Tudorel Toader continuă dezvăluirile din epoca Dragnea: Costel Alexe i-a propus primul intrarea în politică, Vosganian l-a convins să fie ministru
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a început de aproximativ două săptămâni să publice periodic, pe Facebook, fragmente dintr-o viitoare carte dedicată perioadei în care a condus Ministerul Justiției și controverselor majore în care a fost implicat în timpul guvernării PSD-ALDE. Toader face dezvăluiri despre culisele intrării sale în politică și despre presiunile și negocierile purtate înainte de a accepta funcția de ministru.
Potrivit relatărilor sale, prima propunere de a intra în politică a venit în toamna anului 2016, din partea lui Costel Alexe, pe atunci președinte al Tineretului Liberal și șef al Oficiului de Cadastru Iași. Acesta i-ar fi transmis că vorbește în numele PNL și i-a oferit posibilitatea de a candida pe primul loc la alegerile parlamentare, fie la Iași, fie în Vrancea, la Camera Deputaților sau la Senat. Tudorel Toader susține că a refuzat categoric, invocând responsabilitatea față de comunitatea universitară care îi acordase încrederea de a conduce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Refuzurile s-au repetat și în urma altor demersuri similare, inclusiv întâlniri cu Ioan Bălan, coordonator PNL pentru Moldova, și cu Alina Gorghiu, pe care Toader o cunoștea din mediul academic, fiind îndrumătorul său de doctorat. Fostul ministru notează că, la acea vreme, circulau inclusiv zvonuri privind o eventuală candidatură a sa la Primăria Iași, scenariu care l-ar fi neliniștit pe actualul edil Mihai Chirica.
Schimbarea de direcție a venit în februarie 2017, pe fondul protestelor masive generate de adoptarea OUG 13. Tudorel Toader povestește că a fost contactat de Varujan Vosganian, care i-a cerut o întâlnire la Iași. Vosganian i-ar fi vorbit despre implicațiile juridice și sociale ale ordonanței și i-ar fi transmis o propunere venită din partea liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu: preluarea portofoliului Justiției, aflat atunci interimar la Ana Birchall.
Toader susține că i s-au oferit garanții privind independența totală, libertatea de a-și alege echipa și lipsa imixtiunilor politice. Mai mult, i s-ar fi sugerat ca, formal, propunerea să pară că vine din partea lui Liviu Dragnea. După o săptămână de reflecție, fostul judecător constituțional a acceptat, a mers la București pentru discuții și, la scurt timp, a depus jurământul în fața președintelui României.
„Aveam și atunci convingerea că, uneori, responsabilitatea nu se alege, ci se asumă”, notează Tudorel Toader în încheierea fragmentului publicat, anunțând implicit că vor urma și alte episoade din culisele uneia dintre cele mai controversate perioade din justiția românească.
Publicitate și alte recomandări video