Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
Astfel, si în acest an primele trei licee din judet în functie de rezultatele de l (...)
citeste totmiercuri, 06.07.2022
Câtă responsabilitate pot duce în spate aceşti oameni, directori sau miniştri, dacă în doar doi ani au avansat nu mai puţin de 10 termene de finalizare a Clinicii „Marele Ars“ de la Iaşi, toate fiind apoi călcate în picioare şi vina aruncată între Iaşi şi Bucureşti? Între timp, oamenilor care ar putea fi salvaţi aici, din întreaga Moldovă, le este jucată viaţa precum la ruletă. Sunt trimişi adesea la o moarte aproape sigură, pentru starea lor transportul la Târgu Mureş, Bucureşti şi, mai nou, Braşov fiind ca şi fatal. Întrebaţi, pentru a câta oară, când vor termina totuşi clinica, şefii Spitalului „Sf. Spiridon“ avansează un nou termen: în toamnă. Ministrul Sănătăţii, chestionat ieri de „Ziarul de Iaşi“, spune că ar fi fost gata mai devreme, dar principala vină este a conducerii spitalului ieşean.
În ultimele cinci zile, doi bolnavi din regiunea Moldovei au început o luptă pentru viaţă după ce, în urma unor accidente, şi-au ars aproape întreg corpul.
Niciunul dintre ei n-a primit însă nicio şansă la cea mai apropiată şi cea mai mare unitate medicală din zonă, Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, deşi, aici, Clinica „Marelui Ars“, care a costat 40 de milioane de lei, zace de mai bine de doi ani goală.
Cei doi au fost duşi, în cele din urmă, la spitalele din Bucureşti şi Braşov, după ce, timp de câteva ore bune, viaţa le-a fost jucată la ruletă, pentru că vremea şi lipsa locurilor pentru marii arşi le împiedica accesul la tratament specializat.
Anual, aproximativ 200 de arşi ajungla Spitalul „Sfântul Spiridon“. O parte dintre ei, cei cu arsuri de cel mult 25% din corp, sunt trataţi în Clinica de Chirurgie Plastică, un spaţiu improvizat între alte clinici - ORL, BMF şi Oftalmologie.
Cei aflaţi în stare gravă, care au arsuri extinde pe o mare parte din corp, nu primesc însă nici măcar şansa la o îngrijire la limita normalităţii. Clinica „Marelui Ars“, un proiect gândit să-i salveze tocmai pe cei aflaţi în stare gravă, a rămas îngheţat în timp din 2017, când au fost terminate lucrările de reabilitare ale clădirii.
De atunci aşteaptă conducerea unităţii să-i fie dotată clinica, şi tot de atunci Ministerul Sănătăţii (MS) susţine că face demersuri la Banca Mondială pentru a trimite la Iaşi aparatura necesară.
Motivaţia conducerii spitalului
În ultimii doi ani, conducerea Spitalului „Sf. Spiridon“ a făcut cel puţin zece estimări asupra datei în care clădirea va fi gata să primească şi să trateze pacienţii, şi le-a depăşit pe toate.
Declaraţiile reprezentanţilor spitalului din perioada 2017-2018, publicate în „Ziarul de Iaşi“, au spus aproape întotdeauna acelaşi lucru şi au lăsat impresia că, deşi unitatea are o persoană delegată în comisia pentru achiziţii, respectiv pe dr. Teodor Stamate, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică, conducerea a fost vag interesată de modul în care se desfăşoară proiectul.
În 2017, ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului, spunea despre dotarea clinicii pentru mari arşi că „procedura este în derulare la MS şi că nu cunoaşte stadiul în care se află“.
Ulterior, în 2018, după ce au fost aduse câteva dintre loturile de echipamente, managerul a susţinut că a făcut totuşi o serie de încercări pentru a grăbi procesul de dotare şi că „au început să se deruleze contractele încheiate, prin MS cu Banca Mondială, şi a început să apară, după aceste licitaţii, o parte din aparatură, grupată pe tipuri“.
Cea din urmă afirmaţie a servit conducerii aproape un an întreg, cât s-au făcut licitaţii şi au fost aduse câteva echipamente. Nimeni nu a părut să-şi pună serios problema întârzierii deschiderii clincii, deşi aproape lunar trece pragul spitalului măcar o persoană cu arsuri de peste 30% din corp.
Întrebat zilele acestea de ce, după doi ani de la terminarea Clincii „Marelui Ars“, nu a cerut explicaţii în legătură cu amânările achiziţiilor, managerul n-a putut să explice cu exactitate de ce lucrurile din curtea proprie se întâmplă astfel, dând vina pentru toate întârzierele pe MS.
