Tururi pentru trotinete electrice la Noaptea Albă a Galeriilor din Iași
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 21.04.2021

COMUNICAT DE PRESĂ

Tururi pentru trotinete electrice la Noaptea Albă a Galeriilor din Iași

GALERIE
afis NAG Iasi 2019
  • afis NAG Iasi 2019
- +

După succesul primelor trei ediții, evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor, organizat local de Asociația Culturală AltIași, propune publicului larg accesul în galerii de artă, spații expoziționale și ateliere de artist (lista și localizarea acestora fiind disponibile cu ajutorul unei hărți distribuită gratuit în 15.000 de exemplare).

La fel ca anul trecut, pe 11 octombrie 2019, începând cu ora 19:00, o parte dintre cei 150 de voluntarii NAG vor organiza tururi pietonale ghidate, din 45 în 45 de minute, dar și – în premieră – tururi pentru trotinete electrice, organizate în colaborare cu EcoRide.

Organizatorii propun iubitorilor de artă contemporană o serie de evenimente speciale și premiere, ce includ expoziții ale unor artiști de prestigiu din străinătate sau România, alături de tineri artiști locali.

Astfel, la Borderline Art Space expune Igor Grubic, reprezentantul Croației la Bienala de la Veneția din anul acesta, într-o expoziție curatoriată de Cristian Nae, curatorul pavilionului României la Bienala de la Veneția, iar la Galeria Victoria artistul sud-african Vusi Beauchamp, într-o expoziție curatoriată de Judy Peter. La Galeria Dana vor fi expuse lucrările lui Sorin Ilfoveanu, la Tranzit o expoziție de grup cu lucrări video din colecția n.b.k., iar la Galeria Tonitza tânăra artistă Larissa Danilov prezintă Prey4me. Expoziții de grup cu artiști locali sunt organizate și la galeriile apARTe, Th. Pallady, Beciul lui Drossu, MERU sau Labirint, unde de la ora 20:30 este programat un performance al artistului Vijay Patel.

Pentru prima dată se alătură evenimentului două spații deschise în ultimul an: Galeria ARTEP, unde expune Virgil Scripcariu, precum și librăria Art + Design, unde se va putea vedea partea a doua a expoziției Anei Adam, curatoriată de Ami Barak (Peste fire).

Pe lângă spațiile expoziționale menționate mai sus, 20 de artiști își deschid atelierele publicului larg. Lista completă a spațiilor și artiștilor implicați poate fi consultată pe harta distribuită de voluntari, dar și pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe aplicația de telefon NAG (disponibilă pentru Android și iOS).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Europa se loghează în reţea

Lucian DÎRDALA

Europa se loghează în reţea

Platforma digitală, accesibilă la adresa future.europa.eu (cu posibilitatea selectării limbii române), îi invită pe cetăţenii „obişnuiţi” să-şi spună părerea sau să reacţioneze la postările altora, operând asemenea unei reţele sociale.

Filmuletul zilei

opinii

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Alex VASILIU

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Sigur că tot talentul, pregătirea minuţioasă şi inspirată la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Constantin Bugeanu (din păcate, rolul său de pedagog în formarea dirijorilor afirmaţi ulterior este trecut astăzi sub tăcere...), pregătirea permanentă după absolvire l-au detaşat pe Cristian Mandeal din rândurile generaţiei sale, dorinţa de a învăţa în continuare, de a-şi înfăptui concepţia interpretativă fructificând ocaziile apărute, i-au asigurat evoluţia. 

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

pulspulspuls

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Atenţie mare în aceste zile nu numai la ştirile politice mai şugubeţe, stimaţi telespectatori, ci şi la alea economice mai săltăreţe, că şi de-aici pot sări iepuri după care să alergi de-ţi ies ochii din cap şi tot să nu-i prinzi. 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.