Trump, acuzat de Washington Post că a ascuns informaţii cu privire la întrevederile avute cu Putin
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 15.05.2021

Trump, acuzat de Washington Post că a ascuns informaţii cu privire la întrevederile avute cu Putin

GALERIE
Trump1
  • Trump1
- +

Cotidianul The Washington Post a relatat sâmbătă că nu există înscrisuri detaliate ale celor cinci întrevederi pe care preşedintele american Donald Trump le-a avut cu omologul său rus Vladimir Putin, transmite duminică CNN.
 

The Washington Post, care citează oficialităţi americane, menţionează că Trump a făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru ca detaliile convorbirilor sale cu Putin să nu se afle. Actuale şi foste oficialităţi americane au declarat ziarului citat că eforturile lui Trump în acest sens includ confiscarea notiţelor luate de interpretul său şi interdicţia impusă unor oficialităţi de a discuta detaliile întrevederilor cu alţi responsabili ai administraţiei sale.

Potrivit CNN, The Washington Post remarcă faptul că acest comportament al lui Trump nu este unul deloc obişnuit, raportat la standardele impuse de foşti preşedinţi americani. Într-una dintre situaţii, după o întrevedere pe care Trump a avut-o cu Putin la Hamburg (Germania) în 2017, la care a fost prezent şi secretarul de stat de la acea vreme, Rex Tillerson, un consilier al Casei Albe şi o înaltă oficialitate de la Departamentul de Stat au căutat să afle informaţii suplimentare de la interpretul lui Trump, dincolo de ceea ce le pusese la dispoziţie Tillerson. În acel moment - scrie The Washington Post - oficialităţile americane au devenit conştiente de eforturile lui Trump.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat ziarului american că administraţia Trump a căutat ''să amelioreze relaţiile cu Rusia'' după ce administraţia fostului preşedinte democrat Barack Obama ''a urmărit o politică viciată de 'resetare' care a mimat implicarea de dragul implicării''. Potrivit The Washington Post, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a adăugat că administraţia Trump ''a impus noi sancţiuni importante ca răspuns la activităţile maligne ale Rusiei''.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, care a discutat cu The Washington Post sub rezerva anonimatului, a mai declarat că, după reuniunea din 2017 de la Hamburg la care a fost prezent şi Tillerson, fostul secretar de stat ''a oferit o prezentare generoasă a întâlnirii imediat după aceea altor oficialităţi ale SUA în cadrul unei întrevederi private, precum şi în faţa presei".

Trump a reacţionat sâmbătă seară într-un interviu telefonic cu Fox News la dezvăluirile făcute de The Washington Post. ''Am avut o discuţie la fel cum are orice preşedinte. Stai de vorbă cu preşedinţi din multe ţări. O fac cu toate ţările. Am avut o conversaţie grozavă, am vorbit despre Israel şi despre asigurarea securităţii Israelului şi despre multe alte lucruri şi a fost o conversaţie grozavă. Nu ascund nimic. Nici că-mi pasă'', i-a spus Trump prin telefon jurnalistei Jeanine Pirro de la Fox News.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a calificat informaţiile publicate de The Washington Post drept ''revoltător de incorecte'' şi a atras atenţia că Trump a avut o abordare mai dură la adresa Rusiei în comparaţie cu predecesorii săi. ''Articolul din The Washington Post este atât de revoltător de incorect încât nici nu merită un răspuns. Presa liberală a pierdut doi ani încercând să fabrice un scandal privind o falsă conspiraţie în loc să relateze faptul că, spre deosebire de preşedintele Obama, care a permis Rusiei şi altor adversari străini să facă pe cocoşii cu America, preşedintele Trump a fost de fapt dur cu Rusia'', a declarat Sanders.

CNN aminteşte că senatorul Bob Menendez, membru în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, a declarat joi la acest post de televiziune că intenţionează să aibă o discuţie cu omologul său din Senat pentru a stabili priorităţile. Menendez a adăugat cu acea ocazie că, dacă legea i-ar permite, primul lucru pe care l-ar face ar fi să ceară să vadă notiţele luate de translatorul lui Trump la întâlnirea cu Putin. ''Mi-ar plăcea să pun mâna pe notiţele de la întâlnirea pe care preşedintele (Trump) a avut-o cu Putin. A existat un translator, deci sunt sigur că, pentru a putea traduce, simultan a luat notiţe. Ar fi de interes, doar să nu le fi distrus'' între timp, a declarat el. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.