anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 09.08.2020

Trump îi atacă pe medicul Anthony Fauci şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

GALERIE
Trump and Fauci
  • Trump and Fauci
- +

Preşedintele american Donald Trump i-a atacat luni pe experţii în domeniul sănătăţii din guvernul său care coordonează reacţia la epidemia de coronavirus, în condiţiile erodării relaţiei sale cu principalul expert în boli infecţioase din ţară, medicul Anthony Fauci, relatează Reuters.

Preşedintele republican, care doreşte să fie reales în noiembrie, este tot mai critic faţă de oficialii din domeniul sănătăţii din guvern şi recomandările lor, pe fondul creşterii numărului cazurilor de infectări care pune în pericol relaxarea restricţiilor la nivel naţional.

Luni dimineaţa, Trump a repostat pe Twitter, pentru cei 83 de milioane de urmăritori ai săi, acuzaţiile unui fost realizator de emisiune concurs, potrivit cărora ”toată lumea minte”, inclusiv Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

”Cele mai revoltătoare minciuni sunt cele legate de Covid-19. Toată lumea minte. CDC, presa, democraţii, medicii noştri, nu toţi, dar majoritatea celor despre care ni se spune că ar trebui să avem încredere în ei”, a scris Chuck Woolery duminică, fără să citeze dovezi.

Săptămâna trecută, Trump a spus că recomandările CDC pentru redeschiderea şcolilor sunt prea dure, nepractice şi costisitoare. Trump a repostat pe Twitter o postare din aprilie a co-gazdei podcastului lui Woolery potrivit căreia Fauci, director al National Institute of Allergy and Infectious Diseases (Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii) vrea să se introducă obligativitatea prezentării unui ”act de identitate pentru a merge la cumpărături”.

În timp ce răspândirea epidemiei de coronavirus s-a accelerat în urmă cu câteva luni, Fauci a spus că este posibil ca Statele Unite să emită în viitor un certificat de imunitate. Casa Albă a anunţat luni că Fauci jucat un rol valoros în dezvoltarea de tratamente şi a unui vaccin pentru această boală şi că acesta este implicat în continuare în grupul de lucru pentru coronavirus condus de vicepreşedintele Mike Pence. Casa Albă nu a răspuns întrebărilor dacă preşedintele consideră că CDC minte.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un sezon de ducă-se pe pustii

Nicolae GRECU

Un sezon de ducă-se pe pustii

Bine că ne-a mers: bine că a câştigat CFR campionatul după un meci tranşat fără comentarii, bine că a promovat cine trebuie, bine că lobby-ul, uneori deşănţat, pentru salvarea lui Dinamo, a dus la soluţia solomonică destinată a linişti pe toată lumea. Şi bine că a scăpat şi Iaşul de coşmar.

Filmuletul zilei

opinii

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Eugen MUNTEANU

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Se argumentează în continuare necesitatea de a face distincţie între declararea de către Sfântul Sinod a Sfântului Andrei drept patron al României şi realitatea istorică a faptului că „cel dintâi chemat” dintre apostolii lui Iisus Hristos a predicat în Scythia (Dobrogea actuală), cu mai multe secole înainte ca poporul român să se fi format ca atare.

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

pr. Constantin STURZU

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

În această a doua parte a articolului vom sonda alte câteva elemente ale filmului ce au corespondent în viaţa duhovnicească. Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. 

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

pulspulspuls

Hopaa: cine-i musiu?

Hopaa: cine-i musiu?

Pe personagiul din prim plan, din ce am văzut, au avut grijă colegii noştri să vi-l prezinte: figurează în dosarul imobiliarilor de la DIICOT ca omul ce făcea legătura dintre imobiliari şi cei cu ştampila din premărie. 

Caricatura zilei

Frecția

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.