Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Tristeţi de francofil

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Că nu doar francofonia, ci Franţa însăşi este în suferinţă ne-o arată recenta ceremonie a decernării premiilor César, aflate la a 46-a ediţie.

Iată că şi anul acesta trec Zilele Francofoniei fără ca să ne putem bucura de manifestările organizate la Universitatea ieşeană. Au fost reprogramate, din câte ştiu, în luna mai şi nu ne rămâne decât să sperăm că va fi posibil. Altfel, în ce priveşte francofonia se confruntă astăzi două puncte de vedere: 1) francofonia e „pe val”, mai ales în Africa şi 2) francofonia e în declin, cedând încontinuu teren în faţa englezei, care a câştigat definitiv bătălia. Înclin să cred (cu tot regretul) că a doua opinie este cea corectă şi e suficient să vedem ce se întâmplă, cu cele două limbi, la noi în ţară; dar despre asta - altă dată.

Că nu doar francofonia, ci Franţa însăşi este în suferinţă ne-o arată recenta ceremonie a decernării premiilor César, aflate la a 46-a ediţie. Premiile César sunt echivalentul francez al premiilor Oscar şi au fost acordate, de-a lungul anilor, unor mari cineaşti şi actori. Anul trecut însă lucrurile nu au mers cum trebuie. Marele favorit era Roman Polanski cu J’Accuse, film despre afacerea Dreyfus. Polanski a luat un premiu important ceea ce a stârnit furia actriţei Adèle Haenel, care a rostit vorbe grele şi a părăsit sala în semn de protest. Motivul era vechea acuzaţie de viol care i-a adus lui Polanski un lung şir de necazuri. E vorba de fapte petrecute în martie 1977, când Samantha Galley, în vârstă de 13 ani, a declarat că Polanski a drogat-o şi a violat-o. Regizorul s-a apărat spunând că a fost o relaţie liber consimţită, dar justiţia americană a continuat să-l urmărească până în ziua de azi. Asta după ce, în 1997, Samantha Galley a spus că îl iartă pe regizor şi a cerut stoparea procedurii judiciare. Degeaba: Adèle Haenel şi susţinătoarele ei au făcut un scandal monstru, iar una dintre ele a cerut ca regizorul să fie „gazat” - doleanţă sinistră, când ştim că Polanski a scăpat ca prin minune de deportare, ascunzându-se în ghetoul din Varşovia şi că mama sa a murit la Auschwitz.

Să revin însă la ediţia din acest an. Am văzut mai multe secvenţe înregistrate, am citit reportaje şi comentarii. Ceremonia a avut loc în sala Olympia, cu un public redus. A durat peste 3 ore şi jumătate şi a fost pentru multă lume, spectatori şi telespectatori, un calvar. Amfitrioana era actriţa Marina Foïs, care a deschis seara cu un scheci ce se dorea umoristic, dar era de un haz îndoielnic. În continuare, majoritatea celor care s-au perindat pe scenă au mizat pe temele politic corecte: diversitatea, elogiul minorităţilor, anticapitalismul, supremaţia albă, condamnarea guvernului, a poliţiei rasiste etc., rezultând un ghiveci de un kitsch şi de o vulgaritate dezolante. Chiara Mastroianni (fiica lui Mastroianni şi a lui Catherine Deneuve) a invitat pe scenă nişte sindicalişti să citească un text revendicativ. Actorul Jean-Pascal Zidi a afirmat că ar trebui dărâmate statuile unor ticăloşi care au comis crime împotriva umanităţii (se referea la Napoleon) şi l-a omagiat pe Adama Traoré, în aplauzele susţinute ale sălii. Adama Traoré a murit în 2016 în condiţii încă neelucidate, când fugea de poliţiştii care voiau să-l aresteze. Sora sa, Assa Traoré, cu un simţ fabulos al publicităţii, a reuşit să-l transforme într-un fel de martir naţional, deşi Traoré era recidivist, fusese arestat de mai multe ori şi, într-una din perioadele de detenţie, îl violase pe colegul de celulă. Sala a aplaudat de fiecare dată când a fost vorba despre actorii intermitenţi, despre imigranţi, a vibrat când cineva a abordat problema pesticidelor (ecologia nu putea să lipsească) şi când se evocau, cu patos, nenorocirile pe care le-a provocat capitalismul.

Culmea vulgarităţii gratuite a fost atinsă de prestaţia actriţei Corinne Masiero (protagonista din serialul Căpitanul Marleau). Actriţa, în vârstă de 57 de ani şi cu un trecut bogat de militantă anticapitalistă, a apărut în costumul pe care îl purta Catherine Deneuve în filmul Piele de măgar, după basmul lui Perrault. Aici intră în scenă feminismul: eroina basmului (şi a filmului) se îmbracă într-o piele de măgar pentru a evita relaţia incestuoasă la care voia să o oblige tatăl ei. Actriţa s-a dezbrăcat apoi complet, era mânjită pe tot corpul cu roşu (trimitere la sângele menstrual, au spus comentatorii avizaţi), iar în urechi avea, în chip de cercei, două tampoane igienice folosite. Când s-a întors cu spatele la public, s-a putut citi mesajul - scris tot cu roşu - adresat prim-ministrului Jean Castex: „Rend nous l’art, Jean” (Dă-ne înapoi arta, Jean), numai că propoziţia conţinea o greşeală de ortografie: „rends” trebuia scris cu „s”, de unde tragem o concluzie nu tocmai măgulitoare despre modul în care practică limba franceză unii francofoni din Paris.

„Dezastru”, „vulgaritate”, „plictiseală enormă”, „tortură psihică”, „mediocritate” sunt câteva dintre aprecierile unor comentatori. Desigur, ştiam că în Franţa actorii şi intelectualii în general sunt „angajaţi”, adică sunt de stânga (dar cum spunea istoricul Pierre Nora: „Astăzi nu prea mai sunt intelectuali, sunt numai angajaţi”). Că avem a face, în multe cazuri tot cu o „stângă caviar”, e limpede: actriţa Marina Foïs a purtat la ceremonie o rochie Louis Vuitton ornată cu 4000 (patru mii) de perle şi 2000 (două mii) de cristale argintate. Sigur, cinematografia a fost lovită de pandemie, dar nu e nici pe departe singurul sector în suferinţă. Să nu uităm că, în numele „excepţiei culturale”, statul finanţează generos cinematografia franceză. Chiar în timpul pandemiei guvernul a acordat industriei cinematografice suma de 1 miliard două sute de milioane de euro. Au fost şi câteva momente luminoase în acea seară de coşmar, prea puţine totuşi pentru a evita naufragiul. Din fericire, publicul a reacţionat corect: ceremonia a fost urmărită de doar 1,6 milioane de telespectatori, cea mai slabă audienţă din ultimii zece ani.

Chiar dacă sunt Zilele Francofoniei, nu pot rezista tentaţiei de a încheia cu aceste rânduri dintr-un roman al lui Marcel Proust: „Am ajuns foarte jos! Biata Franţă! Încotro ne îndreptăm?” („Nous sommes bien bas! Pauvre France! Où allons-nous?”).

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri