UPDATE: Tudorel Toader stârneşte o nouă furtună. Vrea sa ia o clădire de la Şcoala Normală
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

UPDATE: Tudorel Toader stârneşte o nouă furtună. Vrea sa ia o clădire de la Şcoala Normală

GALERIE
Scoala Normala Vasile Lupu colegiul-pedagogic Iasi
  • Scoala Normala Vasile Lupu colegiul-pedagogic Iasi
- +

Primarul a decis intempestiv, fără a anunţa pe nimeni, să ia Colegiului Pedagogic una din clădiri, aşa-numita „Casă a directorului”, şi să o ofere unei instituţii care nu are nici în clin, nici în mânecă cu Primăria: Universităţii „Cuza”. Directorii de acolo au fost puşi în faţa faptului împlinit: „Au trimis deja topometriştii”. Culmea este că rectorul Tudorel Toader vrea să amenajeze acolo exact ce are deja şi Colegiul: clase de gimnaziu în regim privat. „Este concurenţă neloială, dar şi segregare”, acuză directorii, precizând că la acea şcoală privată vor veni doar copii cu bani din Iaşi, iar alături sunt în mare majoritate copii buni, dar de la ţară, mulţi de condiţie socială şi materială modestă. Într-un răspuns trimis aseară redacţiei, primarul a transmis că directorii colegiului nu administrau cu grijă patrimoniul instituţiei, şi din acest motiv îl va da altora, cu împrumut. Nu spune însă că tocmai Primăria e cea care trebuia să se ocupe de starea materială a acelor clădiri.

 

UPDATE: Tudorel Toader, rectorul Universităţii “Al. I. Cuza”, i-a contactat pe reporterii Ziarului de Iaşi şi a precizat că grădiniţa şi şcoala primară sunt în regim de alocaţie bugetară, nu sunt cu taxă. De asemenea, el a trimis şi o fotografie cu clădirea Şcolii Normale ce ar urma să fie dată Universităţii de către Primărie. Rectorul afirmă că imobilul nu a mai fost folosit de câteva decenii şi se află într-un stadiu de degradare profundă.


TEXT INITIAL: O „tranzacţie” surpriză, de care opinia publică a auzit abia ieri, în mod intempestiv, deşi e vorba de o clădire din patrimoniul local. Conducerea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi a înaintat ieri o scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei Naţionale în speranţa că va fi oprită acţiunea Primăriei Iaşi de a înstrăina unul dintre corpurile instituţiei de învăţământ către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Directorul colegiului, prof.dr. Irina Ofelia Cosovanu, afirmă că acest demers este realizat, după cum i-ar fi spus primarul Mihai Chirica, la cererea rectorului Tudorel Toader. Cadrul didactic a fost pus însă în faţa faptului împlinit, fără a fi existat discuţii anterioare. În plus, spune Irina Cosovanu, primarul Mihai Chirica ar fi sfătuit-o în urmă cu aproximativ o lună să realizeze demersuri prin Consiliul de Administraţie al şcolii tocmai pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Ce spune acum Primăria?

„Domnul primar a trimis ieri (n.r. - 25 martie) topometriştii ca să măsoare terenul aferent în vederea dezmembrării, şi ne-a spus clar că va da această clădire, respectiv «Casa directorului» (n.r. - clădire care a avut destinaţia de bibliotecă, dar care acum e nefolosită pentru că este în stare de degradare), Universităţii, domnului Tudorel Toader, care a solicitat această clădire pentru gimnaziul de la Şcoala Junior, noi având şi noi gimnaziu”, afirmă directorul unităţii, prof. dr. Irina Ofelia Cosovanu. Cadrul didactic afirmă că nu au existat aceste discuţii anterior cu Primăria Muncipiului Iaşi şi pur şi simplu s-au trezit cu cei care măsoară terenul şcolii. În plus, afirmă Ofelia Cosovanu, în urmă cu aproximativ o lună de zile ar fi fost chiar atenţionată de către primarul Mihai Chirica de intenţia rectorului Tudorel Toader, şi chiar i-a sfătuit pe Ofelia Cosovanu şi pe directorul adjunct Petru Sebastian Tamaş să facă demersuri pentru ca acest corp de clădire să nu fie înstrăinat. „Acum aproximativ o lună, când am fost în audienţă împreună cu domnul director adjunct la domnul primar, acesta ne-a spus că «vedeţi că este domnul Tudorel Toader care râvneşte acolo la nişte clădiri, dar ar fi mai bine să treceţi dumneavoastră». Noi oricum am mers să îi cerem fonduri pentru clădirile pe care le avem, pentru că vrem să ne extindem, să facem şcoala noastră primară. Şi domnul primar ne-a spus să trecem prin Consiliul de administraţie acest lucru, cum că dăm în destinaţie acea clădire pentru aşa ceva (n.r. - pentru realizarea de clase primare în cadrul Colegiului Pedagogic), ca să nu mai avem treabă cu domnul Tudorel Toader. Deci, la sfatul dumnealui, acum o lună am făcut acest lucru. Iar acum a venit direct să inspecteze locurile, să dispună măsurarea terenului, şi a spus că Universitatea are bani şi că va lua clădirea cu contract pe trei ani. Însă cum e posibil acest lucru? Noi suntem şcoală, iar dacă vine Universitatea cu Şcoala Junior va fi şcoală în şcoală”, completează directorul.