„Aparatura a ajuns la noi în proporţie de 47%, aflându-ne la cea de-a doua tranşă de achiziţii din trei. Legat de întârzierile care au fost, nu ştiu eu să vă răspund, MS se ocupă de asta, prin Banca Mondială, deci ei ştiu mai bine“, a precizat managerul Bârliba.
Tot conducătorul unităţii medicale susţinea la începutul acestui an că l-ar fi sfătuit pe dr. Stamate să se mute în clădirea nouă cu echipamentele pe care le avea până atunci şi să se mai folosească o vreme şi de cele vechi, însă că acesta ar fi refuzat să-şi asume riscul.
Nici conducerea n-a fost însă prea sigură că o astfel de decizie ar fi bună, întrucât pe lângă aparatura lipsă mai trebuiau verificate circuitele electrice şi obţinute aprobări de la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, aşa că ideea a rămas în discuţie şi nu s-a mai concretizat.
Chiar dacă nu ştie de ce aparatura întârzie să vină, managerul oferă totuşi un nou termen pentru deschidere clinicii: toamna anului 2019. Între timp, se grăbeşte să transfere la Bucureşti sau la Braşov arşii din Moldova, chiar dacă cele 13 locuri nu sunt întotdeauna libere ca să-i primească.
Aşa s-a întâmplat cu primarul din comuna botoşăneană Corni, Dorel Dorneanu, care a stat două zile la spitalul din Botoşani cu arsuri de peste 80% din corp pentru că nu a fost acceptat la Iaşi, din lipsă de dotări, iar în altă parte nu au fost locuri şi elicopterul n-ar fi putut oricum să-l ducă din cauza vremii.
Acesta a fost transportat după 48 de ore la Braşov, în unul dintre cele două locuri pentru arşi, cumpărate la începutul lui 2019 de către spital, cu sprijinul unei multinaţionale.
Cu doar câteva zile înainte, un alt bărbat, din Huşi, a fost dus la Spitalul „Floreasca“, pentru că avea arsuri pe 70% din corp, în urma unei explozii. La astfel de suprafeţe, şansele de supravieţuire fără intervenţii prompte de specialitate sunt aproape zero.
Motivaţia Ministerului Sănătăţii
Contactaţi de „Ziarul de Iaşi“, reprezentanţii MS pun întârzierile de la Clinica „Marelui Ars“ pe seama birocraţiei, comisiei de achiziţii, dar şi a conducerii Spitalului „Sf. Spiridon“, care nu ar fi sprijinit prea mult proiectul.
Conform Sorinei Pintea, ministrul Sănătăţii, Banca Mondială a fost principalul motiv pentru care clinica ieşeană nu a fost încă dotată, deoarece modul în care s-au făcut achiziţiile a fost îngreunat birocratic.
De asemenea, aceasta susţine că situaţia a fost cauzată şi de membrii comisiei de achiziţii, care erau iniţial 11, şi nu reuşeau să se întâlnească şi să se pună de acord asupra celor necesare. Ulterior, comisia a rămas în cinci membri, care au reuşit după multe discuţii să stabilească de ce aparatură este nevoie.
Ministrul spune că nici sprijinul conducerii de la Spitalul „Sf. Spiridon“ nu a fost prea vizibil în ultimii ani, deşi clinica urmează să funcţioneze chiar în curtea lor.
În legătură cu finalizarea dotărilor la Clinica „Marelui Ars“ din Iaşi, Sorina Pintea a spus că cea de-a doua tranşă de achiziţii se încheie în luna august, iar că cea de-a treia nu se va mai face prin Banca Mondială, pentru a evita o altă întârziere. Astfel, la Spitalul „Sf. Spiridon“ a fost trimisă deja suma de 10 milioane pentru a cumpăra aparatura necesară deschiderii.
„Eu am oprit caietul de sarcini şi am decis ca cea de-a treia tranşă de achiziţii pentru clinicile de arşi din Iaşi şi Timişoara să nu se mai facă prin Banca Mondială, pentru că ar fi durat din nou foarte mult. Am trimis săptămâna trecută o filă în valoare de 10 milioane de lei la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi pentru achiziţia materialelor de care mai au nevoie ca să poată fi deschisă clinica. Discutasem deja de câteva luni despre această posibilitate cu managerii celor două unităţi medicale, iar cei din Timişoara chiar s-au şi apucat, până să trimit banii, să dea drumul la licitaţie ca imediat ce intră în posesia lor să primească aparatura. La Spitalul Sf. Spiridon nu ştiu să se fi făcut la fel, aşa că mă aştept ca acolo să ajungă mai târziu, deci să se dea drumul mai târziu“, a precizat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii susţine că, imediat ce se va încheia şi tranşa a doua de aducere a echipamentelor necesare, va zori conducerea spitalului să dea drumul activităţii în clinică.
