Trump își vinde hotelul de lux din Washington. Tranzacția, peste 370 milioane dolari
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Trump își vinde hotelul de lux din Washington. Tranzacția, peste 370 milioane dolari

GALERIE
hotel trump
  • hotel trump
- +

Compania de familie a fostului preşedinte american Donald Trump este în negocieri avansate cu firma investiţii CGI Merchant Group pentru a-i vinde drepturile asupra unui hotel de lux din Washington, D.C., într-o tranzacţie cu o valoare de peste 370 de milioane de dolari.

Citând surse din apropierea acestui dosar, The Wall Street Journal susţine că CGI Merchant Group negociază preluarea contractului de închiriere pentru The Trump International Hotel Washington, D.C., un hotel de lux amplasat în fostul sediu al Poştei americane, o clădire amplasată la mică distanţă de Casa Albă şi Capitoliu.

Clădirea este deţinută de Guvernul federal american, dar contractul de închiriere se întinde pe o durată de aproximativ 100 de ani. Sursele precizează că CGI a demarat discuţiile şi cu o serie de mari lanţuri hoteliere, inclusiv Waldorf Astoria, o marcă de lux din portofoliul grupului Hilton Worldwide Holdings, pentru eliminarea numelui Trump în favoarea unui alt brand hotelier.

Valoarea tranzacţiei ar putea să se ridice la aproape 400 de milioane de dolari, adică aproape dublul sumei cheltuite de Trump Organization pentru a transforma fosta clădire guvernamentală într-un hotel de lux, susţin sursele.

Hotelul de lux din Washington, D.C., a fost o bijuterie din portofoliul familiei Trump. În 2012, familia Trump a reuşit să devanseze o serie de nume importante din industria hotelieră, inclusiv Marriott International Inc. şi Hilton, pentru contractul de închiriere a fostului sediu al Post Office. Potrivit surselor, promisiunea făcută de familia Trump, că va cheltui 200 de milioane de dolari pentru a renova şi transforma clădirea din secolul 19 într-un hotel de lux modern, a fost cea mai bună ofertă.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Armistiţiu ca să ce?

Cosmin PAȘCA

Armistiţiu ca să ce?

Propunerea unui armistiţiu este un semn de disperare din partea PNL. Un indiciu în plus că Iohannis şi Cîţu au aruncat ţara într-o criză politică fără să aibă un plan B, că baronii liberali joacă de două luni la cacealma, improvizează soluţii ca să câştige timp şi să se agaţe de putere.

Filmuletul zilei

opinii

O poveste (nebună) victoriană

Codrin Liviu CUȚITARU

O poveste (nebună) victoriană

Scriitorii sunt, din ce în ce mai mult, „regizorii” unor filme cu intrigi şocante, derulate, dinamic, în imagini pe hârtie, imagini creionate prin complicitate cu abilităţile onirice ale „consumatorului”, adică ale cititorului însuşi. Intervalul epic a ajuns spaţiul de desfăşurare a unor blitzkrieg-uri devastatoare cu imaginaţia celui de dincolo de fila cărţii.

Arta surâsului

Nicolae TURTUREANU

Arta surâsului

Această încercare de portret, săvârşită de mine în urmă cu cinci ani, şi reluată aici şi-acum, s-a vrut o punere în lumină a Vioricăi S. Constantinescu (27 mai 1943 - 22 oct. 2021). Pentru că Viorica însăşi emana lumină. Asta nu-i o metaforă (răsuflată), ci chiar modul de-a fi al unei fiinţe empatice, solare, exclamative şi interogative cât să nu tulbure „corola de minuni a lumii” celuilalt. A acceptat spontan să colaboreze la „Cronica veche”, bucurându-ne paginile cu traducţiuni şi comentarii „din lumi ce vorbeau în versuri”. Într-o vară şi într-o doară, mi-a spus (telefonic) că are o casă cu grădină, la Agapia, se duce să se odihnească în raiul acela. Îmi place să cred că-i tot acolo.

Instabilitatea politică şi performanţa economică

Alin ANDRIEȘ

Instabilitatea politică şi performanţa economică

Instabilitatea politică este considerată de economişti un factor care afectează negativ economia. Instabilitatea politică este definită în studiile economice ca fiind probabilitatea ca un guvern să fie demis şi înlocuit cu un alt guvern din cauza conflictelor sau a competiţiei vehemente dintre diferiţi politicieni sau partide politice.

pulspulspuls

Tot despre mâini înfinpe-n gât la partidoi: ce are nea Măricel şi n-are nea Vasile?

Tot despre mâini înfinpe-n gât la partidoi: ce are nea Măricel şi n-are nea Vasile?

Stăteam aseară la filosofat câte-n lună şi-n stele cu amicul Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, iar la un moment dat, de la Prolegomenele lui Kant şi Zarathustra lui Nietzsche, am început a analiza, în context, şi oareşce psihologie socială legată de feţele unora sau altora de prin politichia locală. 

Caricatura zilei

Mall

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.