Proiect de reabilitare care tot aşteaptă fonduri

Irina Ofelia Cosovanu se plânge şi de faptul că, în ultimii ani, Colegiul Pedagogic a tot încercat să obţină fonduri de la Primărie pentru renovarea clădirilor, dar nu a fost posibil. Aceasta povesteşte cum că, în urmă cu o săptămână, la simularea examenului de bacalaureat, elevii Colegiului Pedagogic au stat cu gecile pe ei, iar vântul băga zăpada în clase prin geamurile crăpate. Directorul menţionează că nu au putut fi realizate lucrări de mentenanţă, având în vedere că e vorba de o clădire de patrimoniu. În plus, planurile pentru reabilitarea şcolii sunt făcute încă din 2018, iar în luna martie a anului trecut, când toată documentaţia era gata, Primăria Municipiului Iaşi a anulat licitaţia de atribuire a lucrărilor din lipsă de fonduri.

Conducerea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” subliniază că nu doreşte înstrăinarea acelei clădiri, chiar şi pe o perioadă de trei ani, sugerând că au teama că această perioadă de timp va fi prelungită ulterior. În plus, Colegiul Pedagogic va avea în următorul an o clasă de profil pedagogic, specializarea educator-puericultor, aşa cum a solicitat Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar ciclul primar este în plină expansiune deoarece se constituie o Şcoală de Aplicaţie pentru elevii profilului pedagogic. Adică Colegiul Pedagogic are nevoie de spaţii şcolare şi de renovarea celor existente.

În plus, directorii instituţiei consideră că nu pot funcţiona două instituţii de învăţământ cu acelaşi ciclu de şcolarizare în acelaşi perimetru, şi că „ar crea o concurenţă neloială pentru şcoala noastră.” Directorul Irina Ofelia Cosovanu vorbeşte şi de pericolul apariţiei segregării, cu elevii Colegiului Pedagogic care, o bună parte a acestora, provind din mediul rural, şi cei al Şcolii Junior, unde ar urma să înveţe copiii cadrelor didactice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. „Cum ar fi ca elevii cu bani, că părinţii copiilor Şcolii Junior sunt mai înstăriţi, să stea într-o clădire renovată

(n.r. - clădirea e afectată în proporţie de 60% şi nu pot fi realizate ore în lipsa unor lucrări ample de renovare), iar Primăria nu a avut, de atâţia ani de zile, pentru 750 de elevi care învaţă aici, majoritatea copii de la ţară şi viitorii dascăli, bani pentru reparaţii. Unde este egalitatea de şanse, unde este incluziunea?”, afirmă Irina Cosovanu.

Ce spun reprezentanţii Primăriei Iaşi

Reprezentanţii Primăriei Iaşi afirmă însă că decizia ar fi fost luată în urma unei vizite realizate de către primarul Mihai Chirica, care ar fi constatat o proastă administrare a infrastructurii. Totodată, vizita ar fi fost realizată „în vederea sensibilizării oficialilor Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru a include în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a proiectului «Refuncţionalizare şi reabilitare corp C1 liceu şi corp C2 cantină - aleea Mihail Sadoveanu, nr. 46, Municipiul Iaşi»”, după cum menţionează reprezentanţii Primăriei Iaşi în cadrul unui răspuns oficial.

„În cursul vizitei, primarul Mihai Chirica a constatat o proastă administrare a infrastructurii Şcolii Normale «Vasile Lupu» (curtea, spaţiile didactice şi dependinţele pline de mizerie, pereţi degradaţi ca urmare a faptului că burlanele erau înfundate de frunze, autoturisme proprietate privată parcate în curtea unităţii etc.) şi, ca atare, a cerut explicaţii directorului şi directorului adjunct, prezenţi la întâlnire”, precizează reprezentanţii Primăriei. Astfel, conform acestora, primarul a cerut în acel moment situaţia spaţiilor excedentare, propunând ca o parte dintre acestea să treacă cu administrare temporară către alte unităţi de învăţământ care au solicitat aceste spaţii.

