Tribunalul Constituţional polonez înăspreşte legea avortului
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

sambata, 08.05.2021

Tribunalul Constituţional polonez înăspreşte legea avortului

GALERIE
poland-protest
  • poland-protest
- +

Tribunalul Constituţional polonez a dat undă verde unei noi însăspriri a legii avortului, deja foarte restrictivă, prin invalidarea unui articol care autoriza întreruperea voluntară a sarcinii în cazul unei malformaţii grave a foetusului, relatează AFP.

Preşedinta Curţii Julia Przylebska a declarat că legislaţia existentă care autorizează avortul în cazul foetuşilor malformaţi este ”incompatibilă” cu Constituţia poloneză.

Această hotărâre a provocat o reacţie critică imediată din partea Comisarului însărcinat cu drepturiloe omului la Consiliul Europei (CoE) Dunja Mijatovic.

”Eliminarea aproape a tuturor motivelor avortului legal în Polonia echivalează practic cu o interzicere a acestuia şi încalcă drepturile omului”, denunţă într-un comunicat comisarul.

Această hotărâre ”se traduce în avorturi clandestine sau (practicate) în străinătate în cazul celor care au mijloacele să o facă şi în suferinţe suplimentare în rândul celorlalâţi”, insistă ea.

Potrivit dorinţei Partidului Ordine şi Justiţie (PiS, naţionalist, ultracatolic), hotărârea restrânge dreptul la avort numai la cazul unui pericol de moarte a femeii însărcinate, al sarcinii în urma unui viol sau unui incest.

Liderul Partidului Popular European (PPL) Donald Tusk, fostul preşedinte al Consiliului European, şi-a exprimat de asemenea idignarea faţă de acest verdict.

”Ridicarea problemei avortului şi decizia acestui pseudo-tribunal în mijlocul furtunei pandemice este mai mult decât cinism. Este o ticăloşie politică”, a scris pe Twitter fostul premier polonez.

Tribunalul Constituţional - reformat de către Guvernul PiS - este acuzat frecvent de faptul că este alcătuit din judecători loiali formaţiunii aflate la putere.

Potrivit unor date oficiale, Polonia, o ţară cu 38 de milioane de locuitori, a înregistrat în 2019 numai aproximartiv 1.100 de avorturi, dintre care majoritatea zdrobitoare autorizate din cauza unor malformaţii ireversibile ale fătului.

Potrivit unor ONG-uri, numărul avorturilor practicate în mod clandestin în Polonia sau în clinici străine ar atinge 200.000 pe an.

Numeroase femei şi organizaţii de apărarea drepturilor femeilor au protestat faţă de tentative de înăsprire a legii, însă pandemia covid-19 a complicat mobilizarea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Toni HRIŢAC

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Primarul foloseşte resursele patrimoniale şi juridice ale primăriei ca să-şi gestioneze destinul politic.

Filmuletul zilei

opinii

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

Marte

Neculai SEGHEDIN

Marte

Aşa cum românii au aşteptat în zadar sosirea americanilor (au venit, ce-i drept, dar cam târziu!), aşa şi pământenii au aşteptat invazia marţienilor până când s-au plictisit şi atunci au trimis ei diverşi emisari către planeta vecină.

De ce romanul? (I)

Nicolae CREŢU

De ce romanul? (I)

A trecut de mult vremea întrebării simptomatic reluate pe atunci „De ce nu avem roman?”. În zilele noastre mai că-ţi vine să (te) întrebi, în faţa producţiei de titluri, altceva: dar oare chiar avem atât de mulţi romancieri? Asta, înainte de a-i citi? După lectură, schimbând ceea ce e de schimbat: oare cum s-o fi explicând iluzia atâtor „romancieri” despre ceea ce scriu ai? Pentru că, la drept vorbind, proporţia de autentice romane din „avalanşa” editorială readuce percepţia realităţii la adevărata şi onesta ei măsură.

pulspulspuls

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Una bucăţică de analiză politico-mondenă de Bahlui pe ziua de azi, stimaţi telespectatori, dacă tot e ziua Izvorului Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roşie.

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.