Turiștii care vizitează Veneția vor fi nevoiți să plătească un bilet de două ori mai scump pentru a vedeaorașul

luni, 21 octombrie 2024, 13:45
2 MIN
 Turiștii care vizitează Veneția vor fi nevoiți să plătească un bilet de două ori mai scump pentru a vedeaorașul

După ce anul acesta a fost introdus în premieră bilet de intrare la Veneţia, pentru anul viitor autorităţile pregătesc noi măsuri pentru combaterea turismului excesiv. Vorbim despre mult mai multe zile cu intrare, iar preţul biletului se va dubla, potrivit Antena 3 CNN.

Noul regulament va fi aprobat de Primăria de la Veneţia joi şi prevede între cincizeci și șaizeci de zile cu intrare plătită în oraş, în perioada aprilie- august, dar nu este exclus ca acesta să se extindă și pentru luna septembrie.

Conform Corriere della Sera, primarul Luigi Brugnaro a subliniat în repetate rânduri că scopul acestei măsuri nu este să facă bani, ci să încerce să descurajeze prezența turiștilor zilnici în situațiile în care orașul este deja supraîncărcat.

Astfel tariful de intrare pentru cele mai aglomerate zile din an va fi de 10 euro, care ar putea fi și înjumătățit în caz că turiştii fac rezervare în avans. Cu toate acestea, nu va exista un prag limită, un număr închis de vizitatori permişi.

Deşi au existat voci care au susţinut că experimentul cu biletul de intrare la Veneţia a fost un eşec, pentru că nu a reuşit să limiteze numărul turiştilor, ba chiar vorbim de un număr record de vizitatori în această vară, totuşi primarul insistă să menţină această măsură.

Timp de 29 de zile în această vară, Primăria de la Veneţia a încasat puțin peste 2,2 milioane, proveniţi din 450 de mii de plăți. Este clar că, odată cu modificările de calendar și tarife, suma care va intra în conturile Primăriei de la Veneţia în 2025 ar putea ajunge la cinci milioane de euro.

Citește mai mult pe Antena 3 CNN

Etichete: taxa, turistii, venetia

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii