anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Tudorel Toader şi-a prezentat noii decani: o schimbare controversată la Drept

GALERIE
Ioana Costea
  • Ioana Costea
- +

Prof.dr. Tudorel Toader a prezentat în faţa Senatului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi rezultatele concursului pentru selecţia de decani pentru mandatul 2020 - 2024, care a fost sistat pe perioada stării de urgenţă şi a celei de alertă în contextul pandemiei COVID-19. Toader a fost extrem de reticent în a furniza public informaţii cu privire la candidaţi sau la procedurile de selecţie, inclusiv membrii Senatului reproşând acest lucru în şedinţă, că până la momentul în care au fost informaţi de rezultatele concursului ei nu au ştiut nici măcar candidaţii care s-au înscris.

Lista prezentată de rector conţine atât nume noi, cât şi o parte dintre cei care au fost alături de actuala conducere încă din primul mandat. Astfel, prima schimbare o remarcăm la nivelul Facultăţii de Litere, unde noul decan este Alexandru Gafton, în locul lui Ioan Lihaciu. Nici la Facultatea de Istorie, Petronel Zahariuc nu a mai obţinut un nou mandat, în locul său fiind preferat directorul Şcolii Doctorale - Lucreţiu Bîrliba, în timp ce Sebastian Popescu, decanul Facultăţii de Fizică, nu mai continuă pentru un nou mandat, fiind înlocuit cu Cristian Enăchescu.

O schimbare în rândul decanilor sistează o controversă care trena deja de mai bine de doi ani de zile la Facultatea de Biologie - unde Lăcrămioara Carmen Ivănescu, fiind implicată într-o serie de scandaluri, o parte legate de presupuse plagiate, şi într-un conflict cu mai multe persoane din facultate, a fost înlocuită cu Marius Ştefan.

O nelămurire rămâne legată de Facultatea de Matematică: Legea Educaţiei specifică faptul că la concursul de decani trebuie să participe minimum doi candidaţi din partea fiecărei facultăţi, care să fie validaţi întâi în Consiliul Facultăţii şi apoi să se prezinte în faţa comisiei conduse de rector pentru a susţine planul de management. În cazul Facultăţii de Matematică, a fost doar un singur candidat, motiv pentru care nu s-a luat o decizie concretă şi urmează să se reia procesul de la capăt. Decizia este una ciudată pentru că, de regulă, în Consiliul Facultăţii, la astfel de alegeri, mai exista cel puţin o persoană care accepta să participe la concurs, chiar dacă nu voia să câştige, pentru a se îndeplini condiţiile legale.

Ultima schimbare şi cea mai controversată se regăseşte la cârma Facultăţii de Drept, unde a fost aleasă decan Ioana Costea în locul lui Septimiu Panainte. Decizia este surprinzătoare dată fiind apropierea care există de-a lungul timpului între familiile Costea şi Toader: soţul Ioanei Costea a fost consilier cât timp Toader a fost ministrul Justiţiei, Ioana Costea a fost vehiculată ca prorector după ce se eliberase o poziţie, iar aceasta a făcut parte din Comisia de Ştiinţe Juridice a CNATDCU care a decis, împotriva rapoartelor întocmite de comisiile de la UAIC şi evaluatori independenţi, că teza de doctorat a lui Codruţ Olaru, coordonată de Tudorel Toader, nu a fost plagiat.

Există şi o serie de decani care continuă pentru un al doilea mandat: Aurel Pui la Facultatea de Chimie, Adrian Grozavu la Facultatea de Geografie şi Geologie, Tiberiu Şoitu la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Beatrice Abălaşei la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Ştefan Boncu la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, cât şi Ion Vicovanu la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştefan Lupu la Facultatea de Teologie Romano-Catolică. La FEAA continuă Teodora Roman, aleasă după de Dinu Airinei a ieşit la pensie, şi la Informatică va rămâne Adrian Iftene. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Transferul de primari, o dovadă de slăbiciune

Cosmin PAȘCA

Transferul de primari, o dovadă de slăbiciune

Campania de racolări declanşată de liberali înseamnă în primul rând o umilinţă pentru propriul electorat şi activul de partid. E o palmă pe obrazul acelor liberali (mulţi, puţini?) care s-au luptat în ultimii patru ani cu „ciuma roşie” pe uliţa satului, care şi-au pierdut patru ani din viaţă crezănd că PNL trebuie să facă opoziţie.

Filmuletul zilei

opinii

Savanţii zilelor din urmă

Codrin Liviu CUȚITARU

Savanţii zilelor din urmă

„Dragul meu, adevărul este chiar cel comunicat de hârţogarii academici: mi-am mistificat activitatea de cercetare, aşa-zisele informaţii epocale, savantlâcul, biografia, tot! Existenţa mea e o farsă de la A la Z. Nu puteam să mor cu minciuna în spate! Mă bucur că accidentul deconspirării s-a petrecut înainte de ieşirea din sistem. Nu vor fi consecinţe punitive, iar eu, în sfârşit, voi savura câţiva ani de sinceritate....”

Iaşul vrea tren urban! (II)

George ŢURCĂNAŞU

Iaşul vrea tren urban! (II)

În ciuda dorinţei autorităţilor locale ale aglomeraţiilor urbane importante ale României, fără o descentralizare reală punerea în practică a proiectelor de trenuri urbane e extrem de dificilă. Atâta vreme cât tot ce ţine de infrastructura de transport feroviar se decide la Ministerul Transporturilor şi autorităţile locale sau judeţene nu pot contacta după nevoile lor transportul feroviar, lucrurile se vor mişca foarte greu. 

De la moară la războiul de ţesut

Bogdan ILIESCU

De la moară la războiul de ţesut

„Obstacolele sunt acele lucruri groaznice pe care le vezi când îţi iei ochii de la ţelul tău.” Henry Ford

pulspulspuls

Alexe a mutat, se pregăteşte Chirica: Şandru, un pas în faţă

Alexe a mutat, se pregăteşte Chirica: Şandru, un pas în faţă

Caricatura zilei

3 AM

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.