Trump cere ca un vaccin împotriva covid-19 să se numească ”Trumpcine”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 16.05.2021

Trump cere ca un vaccin împotriva covid-19 să se numească ”Trumpcine”

GALERIE
trump
  • trump
- +

Fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump apreciază că unul dintre vaccinurile împotriva covid-19 ar trebui să-i poarte numele - ”Trumpcine”, relatează The Independent.

”Ne-am adunat astă seară să vorbim despre viitorul Partidului Republican”, a declarat Trump, invitat de onoare la o reuniune a donatorilor din cadrul ”Grand Old Party” (GOP), la Mar-a-Lago, sâmbătă, care a ţinut prima pagină după ce a proferat acuzaţii şi insulte la adresa unor lideri republicani.

În loc să vorbească despre viitor, el a vorbit despre trecut.

Într-un discurs în care a subliniat că nu are ”nicio îndoailă” cu privire la o recucerire a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor în 2022, Trump şi-a atribuit meritul dezvoltării unui vaccin împotriva covid-19.

”Ei ar trebui să-l numească Trumpcine” a spus el adunării.

Fostul preşedinte şi-a lăudat felul în care a gestionat pandemia, în pofida morţii a 400.000 de oameni în timpul preşedinţiei sale.

El i-a felicitat pe guvernatorii republicani care au ţăinut magazinele şi întreprinderile deschise în statele lor şi l-a atacat pe doctorul Anthony Fauci, consilierul preşedinţiei.

”Aţi mai văzut pe cineva atât de nul?”, a spus trump.

La sfârşitul lui martie, Trump a declarat că ”nu-l asculta cu adevărat” pe Fauci.

Trump l-a acuzat, de asemenea, pe liderul minorităţii republicane în Senat Mitch McConnell de faptul că nu a făcut suficient pentru ca miliardarul să rămână în post.

McConnel a fost, cu toate acestea, unul dintre aliaţii loiali ai miliardarului, pe care nu l-a susţinut însă în acuzaţiile sale false cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale americane de la 3 noiembrie, pe care le-a reiterat în acest discurs.

”Dacă ar fi fost (liderul majorităţii democrate în Senat) Schumer în locul acestui ticălos prost de McConnell, asta nu s-ar fi întâmplat niciodată”, l-a atacat el, apreciind că McConnel este un ”perdant”.

Magnatul în domeniul imobiliar a repetat că a obţinut victorii în Georgia şi Pennsylvania, două state în care Biden a obţinut victoria în alegeri şi în care nu s-au dovedit niciodată fraude electorale, şi a denunţat rezultatul oficial al alegerilor prezidenţiale americane de la 3 noiembrie drept o ”prostie”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.