Trupul lui Maradona va putea fi transferat la un mausoleu din Buenos Aires, a decis justiţia argentiniană
Justiţia argentiniană a autorizat marţi transferul trupului lui Diego Maradona, decedat în 2020, într-un viitor mausoleu dintr-un cartier din centrul oraşului Buenos Aires, la cererea copiilor săi, pentru a facilita viitoarele omagii aduse „celui mai mare idol al Argentinei”, relatează AFP.
Decizia, cuprinsă într-o rezoluţie a tribunalului San Isidro, intervine în pragul unui prim proces, al unei asistente care a făcut parte din echipa medicală a lui Maradona, privind cauzele morţii acestuia.
„Memorialul M10”, aşteptat în 2025
Procesul principal al celor şapte profesionişti din domeniul sanitar – un neurochirurg şi medic curant, un medic clinician, un psihiatru, un psiholog, o asistentă şefă şi infirmiere – este programat, după mai multe amânări, pentru martie 2025. O asistentă medicală, Gisela Madrid – care a declarat încă de la început că nu a făcut decât să urmeze instrucţiunile medicilor – a obţinut un proces separat.
În ceea ce priveşte rămăşiţele, tribunalul din San Isidro a decis iniţial, în luna mai, să nu autorizeze transferul, invocând „orice măsuri care ar putea fi necesare”, în special exhumarea, în cadrul procesului, ca urmare a obiecţiilor anumitor părţi. Marţi, instanţa a constatat că nu mai există nicio „opoziţie din partea vreunei părţi” şi a considerat că „ar trebui să se dea un răspuns favorabil” preocupărilor copiilor.
Ideea, apărută la un an după moartea lui Maradona şi formalizată în 2023, este de a transfera rămăşiţele pământeşti ale simbolului fotbalului argentinian, care se odihneşte într-un cimitir privat din Bella Vista, la periferia oraşului Buenos Aires, în cartierul central şi fostul port Puerto Madero. Cererea iniţială a copiilor a vizat un viitor mausoleu, „Memorialul M10”, astfel încât „poporul argentinian şi cetăţenii lumii să poată aduce un omagiu celui care a fost cel mai mare idol al Argentinei”. Planul era ca memorialul să fie finalizat în 2025, dar nu au fost oferite alte detalii.
Procesul din martie 2025, aşteptat cu nerăbdare în Argentina, se va concentra pe circumstanţele morţii lui Maradona şi pe eventuala neglijenţă. În vârstă de 60 de ani, acesta a murit în urma unei crize cardio-respiratorii la 25 noiembrie 2020, singur pe un pat medical din Tigre (la nord de Buenos Aires), unde se recupera după o operaţie pentru un hematom cranian.
Instanţa a reţinut acuzaţia de „omucidere cu intenţie posibilă”, o infracţiune comisă atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces. Această infracţiune se pedepseşte cu închisoare între 8 şi 25 de ani.
Publicitate și alte recomandări video