Dacă ar fi deschisă, Clinica „Marelui Ars“ ar putea trata 15 oameni cu arsuri grave, de peste 30% din corp, şi 20 cu sechele post-arsuri, care au nevoie de chirurgie plastică şi reconstructivă.
Deocamdată, şansele celor care stau în regiunea Moldovei sunt condiţionate de ocuparea celor 13 locuri pentru arşi existente în ţară şi de condiţiile meteo pentru transferul cu elicopterul.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Australianul Simon Clarke a câştigat etapa a cincea a Turului Franţei
Partidul lui Dragnea critică greşelile gramaticale ale lui Marcel Ciolacu, şeful PSD
Ministrul Tanczos Barna, recunoaşte că programul pentru fotovoltaice merge prost, ritmul e lent
Tenismena Mihaela Buzărnescu, victorii la simplu şi la dublu la Bastad
12 tineri din Botoşani au provovat un scadal monstru. Ei au fost potoliţi doar cu focuri de armă
Ţiriac: Simona, pe hârtie, nu are adversar la Wimbledon. Nu mă duc la finală
Seceta în România a trecut la alt nivel. Râurile au început să dispară. Patru sunt din Moldova
Șeful de la Permise Auto Suceava, lăsat fără permis. Gonea cu peste 100 km/h
România, tot mai ”roșie”. Dar de la PSD, nu de la caniculă. Rezultate sondaj Avangarde
VIDEO Incendiu de la țigară la firma de curierat piese auto de pe strada Rampei
VIDEO Mașină lovită de fulger în timpul mersului. ”A fost prăjită complet”
David Popovici a mai cules un aur. A câștigat la 200 de metri
VIDEO Simona Halep, în semifinale la Wimbledon 2022. Va juca cu Elena Rybakina
Un ieșean s-a dat de gol că folosește apa pentru grădină după ce a făcut o reclamație la ApaVital
S-au dat primele amenzi pentru neparticiparea la recensământ. Sancțiunile ajung și la 3.000 de lei
Veste bună pentru elevii chiulangii și repetenți. Nu vor mai fi exmatriculați
Petre Daea, „inamicul cormoranilor”, revine. A fost propus iar ca ministru al Agriculturii
ANAF a recuperat de la Voiculescu, în ultimul an, 10.000 €. Prejudiciu rămas: 52.000.000 €
O nouă armă a armatei americane împotriva Chinei și Rusiei: baloanele cu aer cald
Bacău: Doi tineri, înecaţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un canal
Maria Zaharova le răspunde americanilor cu versuri din Britney Spears: „Hit Me Baby One More Time”
(FOTO-VIDEO) Impact puternic între două maşini lângă podul din Metalurgie
Ministrul Mediului: 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei
Inteligența artificială a identificat cea mai scurtă cale spre fericire
(FOTO-VIDEO) Elevii de nota 10 din Iaşi, premiaţi la Palatul Roznovanu
Ea este femeia omorâtă aseară de șoferul băut, la Movileni. A murit la câțiva metri de casă FOTO
Presa britanică se aşteaptă la căderea guvernului condus de Boris Johnson
Peste 20 de judeţe, inclusiv Iaşul, aşteaptă “potopul”. Cât va dura codul portocaliu de vijelii
România cere suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile internaţionale
Spații pentru birouri Core & Shell în zona Palas - Ready for business from 2022 (P)
A început votul pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă
Accident mortal în Iaşi: Femeie, ucisă pe loc de un şofer beat, care a fugit de la locul impactului
Întâlnire cu Nichita Danilov la Librăria Cărturești Palas Iași: Simfonia mută
Un nou director asociat cu Gazprom, găsit împuşcat în propria casă
Legendarul chitarist american Carlos Santana a leşinat pe scenă în timpul unui concert
Accident grav, cu cinci victime, la Oituz. Manevre de resuscitare
Cât este darul la nuntă în 2022. Creştere uriaşă faţă de anul trecut
Experiment: Telefoanele mobile, mai pline de bacterii decât scaunele de toaletă
România este al doilea mare exportator de grâu din UE și lider incontestabil la porumb
Florin CÎNTICNoaptea de Sânziene |
Radu PĂRPĂUȚĂVisez, scriu... (I) |
Alex VASILIUVacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.