Trupele independente de actori au uşa deschisă la Ateneu. ”Să ne ajutăm împreună”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Trupele independente de actori au uşa deschisă la Ateneu. ”Să ne ajutăm împreună”

GALERIE
spectacol ateneu
  • spectacol ateneu
- +

Ateneul Naţional din Iaşi invită trupele de teatru independent să joace gratuit în spaţiile instituţiei. Acest demers este realizat din dorinţa de a oferi un sprijin tinerilor actori, managerul instituţiei menţionând că a aflat de actori care au fost nevoiţi să se angajeze ca distribuitori de mâncare la diferite firme pentru a putea plăti chiriile spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea. Managerul instituţiei a menţionat că va discuta cu reprezentanţii trupelor pentru a găsi cele mai bune soluţii şi pentru ca atât instituţia, cât şi actorii să fie mulţumiţi de colaborare.

„Ştiu că este o perioadă în care foarte multă lume a avut de suferit şi încă mai are, iar printre aceste persoane se numără şi cei care fac parte din teatrele independente. Ascultând dorinţele mai multor colegi de-ai noştri din această zonă, vreau să invit public, atât Teatrul Fix, cât şi Trupa Idiot, dar şi celelalte trupe de teatru independent care există în Iaşi şi care suferă acum, în această perioadă, nu au unde juca, veniţi cu mare drag la Ateneu fără absolut niciun cost, aşa cum facem cu multe trupe independente, şi să ne ajutăm împreună. Legea ne permite acest lucru şi găsim şi formula pentru ca toată lumea să fie împăcată. Decât să plătiţi chirie, să vă amanetaţi maşina, apartamentele sau să vă stricaţi relaţia în familie, veniţi la Ateneu. Angajaţi-vă spectacolele, jucaţi ce aveţi de jucat”, a precizat managerul.

De asemenea, Apreotesei a subliniat că invitaţia rămâne valabilă şi după 15 septembrie sau 1 octombrie când preconizează că se va deschide Sala Mare de Spectacole a Ateneului. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

Dan CONSTANTIN

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

După cum se poate observa din cele trei cazuri, atât intervenţia, cât şi neintervenţia Poliţiei provoacă pierderi de vieţi omeneşti.

Filmuletul zilei

opinii

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Nichita DANILOV

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Consider că nu e simplu să scrii un reportaj contemplându-ţi de pe marginea prăpastiei propriul tău abis existenţial în care simţi că luneci fără să găseşti un punct de echilibru.

Noii infractori

Dana ȚABREA

Noii infractori

În cadrul Maratonului dramaturgiei israeliene pe scene româneşti, derulat între 14 şi 16 aprilie, cele cinci teatre partenere (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti şi Teatrul de Stat din Constanţa), propun publicului, cu ocazia Zilei Naţionale a Israelului, montări ale pieselor unor autori israelieni de prestigiu, precum Edna Mazia, Hillel Mittelpunkt, Zadok Zemach, Savyon Liebrecht sau Hanoh Levin.

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Michael ASTNER

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Ultima întrebare a interviului (din Die Welt) luat de Mara Delius politologului Mark Lilla (despre care am scris săptămâna trecută) pune-n discuţie declaraţia unei critici a scrisorii deschise semnată anul trecut de 150 de intelectuali din SUA (majoritatea de stânga!, cum m-a asigurat la telefon un prieten…).

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.