„Mai exact, primarul a propus ca un spaţiu al Şcolii Normale să fie dat în administrare, pentru trei ani, Universităţii «Alexandru Ioan Cuza», instituţie care se confruntă la rândul său cu o criză de spaţii didactice, în vederea organizării în acesta a trei clase de gimnaziu din cadrul Şcolii «Junior». Este de menţionat faptul că reprezentanţii Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» au vizitat Şcoala Normală şi au propus conducerii unităţii şcolare să renoveze din fonduri proprii spaţiul vizat, iar după cei trei ani să îl predea înapoi, fără alte pretenţii financiare. Atât directorul, cât şi directorul adjunct ai Şcolii Normale au refuzat această propunere, lucru nejustificat din punctul de vedere al primarului Mihai Chirica, în condiţiile în care spaţiile vizate de universitate sunt neutilizate, decizia aparţine nu conducerii şcolii, ci Consiliului de Administraţie al acesteia şi Consiliului Local, şi, în plus, subiectul era unul secundar în raport cu programul propus de organizare a cursurilor în perioada investiţiilor majore preconizate”, precizează reprezentanţii Primăriei Iaşi. 

Colegiul Pedagogic din Iaşi este prima Şcoală de Învăţători din Principatele Române

Clădirea principală a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, clădire monument, a fost construită în 1891 cu destinaţia specială pentru Şcoala de Învăţători, fiind prima instituţie de acest fel din Principatele Române, Moldova şi Ţara Românească, instituţie înfiinţată în 1855.

Clădirea principală este monument istoric, cuprins în Lista Monumentelor Istorice. În acest moment, potrivit reprezentanţilor şcolii, întreaga clădire se află în stare avansată de degradare, iar în unele clase de la etaj se infiltează apa, acoperişul fiind deteriorat în proporţie de 60%, iar bucăţi de faţadă se desprind, inclusiv în zonele de acces, reprezentând un risc. Totodată, instalaţia electrică a clădirilor este realizată în 1967 şi, potrivit conducerii şcolii, reprezintă un real pericol de incendiu. Instalaţia termică este, de asemenea, construită în 1967 şi are nevoie de reabilitare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Opţiuni

Cătălin ONOFREI

Opţiuni

Urmează o perioadă plină de umor.

Filmuletul zilei

opinii

Femei tunate

Briscan ZARA

Femei tunate

Se pune o presiune culturală tot mai mare din partea societăţii moderne plictisite de ceea ce este natural, normal, pentru perfecţionarea continuă a aspectului fizic. Fetele/ femeile petrec din ce în ce mai mult timp în faţa oglinzii pentru a-şi acoperi defectele (de cele mai multe ori unice şi fermecătoare) pentru a arăta cât mai asemănător cu personajele din desene animate, pentru a fi, cu alte cuvinte, toate la fel!

Ce înseamnă Big Data şi cum ne va afecta viaţa această tehnologie?

Ciprian IFTIMOAEI

Ce înseamnă Big Data şi cum ne va afecta viaţa această tehnologie?

Big Data înseamnă procesare, analiză şi predicţie având la dispoziţie capacităţi imense de stocare a datelor din mediul digital. Aceste date sunt frecvent descrise de o componentă a informaticii numită Artificial Intelligence - AI (inteligenţă artificială), mai exact de un domeniu al AI numit „învăţare automatizată” care, mai pe înţelesul tuturor, înseamnă matematică aplicată în procesarea unui volum mare de date pentru a obţine probabilităţi. 

De ce avem „lupi tineri” şi nu tineri politicieni? (I)

Mihai DORIN

De ce avem „lupi tineri” şi nu tineri politicieni? (I)

Avem fireşti aşteptări ca într-un partid tinerii să fie o alternativă la mentalitatea şi năravurile generaţiei vechi. Aşa ar fi normal într-o ţară în care clasa politică şi-ar propune să fie în serviciul public cu responsabilitate, maturitate şi patriotism. Din nefericire, sursele şi resursele reclamate de o asemenea conduită, lipsesc aproape cu desăvârşire. 

pulspulspuls

Oftaturi grele în politichia ieşeană. Ieşenii au, mai nou, sfori la Suceava şi Vaslui

Oftaturi grele în politichia ieşeană. Ieşenii au, mai nou, sfori la Suceava şi Vaslui

Oftaturi grele, din străfundul sufletului, cică se tot aud de sâmbătă seară încoace prin zona lui dom’ Costel şi a apropiaţilor acestuia, stimaţi telespectatori.

Caricatura zilei

Turnee golf

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.