VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
„Ziarul de Iasi” a mers alaturi de echipa medicala angrenata în tratarea acestor p (...)
citeste totjoi, 15.04.2021
„Într-un final vom câștiga, iar America va fi mai mare și mai puternică decât oricând”, a spus fostul președinte american Donald Trump la CPAC (Conservative Political Action Conference), reuniunea anuală a activiștilor și oficialilor aleși republicani din SUA.
Este pentru prima oară când fostul președinte apare în public după plecarea de la Casa Albă, în contextul în care nu mai poate accesa Twitter. Până la momentul încheierii procesului său din Senat, Trump a preferat să rămână ascuns, pentru a nu-și periclita viitorul politic.
„Sunt în fața voastră astăzi pentru a declara că această călătorie incredibilă pe care am început-o împreună acum patru ani este departe de a se fi încheiat. Ne-am adunat aici pentru a vorbi despre viitor - viitorul mișcării noastre, viitorul partidului nostru și viitorul țării noastre iubite. Într-un final, vom câștiga. Am câștigat deja mult. Suntem într-o luptă pentru America, instituțiile și cele mai dragi principii americane. Nu contează cât vor încerca să ne oprească, nu vor reuși. America va fi mai mare și mai puternică decât oricând”, a spus Trump.
Din discursul lui Trump reiese că nu intenționeze să părăsească Partidul Republican sau să-și facă un nou partid.
„Nu voi lansa un nou partid. E fake news. Partidul Republican este unit. Singura divizare este între o mână de politicieni din Washington DC și toți ceilalți oameni din țară”, a spus el.
Aflați amănunte de pe digi24.ro.
Cuvinte cheie: + trump, republican
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Barna: Cîţu s-a pregătit pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă
Moderna speră ca o a treia doză pentru vaccin să fie disponibilă în toamnă
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, primul lider străin care va fi primit la Casa Albă
Tehnologia RMN 3 Tesla – avantajele pacienților la Arcadia (P)
La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă
VIDEO: O firmă din Iaşi a lansat un produs revoluţionar de decontaminare a aerului
Nu aţi plătit amenzile pandemice? Nici să nu le mai plătiţi!
Calvarul de 14 de ani trăit de doi tineri soţi pentru a avea o casă
Postul de manager la Spitalul Grajduri, scos la concurs: se caută medici, economişti sau jurişti
Licitaţie pentru modernizarea drumurilor de pe şes Bahlui din spatele Metro
Monedă extrem de rară, din timpul lui Ioan Vodă cel Viteaz, găsită la arat
Consultare publică: blocuri cu până la 14 etaje în Centru, lângă SRI
Bâlbâială iresponsabilă de 12 milioane de euro. Faceţi odată ceva!
Marţi-13, ghinion total pentru un şofer: s-a ales cu dosar penal după o tamponare uşoară
FOTO: A fost parafat acordul de colaborare între Operă şi Universitatea de Arte
USAMV încurajează studenţii să se testeze: Vrem să reluăm activitatea faţă în faţă
VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
Autocarul echipei Real Madrid, atacat pe drumul spre Stadionul Anfield. Un geam a fost spart
Alexandru Rafila: Încrederea publicului în domnul ministru Voiculescu era foarte scăzută
Barna: Florin Cîţu ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali
Poliţista care a împuşcat un tânăr afroamerican din Minneapolis a fost arestată
Marcel Ciolacu s-a trezit să-şi dea cu părerea despre scandalul momentului
Radu Mihaiu: Premierul a depăşit toate limitele de încredere stabilite în coaliţie de la bun început
OMS a cerut scăderea preţului insulinei. Numărul diabeticilor a crescut de patru ori
Catedrala Notre-Dame, devastată de incendiu în 2019, se va redeschide în 2024
Zeci de persoane au fost evacuate din cauza unei persoane ce ameninţă că va arunca imobilul în aer
Premierul Cîţu a revocat ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei
Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor
Moscova îşi apară vaccinul Sputnik V şi spune, fără să prezinte probe, că nu a cauzat tromboze
Premierul convoacă o şedinţă de urgenţă cu toţi directorii DSP şi şefii spitalelor COVID-19
VIDEO O zebră are un pui neobișnuit după ce a întâlnit un măgar
Cîțu vine cu o explicație vagă pentru demiterea ministrului Sănătății
GALERIE FOTO: Pufoșenii din Iași care vă vor topi inimile înainte de Paști
Rafila, despre demiterea lui Voiculescu: Este un gest de responsabilitate a premierului
Cum s-ar fi produs demiterea ministrului Sănătății: „Atunci plecați amândoi”!
Iese USR de la guvernare după demiterea lui Voiculescu? Calcule, ședință fulger
Vaccinul Moderna, eficiență de 90% împotriva COVID şi 95% împotriva formelor severe
Surse: Penny în locul fostului Lidl din Canta, Kaufland în zona Fortus
Scafandrii au scos trupul neînsuflețit al unui om din râul Olt
Scântei o poate opri pe Şoşoacă să mai vorbească 3 luni de la tribuna Parlamentului
Codrin Liviu CUȚITARUK1 didactic |
Alin ANDRIEȘDatoria publică în contextul crizelor |
George ŢURCĂNAŞULa Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.