Recent, într-un podcast, fostul președinte american Barack Obama a zis despre extratereștri că „Există, dar eu nu i-am văzut” și a adăugat că, din câte ştie, nu sunt „instalaţii subterane” gen „Zona 51”, care să le ascundă existența, după cum tot afirmă conspiraţioniștii de decenii încoace. Mai recent, actualul președinte Trump a anunţat că va ordona agenţiilor federale să înceapă publicarea dosarelor despre extratereştri şi UFO (OZN, adică).
Imediat s-a umplu netul de comentarii despre faptul că promisiunea dosarelor cu alieni și cu navele lor zburătoare neidentificate e doar așa, de aruncat praf în ochi, un bullshit anume ca să se mai ia lumea cu altele și să uite de dosarele Epstein. Totuși, ar fi interesant de știut ce-i cu extratereștrii ăștia, de ce au venit la noi și, mai ales, de ce au plecat (sau, dacă n-au plecat, de ce nu se mai arată). Dar să vedeți că, până la urmă, treaba cu alienii se va fâsâi și nu ni se va spune nimic, după ce se va descoperi că și în Dosarele X apare numele lui Epstein. Asta, fiindcă, după cum știm din filmele SF, cei mai mulți extratereștri sunt mai micuți…

Concluzie după Olimpiada de Iarnă: probele de coborâre trebuie înlocuite cu probe de urcare!
N-am urmărit Jocurile Olimpice, fiind complet la furat cu sporturile, dar am mai prins știri pe net, mi-am făcut o idee și am tras o concluzie: cu excepția câtorva probe de patinat artistic ori în viteză, de hochei sau de împins pietroaie pe ghețuș, mai toate celelalte sunt fizică de liceu, chiar de gimnaziu! Sanie, bob, skeleton, sărituri cu schiurile, slalom pitic sau uriaș, cum le mai spune, snowboard (și sigur or mai fi fost câteva), la toate te rezolvă gravitația, într-un fel sau altul! Adică n-ai cum să stai pe pistă cu bobul, săniuța sau schiurile fără să te duci la vale, fiindcă te trage în jos componenta tangențială a greutății minus forța de frecare. Îs alea două, cu sinus și cosinus de alfa. Nu mai zic de sportivii care zboară de pe trambulină: dacă pui în locul lor o mâță cu ghearele tăiate, un purcel sau o oală cu sarmale, exact la fel se duce! Poate nu chiar atât de departe, dar sigur prinde viteză și ajunge pe undeva.
Să fiu eu în locul organizatorilor de Jocuri Olimpice, aș înlocui toate probele de coborâre. Aș băga în locul lor doar probe de urcare. Să văd pe care zburător cu schiurile îl țin bateriile să urce toată trambulina până sus, la linia de start. Să-i văd și pe sportivii de la bob cum parcurg invers întreg traseul, pornind de la baza pârtiei, alunecând, căzând în nas și înjurând de mama focului în vreme ce împing vehiculul, să nu scape la vale. Sau pe cei de la slalom uriaș cum urcă panta gâfâind, pas cu pas, prin toate porțile. Și, la final, să cucerească medalii primii trei sportivi care ajung în vârf. Că și la alpiniștii de pe Everest se pun doar cei care urcă; nu cred să aibă record de coborâre, asta e treaba lor, Dumnezeu cu mila.

Publicitate și alte recomandări video