O controversă: se urează sau nu „La mulţi ani!” astăzi, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?
Faptul ca aceasta sarbatoarea poarta numele „Adormirea Maicii Domnului”, multi dintre cr (...)
citeste totluni, 15.08.2022
Donald Trump şi probabilul său adversar democrat în alegerile prezidenţiale, Joe Biden, au discutat la telefon ”amical” despre pandemia noului coronavirus care afectează dur Statele Unite, relatează AFP. ”Am apreciat discuţia, sper că şi el”, a declarat preşedintele american luni, în conferinţa sa de presă zilnică. ”Am avut o conversaţie foarte amicală”, a continuat el, evocând o discuţie de 15 minute în care fostul vicepreşedinte a prezentat ”sugestii”.
”Am avut o conversaţie cu adevărat genială, călduroasă”, a declarat Donald trump. ”Mi-a dat punctul său de vedere şi am înţeles perfect asta şi am avut pur şi simplu o conversaţie foarte amicală”, a spus el, citat de Reuters. Joe Biden a făcut mai multe sugestii cu privire la măsuri pe care administraţia le poate lua în prezent pentru a răspunde pandemiei coronavirusului în curs”, a anunţat într-un comunicat o reprezentantă a campaniei lui Biden. A fost o discuţie bună, a declarat Kate Bedingfield despre această conversaţie neobişnuită între cei doi rivali politici.
Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama critică aproape zilnic, în interviuri şi la evenimente de campanie, modul în care gestionează preşedintele republican criza sanitară. El cere Guvernului federal să acţioneze mai puternic în vederea ajutorării statelor în lupta împotriva bolii respiratorii prin furnizarea de material medical şi o accelerare a producţiei acestor materiale.
Ideea a fost lansată de către fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, ultrafavorit la învestitura democrată. Donald Trump a acceptat în mod public principiul convorbirii. Însă au întârziat să treacă la fapte, preferând să se atace. Donald Trump a ironizat luni ipoteza avansată de cel pe care-l numeşte "Sleepy Joe" (”Joe somnorosul”) a unei Convenţii democrate fără public din cauza noului coronavirus.
”Acum el vrea o convenţie «virtuală», la care nu e nevoie să fii prezent. Mă întreb oare de ce?”, a lansat el. ”Domnule preşedinte, sper ca (această Convenţie) să aibă loc la Milwaukee (Wisconsin), însă acest lucru depinde de capacitatea dumneavoastră de a vă arăta la înălţime şi a face ceea ce este necesar împotriva acestei pandemii”, i-a răspuns candidatul Biden.
De când se află la putere, de la începutul lui 2017, Donald Trump nu a dat nici cel mai mic semn că ar dori să se întâlnească cu personalităţi care au ocupat posturi de responsabilitate la Washington. Întrebat în urmă cu două săptămâni despre posibilitatea de a le solicita predecesorilor săi la Casa Albă ajutorul pentru a beneficia de experienţa lor pe timp de criză, Trump a răspuns că ”nu cred că voi afla mare lucru”. Noul coronavirus a ucis 10.783 de oameni în Statele Unite şi a contaminat oficial peste 366.000. Prima putere mondială este a treia cea mai îndoliată ţară de covid-19 din lume, după Italia şi Spania.
Cuvinte cheie: + Donald Trump, Joe Biden, Iasi, Statele Unite, AFP, vicepreşedinte
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
FOTO Cum și-a transformat un șofer camioneta în camion printr-o improvizație
FOTO Un pod rutier s-a prăbuşit şi două maşini au căzut în apă. De această dată, în Norvegia
Hoț căutat de autoritățile franceze, prins de polițiștii ieșeni
Zi obișnuită în Păcurari: vaci printre blocuri, mașini tamponate și abandonate
FOTO Piscină de tip infinity în Maramureș. Situată deasupra dealurilor, suspendată pe piloni
Grindeanu cumpără trenuri de 200 km/h, dar nu are unde să le folosească în România
Microbuz cu muncitori români, grav accident în Germania. Nouă răniți, dintre care doi în stare gravă
VIDEO Tanc rusesc, „promovat” la submarin pe ritmuri de Benny Hill
O controversă: se urează sau nu „La mulţi ani!” astăzi, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?
Cu cât va crește salariul mediu net în acest an. Cifrele anunțate de Comisia Naţională de Prognoză
Sfâşietor - jurnalul unui artist care ştia că moare. S-au împlinit 20 de ani
Valorificarea potențialului tehnologic spațial al Indiei (P)
Simona Halep, campioană la Toronto. “Sunt epuizată, a fost o luptă dură azi”
Un autoturism în care se aflau doi tineri a lovit un pod, s-a răsturnat şi apoi a luat foc
David Popovici în finală la 200 m liber, la CE de nataţie de la Roma
Ucraina anunţă că este în proces de izolare a unei părţi a forţelor ruse din regiunea Herson
Morsa Freya, vedeta fiordului Oslo, a fost eutanasiată, deoarece punea în pericol vieţile turiştilor
Bilanţul persoanelor ucise în incendiul izbucnit într-o biserică din Giza a crescut la 41
CE gimnastică feminină: Medalie de bronz pentru Amalia Puflea, în finală la bârnă
Mauro Icardi nu va fi transferat la Monza, anunţă Adriano Galliani
Accident cu patru victime în localitatea Boureni. Au fost implicate două autoturisme
Zeci de şoferi care au blocat circulaţia pe Transfăgărăşan au fost amendaţi
Tragedie într-o biserică din Giza (Egipt): 35 de morţi şi 45 de răniţi în urma unui incendiu
Ionela Cozmiuc, medalie de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară la CE de la Munchen
Canotaj: România a cucerit aurul la Europene în proba feminină de 8+1
O fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan
L'Equipe, după victoria şi recordul mondial al lui David Popovici: Veni, Vidi, Popovici
Analistul politic Stelian Tănase: UDMR trebuie să iasă de la guvernare
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
Atenție la viteză și alcool! Suntem în trafic, cu poliția, în municipiul Iași! FOTO
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.