anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Trump, audiat la New York în ancheta procurorului general Letitia James cu privire la Trump Organization

GALERIE
Donald_Trump
  • Donald_Trump
- +

Donald Trump era interogat - sub jurământ - miercuri, în cadrul unei lungi anchete civile a Procuraturii Generale din New York cu privire la afacerile sale, în contextul în care miliardarul se află în centrul unui val de proceduri judiciare, relatează The Associated Pres.

Audierea lui Trump are loc după ce agenţi FBI i-au percheziţionat proprietatea Mar-a-Lago, în Florida - în cadrul altei anchete federale - care vizează să stabilească dacă a luat cu el dosare clasificate atunci când a plecat de la Casa Albă.

El a sosit la biroul procurorului general al New Yorkului miercuri, cu puţin înainte de ora locală 9.00 (16.00, ora României) într-un convoi de maşini. La plecarea de la Trump Tower, la New York, în această scurtă deplasare în centru, el le-a făcut semne jurnaliştilor prezenţi, însă nu a făcut vreo declaraţie.

În cadrul acestei anchete civile a procurorului general Letitia James, Trump Organization a lui Donald Trump este acuzată de subevaluarea sau supraevaluarea unor bunuri imobile - terenuri de golf sau zgârie-nori - cu scopul de a înşela bănci şi fiscul.

”(Sunt) la New York la noapte. Mă întâlnesc mâine cu procurorul general rasist al New Yorkului în continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria SUA!”, a scris Trump pe Truth Social, reiterându-şi acuzaţii cu privire la James, o afro-americană, şi la anchetă.

”Măreaţa mea companie şi eu suntem atacaţi din toate părţile”, a acuzat el, denunţând o ”republică bananieră!”. AP scrie că a cerut Procuraturii Generale a New Yorkului şi Truth Social să comenteze aceste acuzaţii. Audierea lui Trump are loc într-un punct critic al anchetei lui James şi în mijlocul unei săptămâni importante a miliardarului.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (I)

Alexandru LĂZESCU

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (I)

Alegerile din Italia accentuează tendinţa de a aduce valorile culturale şi chestiunea raporturile dintre Comisia Europeană şi statele membre în centrul disputelor electorale viitoare din UE.

opinii

Un internet al tuturor lucrurilor din univers

Nichita DANILOV

Un internet al tuturor lucrurilor din univers

Nu cred că trăim în interiorul unui univers cumva asemănător cu peştera închipuită de Platon, în care materia devine o simplă proiecţie a umbrei spiritului sau cam aşa ceva. Dar suntem pe cale de-a crea un astfel de univers, care să acapareze (să înghită) propriul nostru univers. Trăim într-un timp în care lumea reală începe să fie dominată de spaţiul virtual.

Georgia Meloni: antielitism european, populism şi suveranism

Ciprian IFTIMOAEI

Georgia Meloni: antielitism european, populism şi suveranism

Are toate şansele să câştige postul de premier şi să devină prima femeie din istoria Italiei care exercită cea mai importantă funcţie politică, ţinând cont că preşedintele acestei ţări europene are un rol de reprezentare, decorativ, fără influenţă prea mare în politica internă şi internaţională. Este vorba de Georgia Meloni, noua stea a politicii italiene, care a câştigat alegerile ca preşedinte al partidului Fraţii Italiei (FdI) şi care a făcut să tresară establishment-ul politico-birocratic de la Bruxelles, îngrijorat pe bună dreptate de ascensiunea extremei drepte italiene.

Javroave putiniste

Michael ASTNER

Javroave putiniste

Deci, avem aşa: un stat mai mare decât China, întins pe două continente, care nu-şi mai încape în piele şi invadează fără niciun motiv un stat vecin (încălcând toate normele internaţionale şi Carta ONU), unde bombardează cartiere rezidenţiale, spitale, şcoli şi grădiniţe, pune la pământ oraşe-ntregi (Mariupol!!!), fură grâne şi curent şi, în general, comite crime de război pe bandă rulantă. 

pulspulspuls

City managerul oraşului, domnul Petru Movilă, a patentat o aplicaţie prin care poţi câştiga 50 de ron pe oră în timpul somnului

City managerul oraşului, domnul Petru Movilă, a patentat o aplicaţie prin care poţi câştiga 50 de ron pe oră în timpul somnului

Chiar aşa stimaţi telespectatori, iată câteva ipostaze de la o abordare revoluţionară a felului în care se pot face afaceri. În prima fotografie, city managerul Petru Movilă lucrează în timpul somnului la o întâlnire de tip conferinţă a pompierilor ieşeni. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.