Tricolorul va fi proiectat azi pe Palatul Culturii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

Tricolorul va fi proiectat azi pe Palatul Culturii

GALERIE
tricolor proiectat Palatul Culturii
  • tricolor proiectat Palatul Culturii
- +

De 1 Decembrie, drapelul va fi proiectat pe Palatul Culturii şi pe clădirea United Business Center 3, iar cei mici se vor putea întâlni cu Moş Crăciun la Palas, în cadrul unui program pregătit de Palas Mall. Totodată, tot deseară, ieşenii vor putea admira decoraţiunile de iarnă care vor împodobi parcul complexului comercial şi spaţiile din interior. Reprezentanţii Palas menţionează că au fost pregătite pentru ieşeni şi o serie de surprize autohtone şi elemente care să îmbogăţească atmosfera de Crăciun, vizitatorii având ocazia să se întâlnească şi cu personaje de epocă alături de care pot să îşi facă fotografii.

Copiii vor putea azi să îi spună personal lui Moş Crăciun ce daruri îşi doresc să găsească sub brad sau să îşi facă fotografii, în intervalul 19.00 – 21.00 Bătrânul cel Bun aflându-se în zona Atrium. „Anul acesta, îţi propunem un Crăciun Cosmic, unde bradul va lua forma unei rachete intergalactice, iar cei mici vor avea parte de surprize spaţiale şi multe alte aventuri”, explică reprezentanţii Palas.

Tot cu ocazia zilei de 1 Decembrie, în zona Atrium, ieşenii pot achiziţiona produse autohtone, de la bughete de lavandă sau aranjamente florale, până la lumânări parfumate, dulceţuri sau miere de albine.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X