Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Trenurile sunt burduşite de blatişti

GALERIE
CFR calatori
  • CFR calatori
- +

CFR Călători a descoperit că, din 1.550 de călători verificaţi în cinci trenuri, 539 de persoane circulau fără bilet.

Compania de stat CFR Călători şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române au efectuat controale în cinci trenuri, iar din cei 1.550 de pasageri verificaţi, 539 de persoane nu aveau bilet de tren, arată datele transmise luni de companie. În urma controlului, 153 pasagari au plătit preţ similar celui de la casa de bilete, iar alţi 386 de călători au fost nevoiţi să achite bilete la tarif de taxare în tren. CFR Călători a verificate cinci trenuri care circulau pe rutele Feteşti - Bucureşti Obor, Bucureşti Obor - Constanţa, Feteşti - Bucureşti Obor, Constanţa - Bucureşti Obor şi Constanţa - Bucureşti Obor.

Compania recomandă celor care călătoresc frecvent cu trenul, să folosească abonamentul CFR . “Conform reglementărilor în vigoare, pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete”, se arată în comunicatul transmis de CFR Călători. Compania a mai anunţat că acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii reţele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic.

Potrivit CFR Călători, pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmeşte un proces verbal de contravenţie (PVC) conform HG 203/1994, a cărui valoare se compune din: amendă contravenţională, care este cuprinsă între 250-400 lei, tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanţa aferentă, tarif suplimentar în valoare de 300 lei şi speze poştale şi tarif de identificare în valoare de 30,8 lei. CFR Călători a încheiat anul trecut cu venituri proprii, aferente transportului feroviar, de aproape 1,2 miliarde lei, în creştere cu 7% faţă de 2015, şi cu un profit de 1,2 milioane de lei, în linie cu rezultatele bugetate, potrivit rezultatelor preliminate trimise la solicitarea News.ro. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri