vineri, 29.03.2024
Un avocat al președintelui SUA, Donald Trump, a anunțat joi că desfășoară demersuri pentru anularea imediată a publicării unei cărți despre campania prezidențială a acestuia și despre primele luni ale sale la Casa Albă. Cartea este considerată de șeful statului SUA plină de minciuni și dezinformări, iar relatările ar fi menite să-l defăimeze.
'Investigăm numeroase comentarii false şi nefondate pe care le-aţi făcut despre Donald Trump', i-a transmis avocatul autorului cărţii "Fire and Fury: Inside the Trump White House" (Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe a lui Trump), Michael Wolff.
Acesta din urmă mai este acuzat de avocatul lui Trump că a scris cartea 'cu rea credinţă' şi într-un mod neprofesionist, întrucât a inclus în lucrare afirmaţii neadevărate şi nu citează surse pentru multe dintre relatările 'denigratoare' despre liderul de la Casa Albă.
Cuvinte cheie: + trump, fire and fury
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |