, spune Dumitru Anchidin, administratorul Ferotrans. Iar de pe 15 decembrie, când intră în vigoare noul Mers al Trenurilor, programul după care vor circula garniturile de transport privat pe calea ferată deținute de omul de afaceri din Iași vor apărea și în orarul stabilit de Compania Națională de Căi Ferate pentru anul următor. 

Informația privind achiziționarea de către Ferotrans TFI a unui număr de 33 de trenuri de la Israel Railways (IR) a fost publicată pe 16 iulie de revista online International Railways Journal și preluată rapid de presa internațională. Potrivit acestei surse, achiziția are o valoare de 1,5 milioane de dolari americani, iar trenurile ar fi fost retrase din circulație de către Israel Railways, ca urmare a progresului făcut în programul național de electrificare. Sosirea în țară a mașinilor de cale ferată era așteptată să aibă loc încă din octombrie, după cum a relatat la acea dată Dumitru Anchidin, CEO-ul Ferotrans TFI. Acum, noul termen estimat este luna decembrie, însă, oricum, a mai dezvăluit omul de afaceri ieșean, trenurile sale vor începe să circule in data de 18 mai 2025.

 Cum vor circula trenurile private Ferotrans TFI

De la acea dată, ieșenii și sucevenii vor ajunge mai repede la București pe calea ferată. Trenurile cumpărate din Israel pot atinge până la 180 km/oră. „Vor fi cele mai rapide trenuri din regiunea Moldovei”, spune Dumitru Anchidin care a dezvăluit pentru Ziarul de Iași orarul trenurilor, așa cum va fi publicat în noul mers al trenurilor: „Vor fi două trenuri pe ruta Iași – Bucureşti și retur și două pe ruta Suceava – București și retur. Iar în sezonul estival, între 14 iunie 2025 și 7 septembrie 2025 va circula un tren și pe ruta Suceava – Mangalia și retur”.

Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 36

În mersul trenurilor, trenurile companiei vor apărea cu denumirea companiei „Ferotrans TFI” însoțite de un număr de tren. De exemplu, călătorii care vor pleca de la Iași spre – București cu trenul de dimineață, vor alege trenul Ferotrans TFI 11.756.

 Rute și orar Ferotrans TFI

Iași – București:

  • „Primul tren din Iași către București va avea plecarea la ora 06:00 și va sosi în București la 11:42. Va face cinci ore și 42 de minute. E posibil să fim nu doar cel mai rapid tren din zona Moldovei, ci și cel mai rapid tren de lung parcurs din România”, mai spune Dumitru Anchidin. Acest tren va avea opriri doar în Vaslui, Bârlad, Focşani și Buzău. Returul va fi de la 16:28 din București, cu sosire la 22:01 în Iași.
  • Al doilea tren va pleca după-amiază din Iași, la 15:47 și are sosirea programată în București la 21:30. Acest tren va avea returul în dimineața următoare, cu plecare de la 07:22 din București și sosirea la ora 12:49 în Iași (timpul programat al călătoriei fiind de cinci ore și 27 de minute).

 Suceava – București

De la Suceava la București, trenurile Ferotrans TFI urmează să transporte călătorii într-un timp de cinci ore și 39 de minute, respectiv în cinci ore și 37 de minute, în timp ce de la Bucureşti la Suceava durata călătoriei cu cele două trenuri va fi cu zece minute mai scurtă decât la dus. Programul trenurilor va fi acesta:

  • Primul tren va pleca din Suceava la ora 07:08 și va ajunge la 12:47 în București, după ce va face opriri la Paşcani, Roman, Bacău, Focşani și Buzău. Pe retur, trenul va pleca din București de la ora 17:10 și va ajunge în Suceava la 22:39.
  • Al doilea tren va pleca din Suceava la 14:55 și va ajunge în București la 20:32 București. Returul acestui tren va fi a doua zi, de la 07:22 din București, 12:49 în Suceava.

Sezon estival

În perioada de vară, compania privată de transport pe calea ferată va lega Suceava de Mangalia prin intermediul unui tren care are plecarea programată la ora 05:15 și sosirea la Mangalia la ora 13:00. „Acest tren va ajunge în Constanța la 11:48. Acolo staționează 9 minute, iar apoi, până la Mangalia, va avea opriri în toate stațiile”, a explicat pentru Ziarul de Iași Dumitru Anchidin.

Cei care se întorc din vacanță vor putea pleca cu trenul de 13:31 din Mangalia și vor ajunge în Suceava la 21:28.

Până când trenurile vor sosi în România, și mai mult, până când vor începe efectiv să circule, Ferotrans TFI mai are însă destule de pus la punct. Prețul biletelor de călătorie, de exemplu, nu a fost stabilit încă. Dar Anchidin, care declară că nu vede în compania națională de transport feroviar un concurent, spune că tariful călătoriilor cu trenurile sale nu va fi mai mare decât cel practicat de CFR. „Noi ne declarăm concurent puternic pentru transportul rutier. Preţul nu a fost stabilit încă, dar nu va fi mai mare decât preţul biletelor la trenurile de la compania națională. Vânzarea de bilete se va face on-line sau în tren, nu vor fi case de bilete. Și, important, biletele achiziționate în tren vor costa la fel ca și cele cumpărate on-line, nu vor fi supra-taxate”, așa cum se întâmplă în prezent în trenurile companiei de stat.

Confortul oferit de trenurile aduse din Israel va fi, potrivit lui Anchidin, la nivelul trenurilor de rang intercity. Iar CEO-ul Ferotrans TFI spune că se gândește la instalarea în trenuri a unor automate cu băuturi și mâncare (produse ambalate).  În ce privește personalul care va deservi aceste trenuri, Ferotrans TFI intenționează să angajeze, potrivit administratorului companiei, „în jur de 15 mecanici și aproximativ 25 de salariaţi – personal comercial”.

În regiunea Nord-Est mai operează o singură companie privată de transport pe calea ferată, dar pe alte rute decât cele propuse de Ferotrans TFI. „E vorba de Regio-Călători, din Brașov, e pionierul transportului feroviar privat de călători – ei au deschis calea care a permis intrarea pe piață a operatorilor privați”, spune Anchidin, care speră că prin aceste investiții și modernizări, Ferotrans TFI nu doar va redefini standardele transportului feroviar în Regiunea Nord-Est, dar va oferi o alternativă viabilă și competitivă atât pentru transportul rutier, cât și pentru cel feroviar de stat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii